Etichetă: democratie

De ce este cenzurat Sputnik?

Oricine a citit și citește Sputnik în limba română, nu poate să nu remarce faptul că toți cei ce lucrează acolo sunt de o obiectivitate și profesionalism mult peste nivelul altor redacții românești de știri.

Nu o să citiți la Sputnik informații neverificate, articole făcute după un clip de pe Tik Tok sau analize militare bazate pe înregistrări din jocuri de pe calculator, așa cum a făcut, spre hazul unei țări întregi, partenerul CNN România, Antena 3. De asemenea nu o să vedeți pe Sputnik derapaje de tip tabloid.

Articolele Sputnik nu sunt plagiate (practică comună în presa mainstream de limba română) iar preluările de informație se fac cu menționarea sursei și cu link. Nu ne temem că ”facem reclamă” altor colegi din mass-media, așa cum se tem ei.

Da. Sputnik este ”incorect politic”, în sensul în care jurnaliștii și colaboratorii Sputnik nu sunt presați de redacție să evite probleme concrete, cum ar fi impactul negativ al mișcărilor de tip LGBTQ sau BLM asupra, culturii și educației din societățile occidentale. Avantajul Sputnik este acela că poate să spună ceea ce jurnaliștii CNN, FoxNews, Rai, Digi25 sau Antena 3 trec sub tăcere pentru că nu vor să riște.

Acoperirea cu știri a crizei din Ucraina de către Sputnik, se face, desigur, având la bază informațiile rusești oficiale și cele din presa mainstream rusească. Dar este și punctul de vedere al Ucrainei. Se acoperă și pozițiile oficiale ale UE, NATO și ale României. Nu sunt articole care să elogieze ”războiul” și nici măcar articole care să încalce în vreo formă profesionalismul jurnalistic.

Sputnik este șansa pentru publicul de limba română de a fi informat complet cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Atunci de ce Uniunea Europeană și România au lăsat deoparte și bruma de mimare a democrației și drepturilor fundamentale (libertatea de expresie fiind printre ele) și au trecut la cenzura Sputnik, RT și a altor platforme?

Sunt două răspunsuri complementare. Primul răspuns este legat de Ucraina. Uniunea Europeană (și România) nu au interesul ca cetățenii lor să fie cu adevărat informați cu privire la ce se întâmplă în Ucraina. Singurele informații trebuie să fie cele filtrate prin sitele propagandei euro-atlantice.

Căci da, e destul de vizibil cu ochiul liber că majoritatea jurnaliștilor din presa mainstream românească aplică niște șabloane propagandistice NATO pentru a filtra și deforma realitățile din Ucraina.

Fără un acces facil la alte surse de informare, poți ignora voit bombardamentele comise de ucrainieni în zonele locuite de ruși. Poți amesteca informații contradictorii, poți prelungi în timp, cât timp îți convine, narațiuni favorabile.

Un bun exemplu este cazul ”eroilor din Insula Șerpilor”, moment de mare intensitate emoțională transmis de mass-media atlantistă, ce s-a dovedit un fake news grosier. Sputnik spusese aceasta la câteva ore după eveniment.

De aceea se tem. Pentru că nu vor ca poveștile lor să fie deranjate de informații care să le contrazică. Pentru că nu vor ca publicul larg să iasă din narațiunea propagandistică în care sunt ”băieți buni” și ”băieți răi” în acest conflict. Pentru că nu vor ca să vedeți deciziile statelor NATO de a trimite arme și muniții în Ucraina ca fiind ceea ce sunt de fapt: forme de prelungire a conflictului, de ”turnare a gazului pe foc”.

Desigur, toate minciunelele propagandistice au o calitate- sunt cu impact emoțional, dar și un defect- au picioare scurte.

Multe din lucrurile pe care le puteți citi pe Sputnik astăzi, dacă intrați pe Telegram și pe unde mai supraviețuim cenzurii, vă vor fi confirmate, desigur, cel mai probabil fără scuzele de rigoare, de presa ce va trebui să se conformeze realității.

