Marx, marxism și dublul lor centenar

La 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, în orașul său natal s-a deschis o casă memorială cu o expoziție permanentă, s-a inaugurat o statuie de 6 metri făcută cadou de chinezi urbei și au avut loc mai multe evenimente de celebrare. Presa occidentală s-a întrecut în articole apreciative, sau chiar elogiative la adresa filosofului german.
Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, un politician creștin-democrat, a fost eroul acestei celebrări, tocmai prin tonul său elogiativ la adresa părintelui celor care ar trebui să îi fie adversari ideologici: stânga europeană.
Au fost desigur și contestări ale evenimentului, un bun prilej de a aduce din nou aminte de crimele comunismului ca și de eșecul gândirii marxiste.

Adevărul este că aceste celebrări nu au făcut decât să confirme un adevăr pe care nu îl putem contesta: Karl Marx este gânditorul cel mai important al modernității, obligând pe toți să se raporteze la el, chiar și la 200 de ani de la naștere.
Nu putem scăpa de Karl Marx.
Motivul este simplu: moștenirea lui Karl Marx este mult mai complexă decât ne-am putea imagina la o privire superficială. Pentru noi, cei din estul Europei, Marx este asociat cu imperialismul sovietic. Dar în America latină este asociat cu lupta împotriva imperialismului american. În estul Europei, marxismul a fost asociat cu anticreștinismul, în America latină a fost asociat cu….creștinismul catolic și aspirația acestuia de a ajuta pe cei săraci.
În Africa și Asia fost colonială, marxismul a hrănit și hrănește aspirațiile de libertate și de dreptate socială ale fostelor colonii. Dar a hrănit și dictaturi criminale.
În numele marxismului s-a construit gulagul, dar tot în numele marxismului s-a luptat împotriva dictaturilor militare din America latină, din Asia, din Africa, susținute de fostele puteri coloniale.

Noi nu am dorit marxismul, în România, de exemplu. Dar nu e mai puțin adevărat că în Vietnam populația a luptat cu un eroism extraordinar împotriva americanilor și guvernului dictatorial (dar anticomunist) pe care îl susțineau americanii, în numele lui Marx.

Universitățile occidentale chiar sunt marxiste. Sunt chiar mai marxiste decât cele care funcționau în lagărul socialist. La fel, motivele acestui marxism sunt mult mai nuanțate decât ne place să credem dacă ne ascundem după niște lozinci anticomuniste.
Marxismul a triumfat discret în Occident, dobândind hegemonia culturală. Dar a dobândit-o pentru că nu a avut ce să i se opună. Influența marxistă în istoriografie, în sociologie, în studii culturale, în teologie, în filosofie, nu a găsit realmente un adversar de anvergura filosofului german și a urmașilor săi.
De altfel chiar și această comemorare a arătat că opoziția la Marx se reduce la o rățoială auto-victimizatoare, nu la construcția unei alternative la viziunea marxistă.

Crimele comunismului sunt invocate ca un argument destul de telenovelistic, ignorându-se faptul că regimurile comuniste au avut un talent monstruos de a se autodevora. Dacă veți cere o listă a victimelor lui Stalin, veți vedea că ea era dominată de…comuniști.
Și că Vasile Luca (unul din cei mai importanți lideri comuniști români) a fost coleg de celular cu …:Corneliu Coposu. De unde și paradoxala situație în care mulți care vorbesc în numele victimelor din închisori ale comuniștilor, trebuie să vorbească și în numele lui Buharin, Zinoviev, Kamenev, Ana Pauker….
Chiar această autodevorare a salvat marxismul, paradoxal. Troțkismul, o formă radicală a leninismului, care făcea ca stalinismul să pară ceva blajin, a căpătat o presă foarte bună pentru că…..Troțki se împotrivea lui Stalin.

Apoi Marx a triumfat… Capitalismul cu care lupta el a apus fiind înlocuit de multinaționalele corporatiste. Acestea au distrus realitatea de proprietate privata (cu ajutorul burselor, desigur) deși au păstrat conceptul, au creat puteri suprastatale, care dizolvă, cum dorea și Marx, granițele,
În corporațiile multinaționale se aplică principiul: ”de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi„, cum nu se aplica în comunism, Mecanica instituțiilor de tip corporație multinațională permite ca idealul comunist, al depășirii claselor, să fie realizat. Poți începe ca prăjitor de chiftele la McDonalds și sfârși ca manager regional sau chiar și mai sus. Tot ce trebuie e să fii obedient și disciplinat.
Clasele au dispărut diluate tocmai de criza burgheziei (exact cum prevăzuse Marx) și de apariția conștiinței de clasă a proletariatului- ceea ce era inevitabil căci, spre deosebire de țăranul medieval, căruia i-a luat un mileniu să capete conștiință de sine; lucrătorul urban e obligat chiar prin natura muncii sale la alfabetizare și la consecințele sale sociale.
Social, același traseu prevăzut de Marx a dus inevitabil la distrugerea Creștinismului. Cu cât o societate e mai ”capitalistă” (a se citi, autentic marxistă) ea este și mai atee, mai indiferentă religios, mai dușmănoasă cu tradiția.
Marx vorbea despre disoluția familiei ca instituție revolută Nu în China asistăm la legiferarea tuturor neroziilor sexuale cu efectul evident al distrugerii relațiilor tradiționale între oameni. Asistăm în SUA, în UE, în țări care altfel se consideră ”capitaliste”.
Din păcate, aceste lucruri duc inevitabil și la consecința ultimă a gândirii marxiste: comunismul, o societate ce nu poate fi altfel decât totalitară.
Iar totalitarismul își arată semnele peste tot în ultima vreme…

