Hristos a înviat!
Duminica aceasta ne aducem aminte de vindecarea orbului din naştere.
Nu voi vorbi nici despre vindecare, nici despre cât de teolog este orbul vindecat atunci când zdrobeşte practic acuzele fariseilor şi saducheilor cu privire la Hristos. Merită să le citiţi fiecare în parte, în caz în care nu aţi ascultat Evanghelia în Biserică. Capitolul 9 din Evanghelia după Ioan nu este nici prea lung, nici nu este neinteresant.
Cred că merită să ne oprim asupra a două versete din acest fragment (pericopă):
„Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.” (Ioan 9, 4-5)Sunt cuvinte greu de înţeles şi provocatoare, dar care, cred eu, ne ajută foarte mult în viaţa noastră spirituală.
Mai întâi vedem că există o limită a lucrării lui Dumnezeu în lume. Aceasta este dată de libertatea omului. Omul, cât timp va fi cu Hristos, va fi în lumină şi Hristos va putea să lucreze pentru el. Dar când lumea spune nu lui Hristos, se îndepărtează de Acesta, atunci lumina pleacă de la noi şi „nimeni nu poate să lucreze”.
„Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt”, ne spune Iisus. Hristos mai este încă în lume- tot mai izolat, tot mai prigonit, dar toţi simţim deja amurgul. Lumea nu l-a vrut niciodată pe Hristos iar numărul celor care îl mai ţin pe Hristos viu printre noi este în continuă scădere.
Lecţia acestui fragment este că nu putem să avem parte de Hristos dacă nu facem noi primul pas în acest sens. Toată relaţia noastră cu Dumnezeu e condiţionată de voinţa şi implicarea noastră. Pierdem această voinţă şi această implicare? Atunci Lumina pleacă de la noi şi vine întunericul.
Etichetă: predici laice
Zaheu Vameşul şi spontaneitatea lui Dumnezeu
„Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.”
Cu Evanghelia de duminica aceasta, rânduiala bizantină ne pregăteşte pentru timpul special în care vom intra odată cu duminica viitoare: perioada Triodului- timp special de pocăinţă, cercetare a cugetului şi întoarcere spre Dumnezeu, timp pregătitor pentru misterul pascal.
În această Evanghelie facem cunoştinţă cu un om bogat, având o meserie ce presupunea (şi încă presupune) îmbogăţire necinstită, dar şi colaborare cu oprimatorul propriului popor (evreii erau sub ocupaţie romană): Zaheu Vameşul.
Acesta află că Iisus urma să treacă prin Ierihon, cetatea sa, şi, curios fiind să vadă cine este acest predicator şi vindecător, se alătură mulţimii care îl aştepta. Însă fiind mic de înălţime, se urcă într-un sicomor şi îşi face acolo un soi de „lojă” teatrală ca să vadă „spectacolul credinţei”.
Câţi dintre noi nu facem la fel? Câţi nu merg la Liturghie doar la biserici unde se fac slujbe frumoase, liturghii arhiereşti cu toată pompa, coruri frumoase, sau pe unde sunt icoane făcătoare de minuni sau „preoţi cu har”, în speranţa că vor vedea sau vor auzi lucruri altfel de nevăzut şi de neauzit.
Însă cel care vrea să vadă se expune pe el însuşi să fie văzut. Urcat în sicomor, Zaheu este văzut de Mântuitorul, Cel ce cunoaşte inimile oamenilor. Cum îl vede, Hristos îl şi strigă:
„Zahee, coboară-te degrabă, că astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
Vă daţi seama ce şocant trebuie să fi fost pentru Zaheu. El venise acolo să vadă un spectacol religios, cu niscaiva predică şi multe vindecări. Se aştepta să vadă vreun orb vindecat, vreun olog îndreptat, vreun lepros curăţat. Dar categoric nu se aştepta să fie tocmai el „victima” minunii Domnului.
Şi iată că Hristos, vindecătorul ologilor trupeşti, îl cunoaşte şi, sfidând Legea lui Moise, care nu permitea să stai în aceeaşi casă şi la aceeaşi masă cu necuraţi asemenea lui Zaheu (care avea o meserie necinstită), se autoinvită să fie oaspetele lui.
Dar vă daţi seama ce şocant lucru trebuie să fi fost şi pentru ucenicii şi mulţimea din jurul lui Iisus. Tocmai la Zaheu Vameşul şi-a găsit loc să fie primit în ospeţie?
Dumnezeu surprinde şi ne surprinde. Însă tot timpul ne surprinde plăcut şi plăcut. Căci iată că Hristos nu se invitase doar în casa lui Zaheu ci şi în sufletul acestuia. Spontan, fără să i-o ceară nimeni, Zaheu hotărăşte să pună capăt îmbogăţirii sale obţinute prin mijloace necinstite şi necurate:
„Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”
Învăţătura pentru noi este simplă: să mergem la biserică, oricum, în orice condiţii şi chiar şi cu cele mai fistichii motivaţii. Dar să mergem cu inima deschisă. S-ar putea să avem o foarte mare surpriză, asemeni celei a lui Zaheu: să plecăm spre biserică cu o curiozitate şi să ne întoarcem acasă cu Dumnezeu :).
Bogdan DUCA 