Înţelepciunea şarpelui…

A fost marşul pro-homosexualitate în Republica Moldova.
Nişte credincioşi, preoţi şi alţii mai „zeloţi” au aruncat cu ouă, huiduieli şi insulte destul de isterice în participanţii la marş.
Probabil au plecat acasă, simţindu-se cumva mândri de realizarea lor.

Ce au făcut însă?
Au dat apă la moară oengerurilor pro-homosexualitate, au permis ambasadorului SUA, prezent la manifestaţie şi chiar se pare lovit de un ou, să justifice noi finanţări, noi forme de susţinere pentruu mişcarea homosexuală.
Mai grav, autorităţile moldoveneşti au fost puse la colţ că nu sunt suficient de „europene” şi că ar trebui să fie mai perseverente în asumarea compromisurilor morale şi în efortul de a îşi spăla pe creier populaţia cu şamponul euro-atlantic (care lasă creierul frumos apretat- o ştim privind „generaţia pro” din România).

Aceste greşeli le-am făcut şi noi la începutul revoluţiei culturale menite să distrugă identitatea creştină românească. Am reacţionat extremist, fără înţelepciune, duşi de pasiuni sincere, dar nu prea deştepte.
Şi? Cu ajutorul unei mass-medii obediente, bună parte din societate este gata dresată să accepte ce acum 10 ani ar fi fost inacceptabil, în parlament se discută despre „parteneriatul civil”, personaje care altădată ar fi fost ignorate de mediul academic românesc din pricina filozofiilor lor pestriţe, sunt acum făcute doctori honoris causa, etc.
Toate aceste în 10 ani…..

Unde am greşit noi? Unde greşesc fraţii noştri basarabeni?

E simplu. În faptul că nu s-a organizat o societate civilă ci totul s-a făcut fără cap. În loc să fim, cum ne îndeamnă Evanghelia, „înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”, am fost înţelepţi ca porumbeii şi blânzi ca şerpii…
Ce ar fi trebuit să facă basarabenii?
Să meargă în biserici, la ierarhii lor şi, împreună cu aceştia, să organizeze un protest paşnic.
Mitropoliţii (şi ăla ce ţine de Bucureşti, şi ăla ce ţine de Moscova) dar şi episcopul catolic, şi pastorii neoprotestanţi, să meargă toţi, eventual cu niscaiva parlamentari mai creştini şi să solicite guvernului să cheme la Ministerul de Externe pe ambasadorul SUA, solicitându-i să respecte conduita diplomatică şi să nu jignească poporul în faţa căruia reprezintă Statele Unite, prin participarea la manifestaţia gay.
Să transmită, printr-un comunicat, cât mai puternic mediatizat, protestul creştinilor din Basarabia- majoritatea zdrobitoare- faţă de comportamentul jignitor al diplomaţilor care susţin genul acesta de manifestaţii.
Să susţină o legislaţie care să pună capăt pretenţiilor de „societate civilă”, pentru ong-urile care sunt finanţate de diverse state şi organizaţii străine.
Să facă rugăciuni pentru iertarea de păcate a sărmanilor homosexuali în toate bisericile din republica Moldova în timpul desfăşurării mitingului.
Să îndemne populaţia să ignore cu desăvârşire acel miting. Efectiv străzile să fie pustii, nimeni la ferestre, nimeni să nu îi bage în seamă pe acei amărâţi şi pe oengiştii care profită de pe urma suferinţei lor.
Să nu mai cadă în capcana atât de facilă de a trimite oameni nepregătiţi la dezbaterile mediatice cu promotorii revoluţiei culturale.
De câte ori nu am văzut preoţi cel puţin inadecvaţi, făcuţi k.o. prin emisiuni? Desigur, ei sunt de obicei mulţumiţi de prestaţia lor. Nu înţeleg că de fapt au căzut în capcana întinsă de acitivişti- aceea de a părea sectari şi anacronici. Căci activiştii nu vor să îi convingă pe creştinii practicanţi că e bine să se accepte nebuniile promovate de ei. Nu. Ei vor să se constituie în alternativa la Biserică, să fie cool şi interesanţi pentru noile generaţii, să îşi construiască identitatea prin opoziţie cu preoţii, inactuali, inadecvaţi, nepregătiţi de provocările noii lumi….
Desigur, reţeta ar fi fost şi mai este încă valabilă şi pentru România..

20th21st

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii

Am fost luat la întrebări pe chat pe tema ….homosexualităţii.
Merită, mi-am zis, să dau răspunsurile public.