Soluții la Marx? Liberalismul actual este o pledoarie pentru corporații și pentru eficiența lor socială și un manifest contra statelor naționale și formelor tradiționale de conviețuire. Deci nu este o soluție, decât punctual, filosofic (citind pe Popper și încercând să nu te lași dus de tot de viziunea sa, destul de anticreștină, dacă mergi până la consecințele ultime).
Soluția adoptată de mine este cea iudeo- creștină: a resemnării active. Refuz să mai fiu revoluționar, preferând să subliniez tot timpul că pe acest pământ nu trebuie să ne facem iluzii și speranțe prea multe și că rugăciunea pe care o rostim cel mai des nu ne spune: ”să vină ideologia mea” ci cere lui Dumnezeu ”să vină Împărăția” Sa, care nu este de pe acest pământ.
Și foarte important, să nu uităm atunci când luptăm ”cu comuniștii” că și ei sunt oameni, și ei sunt chip al lui Dumnezeu, iar ura nu construiește.nimic bun, chiar dacă e mânată de anticomunism, antifascism, antinazism sau anti-islamism…

marx_drinking_cola_2009695

Publicitate

Doina Cornea a devenit istorie…

Doina Cornea este de acum o istorie. O istorie adevărată despre o virtute pe cât de necesară, pe atât de mult uitată.
Este vorba despre virtutea curajului de a spune ceea ce crezi, fără să calculezi oportunități, să faci socoteli cinice.
 
Doina Cornea și-a ”nenorocit” cariera universitară, statutul social, confortul relativ al intelectualului în comunism pentru a spune adevărul , pentru a mărturisi credința catolică în plină persecuție.
Doina Cornea a ales să fie mărturisitoare a adevărului și a credinței în loc să ….”reziste prin cultură”, să aleagă calea comodă.
Și a făcut-o în comunism, plătind un preț mare…. Iar după căderea comunismului nu a ocupat nici fotolii ministeriale, nici parlamentare, nu a făcut caz niciun moment de autoritatea morală pe care o dobândise prin curajul mărturisirii.
 
Acum nu mai e comunism. Nu mai există riscul să te umfle poliția pentru ceea ce crezi. Iei cel mult o amendă de la CNCD. Dar desigur e celălalt preț: al blocării unei cariere, al șomajului, al interzicerii de a fi publicat, dat pe tv, la radio sau cenzurat pe internet.
E un preț mult mai mic decât cel plătit de doamna Doina Cornea atunci. Dar câți sunt dispuși să îl plătească? Și să nu se gândească la cine știe ce răsplată după aceea, ci doar la necesitatea de a își mărturisi credința.
Și aici e un test mare al crezurilor noastre: toți ne dăm lei paralei, ne luptăm cu ISIS din fotoliu, cu Kim Jong Un, cu Putin, cu Erdogan. Iar dacă am fi trăit în comunism, s-ar fi prăbușit regimul de la puterea mărturisirii noastre, zicem noi.
Însă tăcem oportun ca să nu ne pierdem cumva jobul, acceptăm compromisuri la prețuri foarte mici, tăcem oportun în fața unor ticăloșii pentru a obține avantaje meschine. Deh, dacă ar fi Kim Jong Un, ne-am lua la trântă cu el. Dar cu șefulețul nostru, cu nenea sau tanti de la care așteptăm bunăvoința pentru câte ceva, nu ne putem pune….
 
Dumnezeu să o odihnească în pace pe doamna Doina Cornea. Și să ne dea curajul mărturisirii.
doina cornea

