Acum 2.600 de ani, alungați din țara lor și trimiși în robie în Babilon, evreii au compus un psalm, intrat în cartea Psalmilor și cântat și de creștini (psalmul 136) în care se blesteamă pe ei înșiși dacă vor uita de Ierusalim, dacă vor uita că Ierusalimul este începutul bucuriei lor.
”De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.”
Din secolul I al erei noastre, alungați din nou, pentru 1850 de ani din țara lor, de către romani, cu Ierusalimul distrus de ocupantul roman, evreii au introdus de fiecare Paști un salut final, după fiecare masă de Seder:
“Le-shana ha-baa bi-Yerushalayim” (La anul la Ierusalim!) căci nicio serbare pascală, nicio trăire evreiască nu e completă fără Ierusalim, fără Templul care va trebui reconstruit acolo….
Și unii vor să spună că un popor care își plânge capitala, aceiași capitală, de 2600 de ani (poporul român are vreo 1900 de ani, dacă suntem optimiști și confundăm etnogeneza cu ocuparea Daciei de romani, în fapt, avem vreo 1500 de toți, poporul francez, are vreo 1400, de când franci și galo-romani au început să se combine) nu ar avea drept asupra ei.
Ierusalimul e oraș important pentru creștini tocmai pentru că e capitala Israelului. Ierusalimul este un oraș important pentru musulmani, tocmai că este capitala Israelului. că doar legenda cu Mahomed călărind un înger într-o excursie la Ierusalim, care stă la baza pretențiilor musulmane asupra Ierusalimului, e de fapt o formă șchioapă de a valida continuitatea între credința lui Mahomed și credința lui Israel.
Toți suntem copiii lui Abraham. Toți trebuie să ne bucurăm și să recunoaștem că Ierusalimul este acasă doar în Israel,
Bogdan DUCA 