Ieri mi-am luat multe înjurături. Însă toate au vizat doar o parte din spusele mele: acea parte în care spuneam că Victor Ponta ar fi un premier bun. Nu o retrag, pentru că, cetăţean român fiind, trăitor în România, am dreptul la o opinie, cu atât mai mult cu cât opinia o pot face după ce am experimentat şi guvernarea celor care doresc acum să îl înlocuiască pe Ponta. Nu sunt atât de amnezic ca să uit cine e Vasile Blaga, cine e Emil Boc, cine e Predoiu, cine Boagiu, cine e Andreea Paul Vass, cine e Adriana Săftoiu şi ce a însemnat guvernarea lor inclusiv pentru nivelul meu de trai.
Nu sunt nici atât de bleg încât să nu remarc josnicia umană a celor care astăzi scuipă unde au lins (pedeliştii în relaţia lor cu Băsescu şi Udrea) sau ling acolo unde au scuipat (peneliştii în raport cu pedeliştii).
Şi nici atât de inocent încât să nu bănuiesc că vor sosi şi momente în care PSD şi PNL îşi vor face din nou bezele şi declaraţii de iubire.
În politica românească nu poţi niciun moment spune că le-ai văzut pe toate.
ÎNSĂ PROBLEMA NU ESTE NICI MĂCAR ACEASTA. În definitv, prostituatele astea politice sunt ceea ce am tot votat până acum…
Problema este cu totul alta. Aceea că din socoteli meschine, frustrări partinice şi complexe personale, opinia publică nu doar că încurajează abuzuri tot mai evidente ale procurorilor, dar nici măcar nu se întreabă serios care este finalitatea şi scopul acestei epurări la care asistăm.
Ura nu este un argument dacă vrem o Românie normală.
Cât despre mine, sunt foarte împăcat cu mine însumi, oricât de agresive ar fi criticile la adresa mea. Pentru că eu am aceeaşi părere cu privire la ceea ce se întâmplă şi atunci când privesc spre cazul Elenei Udrea, şi spre cel al lui Victor Ponta şi spre cel al lui Vosganian. Şi nu îmi voi schimba părerea dacă voi vedea că victimă a circului justiţiar va ajunge marioneta preşedinte de la Cotroceni, sau jalnica limbă de lemn cu numele Alina Gorghiu.
Etichetă: justitie
Din nou despre justiţie
Din ciclul „Historia, magistra vitae”
Nici în timpul revoluţiei franceze, nici în timpul revoluţiei bolşevice, nici măcar în perioada restaurării regimului comunist din România, nu exista vreun val de simpatie faţă de vechile regimuri.
Toate acestea dăduseră faliment nu din pricina cine ştie cărei conspiraţii oculte ci mai ales corupţiei şi degradării lor interne.
Nu comuniştii au pus capăt democraţiei în România. Ea murise cu 8 ani înainte, după o lungă agonie pe care o numim acum, plini de indusă nostalgie, „perioada interbelică”.
Chiar credeţi că cineva plângea de milă politicienilor şi afaceriştilor care umpleau închisorile comuniste? O jurnalistă americancă prezentă la Bucureşti în 1940,povestea dubla uimire a afaceriştilor germani- veniţi să preia colonial România, şi a ţăranilor români, care descopereau că semnând contractele necinstite impuse de hegemonul german, ieşeau mai în câştig decât pe vremurile în care erau „stăpâni în ţara lor”.
Ei, nici acum nu avem motive să plângem şi să fim sentimentali faţă de majoritatea celor ridicaţi de procurori. Nici ei nu au plâns de dragul nostru atunci când au administrat treburile statului ca pe propria lor moşie, considerându-ne pe noi un soi de iobagi care pot fi amăgiţi că ar fi cetăţeni.
Pe de altă parte nu avem niciun motiv de bucurie.
Nu e niciun motiv de bucurie când eşuează democraţia. Pentru că nu există altă alternativă la democraţie decât dictatura.
Şi nu vreau să aud replica: „Dar asta e democraţie?” pentru că e o întrebare stupidă. Da. Asta e democraţie- toţi corupţii aceştia de vă bucuraţi imberb că îi vedeţi în cătuşe, au ajuns la putere şi la robinetul cu resurse prin votul vostru, în cel mai democratic mod.
Voi i-aţi pus acolo. Voi i-aţi întreţinut la putere, realegându-i de plictisitor de multe ori. Toţi „baronii locali” sunt legitimaţi prin vot- uneori cu procente fascinant de mari.