Occident

Sunt două tipuri de polemici pe care le port.
Primul tip de polemică îl port cu apologeții români ai Occidentului. Aceștia sunt oameni care nu au încredere, de fapt, în România. Și nu din pricina comunismului. Pur și simplu sunt oamenii ironizați de Caragiale, în discursul lui Cațavencu, supărați că dacă Parisul are Sena lui, orașele lor nu au măcar un Bahlui, care trăiesc drama că ”Franța are faliții săi, Anglia are faliții ei! Numai noi nu avem faliții noștri!”
Aici sunt două categorii de oameni: cei care în anii 80- 90, în fața crizei din societatea românească au ajuns din disperare, inocență intelectuală, frustrare, să idealizeze Occidentul. Ei pur și simplu refuză să vadă că în ultimii 50 de ani, întregul Occident a trecut printr-o rapidă revoluție degenerativă, care e departe de a fi ajuns la un final și care a dus la o radicală schimbare la față a Americii și Europei, cu consecințe majore.
A doua categorie este reprezentată de românii progresiști, adepți ai revoluției culturale care distruge Occidentul de 50 de ani,, care chiar ajung să accepte dictatura relativismului (cum numea papa Benedict al XVI-lea, un occidental, ideologia dominantă în Occident) și cultura morții (cum definea papa Ioan Paul al II-lea, cultura dominantă acum în Occident). Pentru ei a ucide copii prin avort este o contracepție, eutanasierea este o metodă umană, libertinajul nu e degenerarea libertății ci expresia supremă a acesteia, gândirea slabă este normativă iar Creștinismul este ceva depășit. Paradoxul acestora este că ei admiră tocmai acea parte a Occidentului care are un discurs foarte anti-occidental, care denunță și încearcă să demoleze toate valorile civilizației europene.
Cei din prima categorie sunt dificil de convins. nu pentru că nu mi-ar da dreptate, ci pentru că nu vor să îmi dea dreptate. A îmi da dreptate ar însemna să se despartă de o speranță, de un vis. De aceea replica lor este: ”Sunt greșeli, desigur, dar nu poți rezuma Occidentul la delirul ideologic post-1968.”
Desigur, așa cum nu poți rezuma nici URSS-ul la bolșevism, nici Germania anilor 30 la Hitler, nu putem rezuma Occidentul DOAR la delirul ideologic. Însă ca în primele cazuri, delirul ideologic devine normativ, e lege, regulă și criteriu de civilizație.
Corectitudinea politică nu e un moft. Corectitudinea politică e criteriu pe baza căruia profesori își pierd catedrele, studenți sunt exmatriculați, cărți sunt interzise. Exact ca în epurările academice din Germania nazistă sau URSS….
Cultura morții a încetat să mai fie și ea un moft. Avortul a devenit un soi de ”drept al omului”. Legislația se modifică în sensul lărgirii cât mai mari a timpului în care să se permită avortul./ Sunt deja proiecte de lege care duc avortul până în momentul nașterii. Iar dezbaterile academice vorbesc deja de posibilitatea de a avorta și după naștere. În Franța e lege care interzice sub pedeapsa cu amenda și cenzurarea orice formă de discurs public pro-life.
Eutanasierea medicală din libera voință a bolnavului terminal, exprimată în urma unor controale serioase medicale care atestau imposibilitatea vindecării, nici nu mai ține cont de gravitatea bolii, de voința bolnavului sau a tutorilor săi. Medicii care invocă jurământul lui Hipocrate, care interzice eutanasia, sunt marginalizați și chiar sancționați, pentru că e lege care decide ”umanist” că suferința trebuie curmată. Cazuri de depresivi care cer eutanasierea și o primesc se înmulțesc și sunt privite aprobativ de ochiul legii. Care e diferența între evoluțiile sistemului medical din Occident și politica de eutanasiere făcută de Hitler?
Concepte fundamentale pentru civilizație sunt modificate după plac. Avem ”căsătorii” gay. Avem ”căsătorii” cu animale. Și nu, nu e vorba de mofturi ci de legi, care reglează o întreagă societate. Schizofrenia, dacă afectează identitatea de gen, devine o virtute civică și statul se grăbește să o încurajeze. În schimb, statul descurajează orice apel la valorile tradiționale. Statul nu mai recunoaște paternitate și maternitate, neagă drepturile părinților de a își educa copii, condamnă în stânga și în dreapta, cu sentințe judecătorești, A ridica obiecții de conștiință nu ajută cu nimic: numărul celor arestați pentru că au predicat învățătura creștină cu privire la homosexualitate sau la morala sexuală e în creștere, nu în scădere. În SUA sunt oameni ce au fost arestați pentru că au refuzat să aibă clienți care pregăteau ”mariaje” gay. Arestați, da.
Democrația e un cuvânt depășit în Occident. Uniunea Europeană se teme de votul cetățenilor ca dracul de tămâie. Ultimul tratat constituțional nu a fost validat de votul cetățenilor. Inițiative civice constituționale și democratice sunt fie invalidate, fie amânate și sabotate cu cinism oficial. ”Statul de drept” e noul cuvânt sfânt și poate distruge democrația doar prin sentințe de tribunal. Suveranitatea cetățenilor și parlamentelor a apus în fața arbitrariului ideologic al tribunalelor, curților supreme sau unor noi inchiziții, precum CEDO.
Iar acest delir nu afectează cu nimic viziunea imperialistă tradițională a Occidentului. În ultimii 18 ani armatele occidentale au ucis oameni, au distrus țări, au nenorocit vieți, bombardând , lovind cu rachete, înfometând prin sancțiuni economice în numele ”libertății”, ”democrației” (care nici în Occident nu mai există), ”drepturilor omului”. Dictatorii relativismului, nu au scrupule în a ”eutanasia” popoare întregi doar pentru că nu îmbrățișează valorile occidentale.
Da. Occidentul nu este doar asta. Dar Occidentul a devenit și devine pe zi ce trece, mai ales asta. Dictatura relativismului nu mai e o figură de stil ci este forma de manifestare a statului. Cultura morții nu mai e o metaforă ci este ideologie oficială.
Cei din a doua categorie nu pot fi convinși. Ei cel mult pot fi convertiți. Lor le place brava nouă lume. Sunt ai ei, se simt bine în ea, profită de pe urma ei (ucid un copil nedorit, se droghează sau speră să o facă în condiții de libertate, confundă sensul și demnitatea umană cu orgasmul orgiastic, se lasă cu plăcere dresați în corporații multinaționale, sunt fericiți că acest totalitarism nou, în relativismul său, nu descurajează, ci le încurajează dependența de mici plăceri și vicii, nu le pretinde decât o etică telenovelistică ieftină, cum este aceea a corectitudinii politice: să gândească puțin dar ”corect”. Și pentru asta există o neolimbă lozincardă mult mai faină decât cea propusă în URSS….