Al doilea motiv este acela că un război se poartă în tot Occidentul. Un război care se duce împotriva drepturilor și libertăților cetățenești, împotriva democrației, împotriva valorilor creștine, împotriva normalității.

Acest război nu are treabă cu Ucraina decât în măsura în care forțele conservatoare, suveraniste, patriotice, naționaliste, sau pur și simplu normale la cap din tot Occidentul, sunt asociate de propagandă cu Rusia. Știm toți ce campanie a fost în SUA pentru a convinge publicul că Trump e ”omul lui Putin”.

De aceea restricțiile lovesc și vor lovi și pe acea parte normală a societății civile, care nu vrea ”mare resetare”, nu vrea ”noua normalitate”, nu vrea globalism, nu vrea să își vadă copiii distruși psihic și moral de droguri și de revoluția gender.

Occidentul nu e bine. Dincolo de ce păreri aveți și avem despre ce se întâmplă în Ucraina, să nu uităm că vorbim de cenzură în Uniunea Europeană și în România.

Dincolo de ce părere aveți și avem despre Federația Rusă, să nu uităm că aceeași presă care prezintă filmulețe tik tok din Ucraina a ignorat mitinguri în care oameni au fost bătuți pentru că cereau libertate în Ottawa sau Amsterdam.

Dincolo de ce credem că ar trebui să facă sau să nu facă Putin în țara lui, Rusia, să nu uităm că în țările noastre, libertatea, normalitatea, bunul simț, au fost înlocuite de cenzură, dictatură și corectitudine politică. Iar asta nu poate fi scuzat.

Publicitate

Despre greferendumul de astăzi, despre democraţie şi despre ce se întâmplă pe internetul şi în mass-media românească

Şi acum să ne gândim un pic la ce s-a întâmplat zilele astea în mass-media românească dar şi în online: o manipulare pe care trebuie să o cercetăm cu atenţie, pentru că nu am asistat la un episod izolat. Trebuie să ştim cu ce ne confruntăm.

Am văzut cum s-a încercat o veritabilă campanie de ură anti-grecească, mergându-se până acolo încât ajunseserăm la un soi de luptă de clasă între naţiuni: proletarul european versus chiaburul şi speculantul ordinar grec.
S-au reactivat stereotipuri altfel foarte „non-europene”, s-au făcut manipulări cel puţin grosiere, s-a depus un întreg efort pentru a invalida în ochii opiniei publice nu atât poporul grec, cât voinţa democratică a unei naţiuni.
Pur şi simplu, se insinua pe toate căile, democraţia nu este bună. În schimb, disciplina impusă de către alţii, este singura cale, singura soluţie acceptabilă.

Vă daţi seama că grosul acestei campanii nu era dedicat grecilor- că nu stau ei să citească presa şi postăceala românească, El a făcut parte dintr-un efort masiv şi mult mai vechi de dresare a conştiinţei civice româneşti în contra democraţiei, în respect tâmp faţă de hegemonul străin şi faţă de concepte abstracte dar cu un conţinut profund nedemocratic, precum „stat de drept” şi „justiţie”.
În aceeaşi logică avem campania dezmăţată la nivel de huiduială dar pervers organizată contra Parlamentului…

Paralel cu aceasta, avem apariţia unor pseudo-partide anti-sistem, menite să deturneze orice discurs anti-sistem românesc pe câmpii prostiilor unui peremism reeşapat. Uitaţi-vă ce frumos promovat este anti-maghiarismul lui Bogdan Diaconu, care altfel este un politician foarte cuminte când vine vorba de temele mainstream.

Dar nu e de ieri, de azi, de când România este victima unei campanii de manipulare şi de agit-prop mai mult decât profesionistă. Cel puţin din anul 2012… Să nu ne iluzionăm că asistăm la momente episodice…

Dar votul grec de astăzi a arătat că, din fericire, ceea ce se întâmplă în România- anestezierea unei naţiuni, nu e posibil peste tot. Să prindem curaj şi să începem tetoxifierea de propagandă şi manipulare. Acum ori niciodată.