Franţuzul care privea ghilotinările din timpul iacobinismului era mai curat decât românul care priveşte cătuşele din această parodie iacobină (căci istoria se repetă de două ori, a doua oară parodic- spunea Marx completându-l corect pe Hegel). Pentru că franţuzul respectiv nu legitimase prin vot democratic pe cei pe care acum îi vedea scurtaţi de cap.
Poporul român se bucură însă stupid când vede ticăloşii pe care chiar el i-a girat prin vot, scoşi din joc nu de justiţie ci de….procurori.
Confuzia dintre justiţie şi procurori este tot o inepţie tipică mentalităţii iacobine- procurorul fiind considerat „acuzatorul public”- voce a poporului. O aiureală- procurorul este un funcţionar public, parte a unui organ represiv şi nedemocratic al Statului (în sensul în care procurorii nu sunt aleşi şi nu beneficiază de vreo legitimitate populară directă, ci doar cea a legii), deosebit de util bunului mers al justiţiei. Dar în momentul în care el este confundat cu justiţia, atunci nu numai că este util, dar devine pericolul numărul 1 pentru democraţie.
Însă acei ticăloşi arestaţi, aleşi democratic de popor, legitimaţi de acesta, sunt însă structurile legitime pentru funcţionarea Statului român- sunt celelalte puteri în Stat (legislativul, executivul) ce ar trebui să fie într-un echilibru şi într-o relaţie de control reciproc cu puterea judecătorească (justiţia).
Odată cu mania asta justiţiară, instituţiile democratice sunt distruse. Am văzut zilele trecute cum preşedintele ţării, premierul, lideri de partide, săreau pe Parlament pentru a îi contesta dreptul fundamental, garantat de Constituţie, de a fi suveran în deciziile sale. Semn că incompetenţa şi prostia lui Iohannis coabitează perfect cu calculele meschine ale lui Ponta şi ale liderilor de partide….
Păi dacă asta nu e încălcare flagrantă a legii, a Constituţiei şi atentat la democraţie, oare ce mai este?
Eu atât spun: fiţi atenţi, că nu este deloc ok ce se întâmplă, chiar dacă aveţi senzaţia că vi se face dreptate. Drumul spre Iad este podit cu bune intenţii…..
Ce va urma?
Oricât m-ar bucura să văd o grămadă de personaje politice şi din afaceri care îmi sunt antipatice, cu cătuşele la mâini, oricât mi-aş dori să îi văd pe alţii în cătuşe, nu pot să nu mă gândesc că ceea ce se întâmplă nu pare să aibă o finalitate ok.
Se pare că asistăm la decapitarea tuturor centrelor de putere din România. Efectiv nu scapă niciunul. Sunt de acord, toate aceste centre de putere au fost afectate de corupţie, de trafic de influenţă şi de reţelele clientelare construite în ultimii 25 de ani.
Dar dincolo de aceste decapitări ce se va întâmpla?
Partidele politice (niciunul) nu sunt capabile să genereze un leadership curat, indepedent de structurile clientelare pe care le distruge acum DNA-ul.
Instituţiile statului sunt alcătuite mai ales din plevuşca clienţilor şi beneficiarilor acestor centre de putere pe care procurorii iacobini le masacrează acum.
Legislaţia nu se poate modifica decât de către Parlament. Iar acesta este decimat şi (mai ales) timorat de atmosfera din ţară.
Actualul preşedinte al României este complet străin de felul în care funcţionează democraţia (iar declaraţiile sale publice de la CSM, de acum câteva săptămâni, mă confirmă- domnul preşedinte nu are cum să ia nici măcar nota 5 la lecţia de Cultură Civică din clasa a VI-a, despre separarea puterilor în stat).
Mai grav de atât- încrederea în instituţiile democratice este prăbuşită.
Nu e suficient să scoţi, cu cătuşele la mâini, o grămadă de oameni ticăloşiţi din spaţiul public pentru a vindeca spaţiul public. Nu poţi să instaurezi un sistem democratic şi liberal cu ajutorul procurorilor şi „mascaţilor”.
Deci….ce va urma? Ce trebuie să urmeze? Asta ar trebui să ne întrebăm toţi.
Pentru că istoria ne arată că tot timpul e loc de mai rău. Chiar dacă răul nou venit este diferit de cel precedent.