Polemica mea se poartă și cu cei care sunt alături de mine în a contesta degenerarea Occidentului, dar o fac justificând (din neștiință, uneori, din credință sinceră, alteori, din cinism, în multe ocazii) ideologii la fel de nocive și de criminale, filosofii politice toxice.
Eu nu vreau să justific nici comunismul, nici fascismele, nici legionarismul, nici vreun naționalism inept sau vreun fundamentalism religios, denunțând pericolul de a muri toți de cancerul care distruge Occidentul.
Nu am crezut niciodată că leacul la ciumă e holera și cel la cancer ar fi SIDA. Iar a încerca să justifici Gulagul sau Holocaustul doar ascunzându-le în spatele sutelor de milioane de copii uciși prin avort, a justifica un tembel orgoliu naționalist sau exclusivism confesional doar pentru că are niște valori opuse delirului ce a cuprins Occidentul, este din punctul meu de vedere, nu doar inacceptabil ci anticreștinesc.
Lumea începe să arate ca în ultima carte a Bibliei (imagine reluată nu întâmplător și de Orwell în 1984): terenul de conflict între trei împărții: a lui Antihrist, a lui Gog și a lui Magog. Și nu e vreuna o opțiune care să fie rezonabilă.
Ei, acestei lumi care întoarce spatele umanității, trebuie să îi opunem bunul simț articulat pe Evanghelie. Și să avem curajul creștin de a îi spune că greșește, că această greșeală o va arunca în Infern și că adevărata umanitate și soluția se găsește la Hristos.

Mai jos, fotografia uneia din victimele celebre ale delirului occidental transformat în civilizație a morții: Alfie, care a murit de foame, condamnat la moarte, din rațiuni ”umanitare” de către autoritățile britanice, chiar în timp ce scriam acest articol….

Alfie.png

 

Antisemitism și…antisemitism

În ultima vreme am asistat și probabil vom mai asista la o dezbatere îm jurul unei decizii de politică externă: cea a mutării ambasadei României din Israel în capitala acestei țări, Ierusalimul.
După multă vreme, clasa politică și societatea românească au păreri împărțite și exprimate public într-o chestiune de politică externă, după ce, ani de-a rândul, politica noastră externă se redusese la un ”Yes, sir!” rostit cu convingere față de toate directivele euro-atlantice, România fiind singura țară din UE și din NATO ce a confundat aderarea la aceste alianțe cu supunerea deplină a intereselor sale în fața intereselor lor.
Dar tare îmi este teamă că și această dezbatere, mult așteptată, pare să arate tot o unitate: aceea în jurul unei mentalități antisemite.
Declarațiile președintelui Iohannis ne arată clar că domnia sa e prizonierul unei mentalități antisemite, moștenite probabil din familie (blajinii sași din România au fost exaziați de Hitler ca și locuitorii Germaniei), cu stereotipurile de rigoare. Trebuie doar să îi zgândări un pic morga multiculturalistă și se poate remarca că în spatele fiecărui ”Yes, sir!” rostit de președintele nostru în fața funcționarilor euro-atlantici se găsește un regret că nu poate folosi limba natală, cu mult mai personalul: ”Jawohl, mein Fuehrer!”.
Dar nici felul heirupist, servil, în care Dragnea și organizația de femei a PSD care controlează guvernul, au înțeles să administreze chestiunea mutării ambasadei nu miroase a filosemitism, ci din contra. Trebuie doar să ne aducem aminte de alți politicieni care, la fel, crezând că dacă se dau bine pe lângă politicienii isreliți îl apucă pe Yahweh de un picior, practicau cam același sport ca și organizația de femei pesediste. Aduc aminte doar de răposatul domn Crin Antonescu care pe vremea în care se pregătea să fie președinte, nu știa cum să obțină invitații pe la congrese evreiești, să ”combată” heirupist antisemitismul din țara noastră, cu legi inepte ca apoi ….să piardă totul pentru că pentru a face politică trebuie să ai ceva mai mult decât voința de a fi prieten cu evreii (sau de a te înghesui pe la ușile unor loje masonice, cum fac mulți politicieni). Trebuie să ai glagorie, viziune și capacitatea de a le comunica.

Dar să vedem ce este antisemitismul? Este mentalitatea în spatele căreia se ascunde și care se bazează pe credința sau încredințarea că poporul evreu este suficient de bogat și de unit încât să controleze prin ”cabale” și, desigur, masonerie, tot ceea ce se întâmplă în lume. Evreii sunt cei care guvernează (singuri sau prin oameni influențați de ei) lumea și dețin adevărata putere. Și, evident, conștienți de aceasta, acționează unitar pentru și mai mare control asupta lumii- aceasta este dogma antisemitului. Crezi asta sau măcar pe acolo? Ești antisemit. Că o faci într-o formă rasistă (ca neonaziștii), mascându-te ca antisionist (precum stânga progresistă contemporană) sau pur și simplu instrumentalizezi chestiunea asta pragmatic, tot antisemitism se cheamă.
De aceea eu nu pot să nu văd în spatele unor heirupisme filosemite, de tipul Antonescu sau Dragnea, plus organizația de femei PSD, tot un antisemitism. Cei care fac astfel de filosemitisme,, nu o fac pentru că ar crede sincer că acțiunile lor sunt corecte, ci pentru că ….dacă evreii sunt cei care conduc lumea iar ei se dau bine pe lângă, vor fi lăsați să conducă România.

Repet poziția mea: cred că Ierusalimul este capitala Israelului și ambasadele acreditate în Israel trebuie să aibă reședințele acolo, nu în alt oraș. Acest lucru este valabil pentru orice țară. E un drept suveran al oricărui stat de a decide care să fie capitala sa, iar comunitatea internațională nu are altceva de făcut decât să se conformeze, în fața acestei decizii suverane,
În cazul meu, relația pe care o am față de Israel este motivată aproape exclusiv teologic și religios și foarte puțin ideologic și politic. Sunt ceea ce s-ar chema un sionist creștin. Credința mea creștină biblică mă obligă să cred în adevărul revelat al Scripturii, conform căruia poporul lui Israel este un actor important al istoriei omenirii, fratele mai mare al creștinilor iar restaurarea inclusiv politică a lui Israel este un semn al împlinirii unor profeții. Însă niciuna din aceste profeții nu vorbește despre vreo superioritate rasială, control politic sau altă nebunie ce stă în spatele antisemitismului, ci despre relația privilegiată spiritual dintre Dumnezeu și copiii lui Abraham.