Peoples_Administration_Direct_Democracy_People_Power

Despre referendumul din Grecia. Cum aş vota dacă aş fi grec? Cum aţi vota dacă aţi fi greci?

Referendumul ce va avea loc duminică în Grecia, este dovada că ţara asta nu va rămâne în istorie doar ca prima în care s-a trăit democraţia ci că va fi printre ultimele în care flacăra democraţiei se va stinge.
Nici nu contează care va fi rezultatul la referendumul de duminică.Important este că are loc acest referendum, că pentru prima dată în Europa, politicile de austeritate sunt supuse formei supreme de dezbatere şi decizie democratică: votul.
Căci aceasta este esenţa democraţiei, ceea ce afectează pe toată lumea, trebuie să fie bine înţeles şi aprobat de toată lumea. Iar măsurile de austeritate economică afectează chiar pe toţi.
Referendumul acesta este important în sine pentru că nu este dorit, pentru că este temut. Un vot al grecilor împotriva austerităţii ar pune la grea încercare mecanismul politic al Uniunii Europene şi ar putea să fie începutul sfârşitului mai întâi pentru euro, apoi pentru tot proiectul ideologic de masificare al ţărilor europene sub conducerea birocraţiei bruxelleze.
Iar cum Uniunea Europeană se construieşte tot mai mult ca un proiect ideologic antidemocratic şi nu voi înceta să atrag atenţia asupra faptului că nu există niciun mecanism democratic de alegere şi validare al Comisiei Europene, că actualul tratat constituţional al UE nu a fost validat prin votul cetăţenilor, că Bruxelles-ul nu întreabă pe cetăţenii statelor europene, cu privire la niciuna din deciziile pe care le ia, că Parlamentul european este doar o spoială de democraţie, impotentă politic.că Uniunea Europeană este intolerantă cu orice voce eurosceptică, favorizând direct şi deschis doar pe cei ce îi sunt favorabili.

De aceea, acest referendum este prin el însuşi un manifest democratic într-o Uniune Europeană tot mai străină de ideea de democraţie.

Cât despre vot: o spun sincer, mă bucur că nu sunt grec. Nu ştiu cum aş vota dacă aş fi grec: desigur, sufletul mi-ar spune să votez împotriva austerităţii, împotriva chiar a Uniunii Europene (deşi Grecia nu va ieşi din UE după referendumul acesta). Însă pe de altă parte, aş fi conştient de faptul că un vot de Nu, mă va arunca în sărăcie.
Dar şi un vot pentru austeritate nu doar că ar fi împotriva credinţei mele că Uniunea Europeană nu este calea cea bună, dar ar fi un vot pentru prelungirea agoniei până….până la un sfârşit la fel de puţin previzibil.
Voi cum aţi vota?

wall-street-insiders-arent-sweating-the-greek-referendum-mess--yet

De asta nu ne place democraţia….

De asta nu place oamenilor democraţia- pentru că îi pune în situaţia aia dificilă de a alege şi de a fi traşi , măcar de propria lor conştiinţă, la răspundere pentru ceea ce au ales.
O dictatură e o scuză perfectă: îi delegi responsabilitatea dictatorului şi stai apoi bine merci cu viaţa ta.

Însă când e vorba de democraţie…..