1. Îi iubeşte Dumnezeu pe homosexuali?
Dumnezeu îi iubeşte pe oameni. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să confundăm iubirea lui Dumnezeu cu iubirea oamenilor.
Iubirea lui Dumnezeu este una totală şi, implicit, una foarte exigentă. Şi la acest aspect trebuie să fim toţi atenţi.

2. Ce are Dumnezeu cu homosexualitatea?
Sincer, nu ştiu. Probabil faptul că este o sfidare a unei rânduieli naturale- aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Dar sincer nici nu am stat să aflu un răspuns de la Dumnezeu pe tema asta, pentru că nu este prioritatea mea de rugăciune.
Dar ştiu că Biblia este foarte categorică şi explicită în a condamna homosexualitatea şi că toată tradiţia creştină căreia îi aparţin- mai puţin nişte secte relativiste de dată foarte recentă, gândite mai degrabă să păcălească nevoile religioase ale homosexualilor decât să se raporteze la Dumnezeu- consideră homosexualitatea un păcat grav, strigător la Cer.

3. Ce am eu cu homosexualii?
Personal nu am nimic. Am prieteni cu diverse orientări şi plăceri sexuale- unele mai picante, altele mai puţin picante, inclusiv cu pasiuni homosexuale.
Atâta timp cât îmbrăţişăm toţi aceeaşi atitudine de discreţie şi politeţe reţinută, atunci când vine vorba de vieţile noastre sexuale, atâta timp cât niciunul dintre noi nu mută problemele „din dormitor” în spaţiul public, nu am niciun motiv să „am ceva”.
Deci sunt tolerant- în sensul sănătos al termenului „toleranţă”.
Niciodată, dacă va veni vorba despre subiect, nu o să găsească la mine acceptare pentru stilul lor de viaţă. Dar cum nu au nevoie de susţinerea mea, nici nu ştiu de ce ar trebui să vină la mine ca să îi susţin. Este opţiunea lor şi viaţa lor. Aşa cum eu am viaţa şi opţiunile mele.

4. Ce am cu homosexualitatea?
O consider un stil de viaţă neconform cu valorile creştine şi cred că este o problemă ce poate găsi tratare şi rezolvare dacă există înţelepciune şi voinţă din toate părţile.

5. Ce am cu dreptul homosexualilor de a se căsători?
Este simplu. Căsătoria este partea fundamentală- de contract- pentru instituţia familiei. Instituţia familiei, fundamentală la rândul ei pentru societate, are o dimensiune care presupune nenumărate obligaţii şi responsabilităţi, între care esenţială este naşterea şi educarea copiilor pentru perpetuarea societăţii.
Familia înseamnă foarte multă responsabilitate şi maturitate. Nu este un drept ci este o instituţie. De aceea cred că toţi oamenii trebuie să gândească foarte responsabil pasul întemeierii unei familii, să nu confunde familia cu legalizarea în faţa statului şi a lui Dumnezeu a cine ştie cărei pasiuni amoroase.
Deci chiar nu ştiu cum am putea să vorbim de „familie homosexuală” fără sfidăm logica şi biologicul.

6.Ce am cu activismul homosexual?
Ei, aici am multe.
Dacă pot înţelege şi chiar susţine punctual eforturile unor organizaţii de a lupta împotriva incriminării penale sau uciderii unor oameni doar pentru că au altă orientare sexuală decât a mea.
În schimb nu pot accepta efortul de a se impune unei majorităţi, moravurile şi mofturile unor minorităţi, fie şi prin invocarea unei pseudo-toleranţe.
De altfel mi se pare imorală transformarea în politică a vieţii sexuale, de orice natură ar fi ea. Nu cred că trebuie ca Statul să reglementeze, pozitiv sau negativ, viaţa sexuală, exceptând condamnarea abuzurilor sexuale, ca violul, pedofilia, hărţuirea sexuală.

Nu pot să nu remarc faptul că agenda aceasta, a „drepturilor gay” este instrument de luptă împotriva unui establishment social- cel creştin, parte a unui întreg pachet de instrumente menite să submineze, distrugă şi anihileze ce a mai rămas creştin din civilizaţia noastră occidentală.
Şi aici, în acest pachet, avem şi feminism, şi relativism religios, şi sincretisme filozofice, şi ecologisme ideologice şi o grămadă de alte mode şi mofturi.
Iar, ceea ce este mai grav, toţi putem remarca faptul că fiecare luptă pentru câte o „libertate” a unor „marginali” mai mult sau mai puţin discriminaţi, nu face decât să impună tuturor o nouă dictatură, un totalitarism al relativismului, care reglementează pas cu pas orice mică sau mare libertate, care dresează şi deformează conştiinţe.

seriously