Oblo nelămuritul

 

Democrații, dictaturi și tiranii pe marea tablă de șah

Desigur, toate marile puteri vorbesc despre drepturile omului, despre democrație, despre libertate și nu se sfiesc să bombardeze în stânga și în dreapta invocând aceste frumoase principii.
 
Însă fiecare mare putere are sub aripa sa protectoare mai mulți dictatori mici, care în timp ce încalcă libertățile, drepturile și aspirațiile supușilor lor, au grijă să își satisfacă financiar și militar protectorii.
China, de exemplu, are sub aripa ei ocrotitoare Coreea de Nord, poate cel mai atroce totalitarism.
Rusia privește protector spre despoții din Asia Centrală, ajută pe Assad care nu e vreun spirit liberal și caută alianțe cu Iranul și Turcia, o teocrație în fapt și una în devenire.
SUA nu se sfiește să își declare periodic iubirea față de tiranii atroce, precum cea saudită, diferitele monarhii absolutiste din zona Golfului, diverși dictatori africani și se concurează cu rușii pentru a peți pe sultanul tot mai atotputernic al Turciei.
Și Franța, și UK, au avut și poate că mai au mici dictaturi africane pe care le protejau sau le protejează cu paternă grijă. Să nu uităm că genocidul din Rwanda putea fi redus ca impact printr-o reacție fermă a comunității internaționale. Dar interesele Franței nu coincideau cu cele ale milionului de victime de acolo.
 
Evident, pentru prostime, toate marile puteri luptă contra dictaturii. Dar evident a dictaturilor din zonele de influență ale altora.
Să nu ne facem iluzii că lumea ar putea funcționa altfel. Dacă mâine România ar deveni vreo super-putere, ar deveni imediat protectoarea și beneficiara câte unui regim marionetă sau dictaturi sângeroase din vreun colț de lume. Asta doar pentru că companiile românești ar scoate un ban ”cinstit” de acolo.
 
Însă lumea poate funcționa bine atunci când super-puterile sunt într-un relativ echilibru și dialog între ele. Iar ca să se întâmple asta, nu trebuie să se ”calce pe bătături”.
Din motive care au atâta treabă cu drepturile omului și respectarea libertăților și democrației pe cât are Arabia Saudită cu democrația și libertatea, SUA și-a convins partenerii occidentali, tot mai slăbiți, să ….calce pe bătături.
Primii călcați pe bătături au fost chiar marii din UE, care au trebuit să aplaude cum vine democrația buluc în lumea arabă și apoi …cum vine buluc lumea arabă peste Europa fugind de….roadele libertății aduse lor cu sprijin american: islamismul și războaiele civile.
Practic primăverile arabe au scos Uniunea Europeană din jocul mediteranean. Că vedem acum cum o Franță încearcă să mai mimeze că ar conta în Siria, ca anexă a intervențiilor americane, asta este secundar.
Apoi au fost călcați pe bătături rușii. Așa s-a născut criza ucraineană, de fapt o provocare americană la adresa zonei de influență rusești.
Americanii au speculat acolo naționalismul ucrainean, aruncând a doua țară ca mărime din Europa într-un război civil cu sfârșit improbabil, doar pentru împiedica stabilizarea zonelor de influență rusă.
Așa s-a reactivat și criza nord-coreeană, ca o formă a americanilor de a băga bățul în gard chinezilor. Kim cel mic o fi nebun, dar e nebunul chinezilor în jocul de șah din Asia- Pacific.
 
De ce se întâmplă toate acestea? Speculația mea este aceea că SUA își simte amenințată hegemonia asupra lumii, hegemonie obținută în urma prăbușirii URSS. Și știe că dacă nu acționează acum, chiar cu riscul unui al treilea război mondial, va pierde puterea.
UE, Rusia, China sunt concurenții SUA în această bătălie. Și toți provocați. UE este împiedicată de SUA să aibă relații bune cu Rusia. Este provocată de SUA la o cursă a înarmărilor (celebrii 2 la sută din PIB) care afectează și așa fragilele economii europene, este dezbinată și descurajată.
Rusia este transformată în diavolul de serviciu iar China e târâtă într-un război comercial cu parfum nuclear nord-coreean.
În schimb, tiraniile bune, aflate sub umbrela SUA, prosperă. Căci nu e așa, când o femeie este omorâtă cu pietre pentru adulter în Arabia Saudită acest lucru este incomparabil mai benign decât atunci când poliția rusă arestează niște golance care profanau o biserică (Pussy riots)
sah

ILD

Ăia de la În Linie Dreaptă au o grămadă de cititori. Între ei sunt și oameni care sunt duși de cap ca și sectanții fascistoizi care au site-ul, dar cei mai mulți sunt oameni de bună credință, din care unii ajung să creadă că amestecul acela de ură, răutate, neoconservatorism, rusofobie și filo-americanism pornografic ar fi ceva ok.
 
Multă lume și-a făcut o imagine teribilă despre mine, din pricina campaniei de calomnie dusă de cei de la În Linie Dreaptă contra mea. Același lucru e valabil și pentru mulți alții.
 