O democraţie autentică este o oglindă a societăţii în care funcţionează această democraţie. Şi în România am avut o democraţie autentică.
E drept, nu ne place să ne uităm în oglindă şi să vedem că premierul şi-a plagiat doctoratul, deşi fiecare dintre noi ştie că şcolile şi universităţile româneşti sunt pline de plagiatori sau de idioţi fuduli- dintre care unii ar trebui sfătuiţi să plagieze (aşa ar mai citi şi ei ceva).
Ne revoltăm ipocrit când auzim de traficul de influenţă şi de corupţie, deşi întreaga societate funcţionează astfel şi fiecare cetăţean onest al României nu ar rata şansa să poată să eludeze o taxă, o birocraţie, o lege…
Votăm odată la 4 ani politicieni monstruoşi, pe care îi înjurăm în ziua imediat următoare, dar o facem pentru că ne e prea lene nu doar să ne implicăm în politică, ci să ne şi gândim măcar câteva ceasuri pentru a vedea ce oameni alegem sau am putea să alegem. Nu. Noi votăm pro sau contra lui Iliescu şi a lui Băsescu chiar şi când ne alegem primarii, consilierii locali, deputaţii, senatorii, etc.
Ne lăsăm manipulaţi de mass-media nu pentru că e presa rea- majoritatea jurnaliştilor sunt idioţi, nu ticăloşi- ci pentru că adorăm să fim minţiţi. Dovadă felul în care ne raportăm la propriul popor.
Poeţi de 15 ianuarie, monarhişti de 10 mai, anticomunişti de 23 august, creştini la tăiatul porcului, suntem de-a dreptul ofuscaţi că politicienii sunt la fel ca noi şi uităm că ….noi i-am ales.
În faţa reflecţiei deloc hidoase ci doar realiste a propriului chip, ne supărăm pe oglindă (i.e. democraţie) şi vrem justiţie.
O îmbrăcăm pe Codruţa Kovesi în recuzită de vlad ţepeş, ne împopoţionăm vocabularul cu vorbe mari: „justiţie” (deşi vorbim de procurori), „stat de drept” (deşi nu înţelegem din expresia asta nimic), „corupţi” (când „corupţii” ăia sunt după chipul şi asemănarea noastră- nu am cunoscut politician care să poată fi considerat „elită”) şi….delegăm responsabilitatea.
Fabricăm un ţap ispăşitor, nişte eroi şi dăm dracului de democraţie pentru că….ne plac mai mult poveştile, nu realitatea. Şi nimic nu e mai bun furnizor de basm decât o dictatură….

Peoples_Administration_Direct_Democracy_People_Power

….

De ce am senzaţia că istoria fragilei democraţii româneşti este o succesiune de scandaluri cărora nici participanţii principali nu le înţeleg sensurile şi mizele reale pentru ţară?

Eu îs mândru cu mine. În vara lui 2012, pe persoană fizică, văzând cum în 5 zile băieţii şi fetele din PNL şi PSD modifică regulile jocului nu doar pentru a îl suspenda pe Băsescu, ci şi pentru a continua stilul băsist de a face politică, am spus „stop” şi am refuzat să votez pentru suspendarea preşedintelui, deşi credeam ca şi acum că Traian Băsescu este o tumoare canceroasă pe corpul amărâtului nostru Stat…

Timpul mi-a dat dreptate. Ce poate fi mai hilar decât să vezi pe cei care cereau isteric capul lui Băsescu, pentru a ajunge ei la frâiele puterii – peneliştii, sărutându-se profund cu cei care făcuseră zid în jurul lui Băsescu- pedeliştii? Scopul lor a rămas acelaşi- obţinerea puterii.

În 2014 am renunţat la opţiunea mea iniţială de a anula votul la prezidenţiale, tocmai pentru că perspectiva unui preşedinte marionetă (domnul Iohannis) nu mi se părea deloc mai puţin îmbucurătoare decât amintirea preşedintelui jucător.Am votat cu un om care- cu toate păcatele sale, şi nu puţine- a fost măcar constant şi coerent în toţi aceşti ani nebuni.

În 2015 văd iar o parodie de lovitură de stat, în care sunt scoşi din joc politicieni nu prin mecanisme democratice ci prin anchete ale procurorilor, în care Parlamentul nu este doar decredibilizat de o mass-media ticăloşită în faţa unui stupid people care mă determină să visez la un Institut Silviu Brucan de Cercetare Politică.
Nu. Asistăm la o operaţie mult mai gravă- de transformare a Parlamentului într-un soi de eunuc, bun doar să mimeze virilitatea într-un bordel- cel al politicii româneşti.
Asistăm la prima încercare de debarcare a Executivului nu prin proceduri parlamentare ci prin iniţiativa unui singur domn procuror. Asistăm la spectacolul unui preşedinte deja castrat, care cântă ca un contra-tenor nereuşit, după partiturile pasate lui de alţii. Şi mai şi falsează, din fericire…Vai nouă dacă nu ar falsa.

La fel ca in 2012 şi 2014 am ales poziţia cea mai nepopulară: aceea de a încerca să gândesc politica din perspectiva înţelegerii şi acceptării democraţiei ca singura variantă rezonabilă- chiar dacă iată, un popor prost votează politicieni proşti. În speranţa că poporul se va deştepta- prostia nu e o boală fără vindecare.

Deci nu contaţi pe mine în a susţine instituţia procurorilor- nedemocratică şi de forţă, împotriva unor instituţii democratice care dacă sunt pline de scursuri şi de corupţi, acest lucru se datorează mai ales faptului că noi, cetăţenii oneşti, votăm ca proştii, nu ne gândim votul, nu ne dedicăm un minimum de atenţie pentru a înţelege cum funcţionează democraţia…

Duca si inscriptia

Este Creştinismul de Dreapta sau de Stânga?

Am tot avut polemici pe tema: este Creştinismul de dreapta? Este el de stânga? Poţi fi comunist şi creştin? Poţi fi mason şi creştin? Poţi fi liberal şi creştin?
Rezolvarea genului acesta de dileme este simplă pentru oricine cunoaşte doctrina creştină şi o trăieşte. Sau măcar cele 10 porunci:
Uitaţi:
Porunca 1: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.

Un creştin nu poate fi nici membru, nici simpatizant al unei ideologii politice sau partid politic care îşi exprimă oficial caracterul ateist sau agnostic. Evident, nu poate fi nici membru, nici simpatizant al unei ideologii sau partid politic care se revendică din credinţa într-un alt Dumnezeu decât Cel al Bibliei.

Porunca 2: Să nu îţi faci chip cioplit, nici altă asemănareşi să nu te închini lor şi să le slujeşti.

Chipurile cioplite în politică sunt liderii politici. Ei sunt în general produse propagandistice menite să obţină loialităţi de multe ori în istorie au dus la fanatism.
Creştinul nu crede în lideri politici providenţiali, simpatiile sale politice sunt moderate şi nu are nimic în comun cu niciun „iubit conducător”, „fuhrer”, „duce”, „căpitan”, pentru că el ştie că, vorba psalmistului, în „tot omul este minciună” şi nu e niciodată bine să îţi iei modele în viaţă, căci şi un sfânt are, până la moarte, riscul de a ajunge un mare păcătos şi orice mare păcătos poate, până la moarte, să devină un mare sfânt.

Porunca 3: Să nu iei numele Domnului în deşert.

Deci creştinul nu trebuie să crediteze nici acele ideologii, nici acele partide, nici pe acei politicieni care „iau numele Domnului în deşert”, care speculează ordinar credinţa, invocând pe Dumnezeu, participând formal la ceremonii religioase, deşi faptele lor îi vădesc că nu sunt oameni „îmbisericiţi”.
Creştinul trebuie să fie contra oricărei forme de instrumentalizare electorală a credinţei.

Porunca 4: Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.

Dacă nu votăm nişte politicieni care transformă bisericile în platforme electorale sau care în campanii abuzează de cruci, pupat de moaşte, iconiţe în pliante electorale, etc., la fel un creştin nu poate vota politicieni care nu au viaţă creştină personală, care nu merg duminicile la biserică, nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, nu postesc, nu se roagă, nu îşi trăiesc frumos şi matur credinţa creştină

Porunca 5: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca bine să îţi fie pe acest pământ.