Multă lume m-a întrebat de-a lungul anilor de ce nu îi dau în judecată, de ce nu le răspund.
Răspunsul meu a fost și este același: adevărul este ca uleiul- se va ridica la suprafață, oricâtă apă va fi turnată peste ca să se încerce scufundarea lui. De aceea tot ce trebuie făcut este să aștepți. Nu e ușor nici să aștepți, dar e cel mai eficient….
 
Și sunt deja oameni care inițial credeau că Duca e un spion rus, o jigodie, un iudă vândut rușilor, comuniștilor și extratereștrilor, un legionaro- comunisto- sionisto- blabla, doar pentru că așa citiseră în ÎLD.
Acum s-au prins că eu sunt un om liber, care ca orice om liber greșește, are dubii, are retractări și repoziționări.
În schimb cei de la ÎLD sunt o sectă care adună într-un mod paradoxal ce e mai rău din conservatorism și ce e mai rău din comunism (dar a avut presă bună pentru că a fost anti-stalinist): troțkismul.
Cei de la ÎLD sunt un caz de manual de sectarism fanatic, de sclavi ai unei ideologii, de prizonieri ai propriilor lor iluzii ideologice.
Sunt niște oameni nefericiți, unii dintre ei cu un trecut marcat de închisorile comuniste, cu cariere politice ratate în postcomunism, frustrați și resentimentari, foarte asemănători lui Lev Troțki din anii exilului: fanatizați de propria lor ratare, convinși de adevărurile lor tocmai din cauza eșecurilor acestora….
 
Nu sunt creștini, pentru că le lipsește tocmai chestia aia care definește creștinismul: iubirea. Ei nu pot să iubească decât în cadrul organizat al sectei lor. Exact ca în Komintern. 
 
 
Nu am făcut nimic ca să demonstrez aceste lucruri: și le-au demonstrat singuri în fața propriilor lor cititori, pe care i-au repezit/jignit/blocat doar că nu aveau aceleași păreri cu ei. Au văzut că ei nu evoluează, nu își schimbă părerile, nu au nuanțe. Au niște dogme transformate în lozinci pe care le ascultă obedienți și le apară fanatic și neargumentat.
 
Și prin Coaliția pentru Familie erau oameni care îi admirau sau măcar îi simpatizau. Acum văd cum ÎLD e dispus să boicoteze referendumul pentru familie dacă CpF nu se dezice cu mânie proletară de oameni, site-uri și organizații pe care câinii lor le-au mirosit ca fiind „dughiniste”, ”putiniste”, rusești.
 
Mai simplu: e ca în Evanghelie, vedeți pomul după roadele sale. Iar roadele ÎLD duhnesc toate a răutate și a ură.

mar-stricat

Universitațile de azi?

Mă întreabă cineva ce părere am de supărarea Universităților?
 
Păi ce părere să am?
Universitățile din România sunt o rușine. Și nu pentru că nu ar fi salarii bune, nu pentru că nu ar fi bani și de cercetare. și de documentare, ci pentru că sunt instituții anchilozate birocratic și în care găștile fac legea din punct de vedere academic. Fiecare facultate găzduiește câteva cuiburi de viespi care poartă războaie între ele și nu produc nici miere, nici lăptișor de matcă, dar sunt generoase în venin.
Acum se supără că primesc bani mai puțini de vită furajată, pardon, de student ”format”.
Dar stați că nu greșesc: Universitățile de stat din România așa își tratează studenții: ca pe niște vite pentru care primesc subvenție, sau pe care le mulg (cele cu taxă).
Drept pentru care facultățile nu sunt în căutarea performanței intelectuale, nici a calității cercetării ci ….la strâns cât mai mulți viței în cireada lor. Pentru unii le dă statul bani, alții scot ei bani pentru facultate.
 
Studenții buni, care chiar vor să facă carte, se pierd în marea masă a studenților adunați ca să se facă norme- inclusiv norme de licențiați, masteri și doctori, de parcă am vorbi de producție la hectar, nu de elitele viitorului.
Standardele de calitate scad tot mai mult. O lucrare de licență arată acum ca o lucrare de seminar de acum 20 de ani. Aceasta nu pentru că nu am avea studenți capabili, ci pentru pe lângă ei sunt zeci, chiar sute de tineri care nu ar trebui să fie studenți, dar trebuie să treacă, să devină licențiați, masteranzi, doctoranzi, ca să se justifice universitățile de pe urmele lor.
Avem Universități de stat aproape în fiecare județ, când nici măcar cele din cele 3 mari centre universitare: București, Iași și Cluj, nu sunt capabile să genereze elite.
 
De altfel nici nu se mai dorește generarea de elite. Aici e deja normă europeană și principiu occidental: Universitățile nu trebuie să mai producă elite ci trebuie să dea oricui dorește și plătește (dacă nu intră la fără taxă, să plătească statul pentru el) diplome.
De aceea viitorul erudiției, spiritului intelectual, al reflecției academice, nu mai este de ceva timp în Universități. El trebuie să emigreze în alte zone, să găsească alte căi de supraviețuire.
Școala lui Teodor Paleologu, de exemplu, este un loc unde tânărul care vrea cunoaștere academică poate să o găsească. La Universitate poate găsi diplome…
Pentru însă cine dorește să caute cultura, erudiția, cunoașterea academică, Universitățile sunt asemenea cimitirelor în care cineva ar  vrea să găsească oameni vii. Găsește, dar doar în trecere….

Oblomov și Ceai

Daca…

Dacă oamenii ar avea cultură civică și o educație politică cât de cât, ar râde în hohote de starea de fapt.
 