Cum ar putea un creştin să voteze politicieni care nu sunt patrioţi, care nu îşi cinstesc strămoşii, care nu sunt mândri şi demni când vine vorba de ţara lor şi de istoria acesteia?
Politicianul trebuie să îşi iubească neamul, cu responsabilitate şi decenţă, să dorească să fie un urmaş vrednic al înaintaşilor săi iluştri şi nu doar un simplu politician.
Cinstirea propriului neam este generatoarea demnităţii naţionale. Un creştin nu poate vota politicieni care nu sunt demni, care nu sunt dispuşi să apere în mandatele lor demnitatea acestei ţări şi acestui neam.

Porunca 6: Să nu ucizi.

Creştinii nu pot vota cu niciun partid sau ideologie care susţine avortul, eutanasia, sinuciderea asistată. La fel, nu pot vota cu niciun partid sau ideologie care se întemeiază pe un mesaj de ură etnică şi pe o mentalitate războinică.
Creştinul va căuta să voteze acele partide şi ideologii şi pe acei politicieni care iubesc viaţa şi sunt dispuşi să o apere cu orice preţ, care nu caută motive de războaie şi care vor face orice pentru viaţă şi pentru pace.

Porunca 7: Să nu fi desfrânat.

Creştinii nu pot vota cu partide, ideologii şi politicieni care promovează revoluţia sexuală şi diverse degenerări ivite din acestea, care sunt de acord cu căsătoriile între cuplurile de homosexuali, care încurajează educaţia sexuală pornografică, pornografia şi industria sexuală.

Porunca 8: Să nu furi.

Un creştin nu poate vota politicieni corupţi. Va fi atent să voteze acei politicieni şi acele partide care propun măsuri economice echilibrate, care asigură o bună şi corectă administrare a banului public.

Porunca 9: Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

Un creştin nu poate vota acele partide, acele ideologii şi pe acei politicieni care îşi atacă necinstit adversarii, calomniindu-i, acuzându-i de diverse lucruri în timp ce, tot mincinos, îşi trec cu vederea propriilor neputinţe şi lipsuri.

Porunca 10: Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Un creştin nu poate vota acele partide, ideologii şi acei politicieni care atacă proprietatea privată, o neagă, vorbesc de confiscări, naţionalizări, „redistribuiri”.
El ştie că încă din Decalog, proprietatea privată este păzită prin poruncă de la Dumnezeu şi nu se va ridica împotriva lui Dumnezeu votând cu duşmanii proprietăţii private.

Pe lângă Decalog, creştinul mai cunoaşte liste de păcate „sistematizate” de Sfinţii Părinţi din Scriptură. Cunoaşterea lor este un foarte bun barometru politic. Să luăm, spre exemplu, păcatele „strigătoare la cer”:

1. Uciderea pruncilor şi celor nevinovaţi.
Cum ar putea vota un creştin cu acei politicieni care îndeamnă şi ordonă războaie care vor duce la uciderea nevinovaţilor?

2. Sodomia
Cum ar putea vota un creştin pe acei politicieni care vorbesc despre drepturile homosexualilor şi ale altor perverşi ca despre drepturi fundamentale ale omului? Nu se face el vinovat de acest păcat strigător la cer dacă va încuraja astfel de politicieni?

3. Oprirea plăţilor lucrătorilor.
Creştinul este un om al dreptăţii sociale. Şi ştie că vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu trebuie să aibă niciun pic de milă faţă de politicienii care propun „relaxaţi” curbe de sacrificiu, tăieri de pensii şi de salarii, nu caută absolut toate soluţiile posibile cu putinţă înainte de a decide trimiteri în şomaj şi disponibilizări.

4. Asuprirea văduvelor şi orfanilor şi 5. Batjocorirea părinţilor.
Creştinul nu poate fi de acord cu politici anti-sociale şi care batjocoresc demnitatea cetăţenilor dar şi a naţiunii în ansamblul ei.

El se va uita la politician să vadă la acesta şi dacă se ghidează după faptele milosteniei trupeşti:
1. Vrea politici care să permită ca fiecare om să îşi poată câştiga pâinea sa?
2. Va susţine în politicile propruse de el creşterea nivelului de trai al tuturor cetăţenilor?
3. Va avea grijă ca cei bolnavi, indiferent de veniturile lor, să primească bună îngrijire?
4. Va cerceta pe cei în temniţi şi va avea grijă ca aceştia să fie pedepsiţi în aşa fel încât să îşi recapete umanitatea pierdută prin crimele comise?
5. Va acorda cinstirea cuvenită memoriei celor răposaţi din neamul acesta al nostru?

Dar se va ghida şi el după faptele milosteniei sufleteşti?
Va avea el grijă să promoveze doar o legislaţie corectă şi morală creştineşte?
Va avea grijă ca educaţia să fie una creştinească dar şi accesibilă tuturor?
Va fi el capabil să colaboreze şi cu adversarii săi politici pentru binele comun?
Va fi el un om suficient de puternic ca să nu folosească poziţia de putere pentru scopuri personale şi răzbunări meschine?

La sfârşit vedem că un creştin nu e nici de dreapta, nici de stânga. El trebuie să fie creştin şi atât în alegerile sale politice.

Column-Christian-politics-unholy-alliances-VJIGSU2-x-large

Din nou despre justiţie

Din ciclul „Historia, magistra vitae”

Nici în timpul revoluţiei franceze, nici în timpul revoluţiei bolşevice, nici măcar în perioada restaurării regimului comunist din România, nu exista vreun val de simpatie faţă de vechile regimuri.
Toate acestea dăduseră faliment nu din pricina cine ştie cărei conspiraţii oculte ci mai ales corupţiei şi degradării lor interne.
Nu comuniştii au pus capăt democraţiei în România. Ea murise cu 8 ani înainte, după o lungă agonie pe care o numim acum, plini de indusă nostalgie, „perioada interbelică”.
Chiar credeţi că cineva plângea de milă politicienilor şi afaceriştilor care umpleau închisorile comuniste? O jurnalistă americancă prezentă la Bucureşti în 1940,povestea dubla uimire a afaceriştilor germani- veniţi să preia colonial România, şi a ţăranilor români, care descopereau că semnând contractele necinstite impuse de hegemonul german, ieşeau mai în câştig decât pe vremurile în care erau „stăpâni în ţara lor”.