Macron, care a ajuns președinte pentru că lumea era speriate de Le Pen, nu pentru că ar avea vreo virtute, Trump, pe care americanii l-au ales președinte de frica lui Clinton și May, ajunsă premier pe fondul crizei guvernamentale provocate de Brexit fără nicio legitimare democratică, plâng de zor democrația care moare pentru că în Polonia, Ungaria, Austria, Rusia, Slovacia, cetățenii au votat masiv nu răul cel mai mic, ci politicieni în care pur și simplu au încredere.
May, care ignoră propriul Parlament ca să își bage țara în război față de americani, Macron, din țara în care chiar el este insultat pentru că a îndrăznit să spună niște banalități de bun simț despre cum Franța ar trebui să intre în dialog cu proprii cetățeni catolici (altfel văzuți ca fiind de mâna a doua de ”democrația” laică franceză), Trump, care anul trecut stătea ghiocel în fața unuia din cei mai mari despoți ai lumii contemporane, regele Arabiei Saudite, ignoră faptul că în Consiliul de Securitate al ONU nu s-a dat undă verde pentru operațiunea lor armată și atacă împreună o țară suverană pentru a apăra grupări teroriste și islamiste în numele….democrației și libertății, desigur.
Macron și secretarul general al NATO încearcă să îl flateze și să îl perieze pe Erdogan, un sultan republican, în speranța că acesta va rupe prietenia cu Putin și va ajuta ”democrațiile liberale”….
Iar noi, românii, ar trebui să ne tăvălim pe jos de râs când auzim pe Macron cum elogiază spiritul democratic și liberal al unei piese de mobilier instalate la Cotroceni în urma unor alegeri pline de isterie de acum aproape 4 ani de zile.
 
Marx, un comemorat din zilele noastre, a spus un mare adevăr pe care îmi place să îl repet: istoria se repetă, dar ca o parodie a ceea ce a fost.

Să sperăm că și ceea ce va urma va fi doar o parodie a celui de-al doilea război mondial….

Oblo nelămuritul

PSD, CpF, BOR și….referendumul pentru familie

Văd că e supărare mare că PSD vrea miting pentru familie în luna mai și că tinde să acapareze subiectul referendumului pentru definiția tradițională a căsătoriei.
În principiu a dreptate. acest subiect nu ar trebui politizat.
Însă nu pot să nu remarc câteva lucruri care mă fac să mă gândesc că acest demers inițiat de Coaliția pentru Familie a cam rămas un demers al PSD.
 
Mai întâi la nivel de partide politice, vedem un USR care se opune categoric, un ALDE care e în alianță cu PSD; dar e și în alianță și cu ALDE-le din UE, care e foarte sensibil la teme gay, ca atare încearcă să se strecoare cât mai nevăzut pe subiect.
Avem un PNL care nu e doar abulic, dar e și dependent de umbra lui Iohannis, care din motive probabil intime, este unul din adversarii cei mai porniți împotriva referendumului. De aceea liberalii pun bețe în roate, dar nici nu protestează.
Deci PSD este singurul partid care și-a asumat această temă, a spus explicit că o susține și depune și eforturi în acest sens.
 
Dar PSD este singur și când vine vorba de sfera societății civile. Aici ONG-urile care ocupă încă rolul și locul de societate civilă sunt mobilizate în contra demersului.
Coaliția pentru Familie, care este promotorul acestui demers, e o realitate paralizată tocmai de principalul său aliat: Biserica Ortodoxă română.
Înainte să mă acuzați că atac ”sfânta Ortodoxie a neamului românesc”, vă invit să vă aduceți aminte de prima jumătate a anului 2017. Atunci Biserica Ortodoxă română părea că se trezește la realitate.
O trezire greoaie, cu multe gafe (alunecările spre legionarism ale episcopului Spaniei și Portugaliei care făcea ce făcea și tot cu ”mucenicii” Moța și Marin ajungea în gură), dar autentică.
De Bunavestire a anului 2017, când prin tradiție se organizează marșurile pentru viață, BOR și-a asumat organizarea evenimentului. Acest lucru a deranjat pe inițiatori (catolici și evanghelici) dar harta țării s-a umplut cu localitățile care organizaseră marșuri pentru viață.
E drept, majoritatea evenimentelor au fost șchioape: cu mobilizări ale preoților prin circulare arhierești și reduse de multe ori la simple ieșiri ale popei, țărcovnicului și enoriașilor până la primăria din localitate sau doar curtea bisericii.
Nu au lipsit nici tradiționalele mobilizări ale tinerilor în ițari și opinci, nici excesul de steaguri tricolore…. Dar, în linii mari, a fost un eveniment care arăta că uriașul civic adormit care este BOR a început să se trezească.
Apoi aduceți-vă aminte de Pastoralele de Înviere de anul trecut și comparați-le cu cele de anul acesta. Atunci mai toți ierarhii prinseseră glas: temele sociale apăreau, erau exprimate, justificate teologic și glasul profetic al Bisericii Ortodoxe române care nu mai folosise niciodată laringele ierarhilor, începea (răgușit, timid, cu unele gafe) să se audă.
 
Însă în vară totul a revenit la normalitatea de dinainte: a unei Biserici care nu vrea să deranjeze nici măcar cu atingerea unui fir de busuioc sistemul, sistem care îi dă o leafă, bani să își construiască biserici și chiar să organizeze inutile dar pompoase congrese și simpozioane.
 
Motivul? Îl știe toată lumea: începea (și se și stingea) scandalul provocat de homosexualitatea episcopului Corneliu Onilă, Cunoscătorii știu că odată cu izbucnirea acestui scandal porno a început să circule la altitudinile dealului Mitropoliei și la înălțimea jilțurilor episcopale și un pomelnic, despre care gurile rele spun că ar conține numele a 19 ierarhi sinodali ce au săvârșit cu voia lor păcatul sodomiei.
Acesta se pare că a fost un argument serios pentru ca din vara anului trecut Biserica Ortodoxă română să uite că există Coaliție pentru Familie, referendum, chiar și o problemă a homosexualității.
Episcopul Corneliu Onilă nu a fost caterisit sau pedepsit ci doar convins să se demită (ceea ce nu a afectat cu nimic statutul său episcopal) iar evenimentele din viața BOR nu au mai fost prilejuri de a mai vorbi despre familie și viață, ci de a reveni la subiectele mult mai confortabile pentru ierarhi, a necesității de a da bani Bisericii pentru ca aceasta să ctitorească.
De Paștile actual, la niciun an de la Paștile trecut, când ierarhii vorbeau despre familie și provocările contemporane, pastoralele s-au întrecut în …subtilități dogmatice cu privire la Învierea Domnului. Probabil cu speranța îndreptățită că stăpânitorul acestei lumi nu va mai face public încă un nume, sau chiar mai multe, de pe pomelnicul mai sus menționat. Că are de unde….
 
Celelalte culte, enervate încă din primăvara anului trecut de comportamentul ortodocșilor care îi marginalizaseră la marșul pentru viață, sunt oricum insuficient de puternice ca să conteze cu adevărat. Și sunt și puțin credibile: doar nu o să voteze ortodoxul la îndemnul ”pocăiților”, nu?
CpF-ul s-a pierdut în nimicuri așteptând ca cei de pe Deal să îi mai bage în seamă. Au făcut o coaliție ”Împreună”, în care tot ei, cei din CpF, și-au împărțit funcțiile oricum onorifice din conducere.
 
În tot acest timp, PSD a modificat legea cu privire la referendum, a obținut trecerea ei prin Parlament, se luptă împotriva eforturilor lui Iohannis, USR și PNL de a obține blocarea ei și…..este singurul capabil să aducă numărul de voturi necesare pentru trecerea referendumului pe noua lege.
Acum judecați și singuri: au furat pesediștii tema familiei? Sau au preluat-o din colbul în care fusese lăsată de o Biserică care are treburi mai importante (cum ar fi terminarea catedralei, desigur) și de celelalte partide care nu vor să supere ambasada SUA, Bruxellesul și pe domnul Iohannis?
Duca

Trump, Siria, antihrist….

 

Contemplând evenimentele din Siria nu pot face decât teologie.
De ani de zile e deja un fapt recunoscut acela că în haosul sirian singurul sprijin pentru creștinii din Siria, victime ale ISIS și Al Nusra, au fost autoritățile de la Damasc.
Statele occidentale nu s-au sfiit să susțină deschis organizații teroriste islamiste ca fiind ”freedom fighters”. Inclusiv ISIS a avut luna sa de miere cu idioții utili de la conducerea Statelor Unite, Marii Britanii, Franței și UE….
 
Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost aplaudată cu speranță tocmai de către conservatorii creștini din toată lumea. Că îl plăceam sau nu (eu recunosc că nu l-am plăcut niciun moment), vedeam în el măcar o minimă șansă pentru normalizarea politicii occidentului, pentru ieșirea din capcana ideologică în care acesta a căzut, pentru regândirea lumii pe ideea de pace.
În această dimineață aceste iluzii s-au spulberat definitiv: și Donald Trump a devenit un criminal de război, un agresor al libertății și suveranității altor popoare. Pretextul invocat (un presupus- deși ilogic- și nedovedit atac cu arme chimice) e atât de subțire și de evident în minciuna lui încât e destul de evident faptul că nici nu le mai pasă liderilor occidentali să mai mimeze măcar respectul față de legalitate și legile războiului.
Speranța creștinilor din Occident a adus împreună cu aliații săi un ajutor nemeritat Jidhadului islamic, care cel puțin în Siria, urma să fie înfrânt.
Speranța creștinilor din Occident a atacat cu rachete pe cel care s-a dovedit a fi nu doar speranța, ci protectorul real al creștinilor din Siria.
 
Unde e teologia de care vorbeam la început?
De la alegerea lui Obama din 2008- când atmosfera nu doar în SUA, ci și în lume, căpătase o dimensiune mesianică- am avut senzația că asistăm la un exercițiu propedeutic pentru venirea lui antihrist.
Antihrist va fi o mare speranță care va înghiți pe aproape toți și îi va face pe aproape toți complici ai săi. Dar pentru această reușită a celui ce se pregătește să vină, stăpânitorii acestei lumi (care nu sunt masonii, nici bielderbergii ci…numele lor este legiune, cum știm din Scriptură) ne ”antrenează” printr-un joc de speranțe și iluzii care să ne facă complici.
Acum, noi, creștinii care ne-am pus speranțele în Trump, avem de ales: vom continua să credităm pe acest om, făcându-ne complici morali ai lucrării sale? Sau vom retrage încrederea noastră? E și acesta un exercițiu pregătitor pentru ce va trebui să facem când va veni antihristul….
P.S. Să nu credeți că doar progresiștii vor fi în tabăra lui antihrist.  Va avea și un puternic partid conservator în spate, așa cum în Biserica ultimelor zile vor fi mulți progresiști convertiți la Hristos și la….realitate.

Ikone in Homs