Ei, nici acum nu avem motive să plângem şi să fim sentimentali faţă de majoritatea celor ridicaţi de procurori. Nici ei nu au plâns de dragul nostru atunci când au administrat treburile statului ca pe propria lor moşie, considerându-ne pe noi un soi de iobagi care pot fi amăgiţi că ar fi cetăţeni.
Pe de altă parte nu avem niciun motiv de bucurie.
Nu e niciun motiv de bucurie când eşuează democraţia. Pentru că nu există altă alternativă la democraţie decât dictatura.
Şi nu vreau să aud replica: „Dar asta e democraţie?” pentru că e o întrebare stupidă. Da. Asta e democraţie- toţi corupţii aceştia de vă bucuraţi imberb că îi vedeţi în cătuşe, au ajuns la putere şi la robinetul cu resurse prin votul vostru, în cel mai democratic mod.
Voi i-aţi pus acolo. Voi i-aţi întreţinut la putere, realegându-i de plictisitor de multe ori. Toţi „baronii locali” sunt legitimaţi prin vot- uneori cu procente fascinant de mari.
Franţuzul care privea ghilotinările din timpul iacobinismului era mai curat decât românul care priveşte cătuşele din această parodie iacobină (căci istoria se repetă de două ori, a doua oară parodic- spunea Marx completându-l corect pe Hegel). Pentru că franţuzul respectiv nu legitimase prin vot democratic pe cei pe care acum îi vedea scurtaţi de cap.
Poporul român se bucură însă stupid când vede ticăloşii pe care chiar el i-a girat prin vot, scoşi din joc nu de justiţie ci de….procurori.
Confuzia dintre justiţie şi procurori este tot o inepţie tipică mentalităţii iacobine- procurorul fiind considerat „acuzatorul public”- voce a poporului. O aiureală- procurorul este un funcţionar public, parte a unui organ represiv şi nedemocratic al Statului (în sensul în care procurorii nu sunt aleşi şi nu beneficiază de vreo legitimitate populară directă, ci doar cea a legii), deosebit de util bunului mers al justiţiei. Dar în momentul în care el este confundat cu justiţia, atunci nu numai că este util, dar devine pericolul numărul 1 pentru democraţie.
Însă acei ticăloşi arestaţi, aleşi democratic de popor, legitimaţi de acesta, sunt însă structurile legitime pentru funcţionarea Statului român- sunt celelalte puteri în Stat (legislativul, executivul) ce ar trebui să fie într-un echilibru şi într-o relaţie de control reciproc cu puterea judecătorească (justiţia).
Odată cu mania asta justiţiară, instituţiile democratice sunt distruse. Am văzut zilele trecute cum preşedintele ţării, premierul, lideri de partide, săreau pe Parlament pentru a îi contesta dreptul fundamental, garantat de Constituţie, de a fi suveran în deciziile sale. Semn că incompetenţa şi prostia lui Iohannis coabitează perfect cu calculele meschine ale lui Ponta şi ale liderilor de partide….

Păi dacă asta nu e încălcare flagrantă a legii, a Constituţiei şi atentat la democraţie, oare ce mai este?

Eu atât spun: fiţi atenţi, că nu este deloc ok ce se întâmplă, chiar dacă aveţi senzaţia că vi se face dreptate. Drumul spre Iad este podit cu bune intenţii…..

separation-of-powers

Ce va urma?

Oricât m-ar bucura să văd o grămadă de personaje politice şi din afaceri care îmi sunt antipatice, cu cătuşele la mâini, oricât mi-aş dori să îi văd pe alţii în cătuşe, nu pot să nu mă gândesc că ceea ce se întâmplă nu pare să aibă o finalitate ok.

Se pare că asistăm la decapitarea tuturor centrelor de putere din România. Efectiv nu scapă niciunul. Sunt de acord, toate aceste centre de putere au fost afectate de corupţie, de trafic de influenţă şi de reţelele clientelare construite în ultimii 25 de ani.
Dar dincolo de aceste decapitări ce se va întâmpla?
Partidele politice (niciunul) nu sunt capabile să genereze un leadership curat, indepedent de structurile clientelare pe care le distruge acum DNA-ul.
Instituţiile statului sunt alcătuite mai ales din plevuşca clienţilor şi beneficiarilor acestor centre de putere pe care procurorii iacobini le masacrează acum.
Legislaţia nu se poate modifica decât de către Parlament. Iar acesta este decimat şi (mai ales) timorat de atmosfera din ţară.
Actualul preşedinte al României este complet străin de felul în care funcţionează democraţia (iar declaraţiile sale publice de la CSM, de acum câteva săptămâni, mă confirmă- domnul preşedinte nu are cum să ia nici măcar nota 5 la lecţia de Cultură Civică din clasa a VI-a, despre separarea puterilor în stat).
Mai grav de atât- încrederea în instituţiile democratice este prăbuşită.

Nu e suficient să scoţi, cu cătuşele la mâini, o grămadă de oameni ticăloşiţi din spaţiul public pentru a vindeca spaţiul public. Nu poţi să instaurezi un sistem democratic şi liberal cu ajutorul procurorilor şi „mascaţilor”.

Deci….ce va urma? Ce trebuie să urmeze? Asta ar trebui să ne întrebăm toţi.
Pentru că istoria ne arată că tot timpul e loc de mai rău. Chiar dacă răul nou venit este diferit de cel precedent.

646x404