Ce trebuie să facă România?

Mulți prieteni și cititori mă întreabă: ”Bine, bine, dar ce ar trebui să facă România, după tine? Că așa, să critici NATO nu e chiar dificil, să râzi de asocierea dintre bravul soldat Svejk și moș Teacă, care e armata română, e chiar natural (e dificil să nu râzi și să nu te crucești), să critici Occidentul e chiar la îndemână…”

Soluția pentru România, nu de ieri, nu de azi, din totdeauna, este o politică externă înțeleaptă. Iar o politică externă înțeleaptă este una care ține cont de realitate.

Dar care este realitatea?
Realitatea este că România este o țară balcanică, sud-est europeană. Realitatea este că suntem o țară medie ca dimensiune și ca populație la nivel european. Realitatea este că suntem avantajați de natură și beneficiem de resurse care ne asigură o relativă autonomie și ne pot alimenta pretențiile de suveranitate.
Dar realitatea este aceea că în jurul nostru sunt două mari puteri: Rusia și Turcia. Iar orice politică externă înțeleaptă trebuie să urmărească bunele relații cu aceste două mari puteri din vecinătate.

Bunele relații nu înseamnă servilism ci găsirea unor formule de respect reciproc, de colaborare și cointeresare. România trebuie să aibă tot timpul canalele deschise spre Moscova și Ankara, oricare ar fi contextul geopolitic macro.

De asemenea, un element cheie al politicii înțelepte este să nu provoci nici una din puterile regionale. De aceea nu pui baze militare ale unor puteri ostile vecinilor tăi pe teritoriul țării tale. Că pur și simplu nu e înțelept.
În schimb, te faci prezent pe la Moscova și Ankara, cu ambasadori buni, diplomați culturali, eforturi pentru contacte de afaceri. Și mai ales cu un efort constant de a transmite un mesaj marilor puteri din regiune că Bucureștiul, chiar dacă are interese punctuale în care nu le poate fi prieten, sigur nu le este dușman.

Un alt element cheie este prietenia cu vecinii. Nu trebuie să fii geopoliticianul secolului ci trebuie un dram de bun simț să știi că cea mai bună soluție pentru pace este să te ”ai bine” cu vecinii.

Vecinii imediați ai României sunt Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova. Orice guvern și orice președinte al României trebuie să urmărească consolidarea prieteniei cu acești vecini: vizite, discuții, ședințe în comun, etc..
Pur și simplu vecinii sunt prioritatea unei politici externe inteligente.
Când suntem în situații ca aceasta, în care unul dintre vecini intră în conflict cu una din puterile regionale, soluția este o neutralitate implicată diplomatic.
România trebuia acum să pistoneze diplomatic (inutil ca efect imediat, dar util ca imagine), atât Moscova cât și Kievul ca să ajungă la pace. Trebuia să propună ca țara noastră să fie locul negocierilor.
Trebuia să fie alături de Israel și Turcia în demersurile lor. Ministrul nostru de externe, premierul, președintele, ar fi trebuit să zboare când la Kiev, când la Moscova, când la Ankara, când la Minsk, când la Tel Aviv, când la….Beijing.
Am ajuns și la Beijing. România a reușit să construiască relații extraordinare cu China în anii 60-80. Aceste relații au supraviețuit în anii 90, ca să sucombeze din pricina nesimțirii și autosuficienței politicienilor de după anii 2000.

Când ai o relație bună cu o astfel de putere, cum e China, păi trebuie să o îngrijești cu pasiune. Nu de alta, dar o astfel de prietenie e o binecuvântare economică. Dacă pierzi această prietenie, e ca și cum ai pierde un război.
Din păcate România se pare că a pierdut acest război.

O altă zonă de interes a României este zona arabă și Israelul. Am avut atâția specialiști în politică externă și geopolitică după 1990, dar niciunul capabil să salveze relația bună pe care un cizmar de meserie, președinte prin întâmplare istorică, o crease între România și Orientul apropiat…

Desigur, nu spun să fie ignorați americanii și vest-europenii. Nu. Toate relațiile sunt bune cu ei atâta timp cât ele nu periclitează relațiile prioritare: cu vecinii, cu marile puteri din regiune și cu adevărații parteneri strategici.
Căci da, ne numim ”parteneri strategici” cu americanii, dar adevărații parteneri strategici ai României ar trebui să fie China și țările din Orientul Mijlociu. Că acolo chiar avem interese strategice.

Nu e interesul strategic al României să ”întărim flancul estic al NATO”. Nu este în interesul strategic al României să avem baze americane în România.
Este în interesul strategic al României să fi terminat centrala atomică de la Cernavodă cu ajutorul chinez (mai ieftin și mai prompt decât cel american). Este în interesul strategic al României să fi construit o rețea de autostrăzi și de căi ferate moderne, eventual cu potențial de racordare la ”Noul Drum al Mătăsii”, prin care țara noastră să devină ”hub” pentru comerțul chinez în Europa.
Este în interesul strategic al României să vindem carne de oaie și vită în Orientul mijlociu, să ne transformăm rafinăriile în porți ale petrolului arab spre Europa.

Deci…asta e de făcut.
Iar dacă după ce va trece nebunia aceasta ce abia a început, dacă vom avea șansa de a da un restart, atunci asta va trebui să o facem.

Publicitate

Ce cred că urmează pentru România?

Ce cred că urmează pentru România?
Desigur, suntem încă în plin val emoțional. Propaganda, cu toate gafele ei, este încă pe cai mari. Poveștile cu refugiați, amestecul grotesc de știri propagandistice care vin ”de pe front”, asigură încă presiune și pasiune emoțională pentru o parte a societății.

Iar presa mainstream alimentează de zor această pasiune și presiune.
Însă lucrurile sunt departe de a fi roz pentru UE și NATO.
Rusia a pornit la război și, în ciuda știrilor cu ucrainienii eroi și soldații ruși flămânzi își atinge toate obiectivele militare.
De asemenea, războiul economic provocat de Occident contra Rusiei nu a impresionat Kremlinul. Se aștepta. Mai mult chiar, Rusia a răspuns cu contra-măsuri economice, semn că de fapt ei își doresc acum independența economică față de blocul occidental.
De ce și-o doresc? Pentru că au văzut după 2014, după primul val mare de sancțiuni economice, că merge, că Rusia poate să își recapete suveranitatea economică.
Apoi tot mai mulți actori mari ai lumii sunt mai degrabă deschiși să încurajeze Rusia, căci în eventualitatea unui succes al ei, vor urma și ei calea aceasta. De asta vedem cum tot mai multe țări sunt dispuse, de dragul Rusiei, să renunțe la dolar.
UE, lovită și ea de acest război economic, trebuie să administreze o criză a refugiaților considerabil mai mare decât cea produsă de primăverile arabe.
Și mai trebuie să se pregătească să susțină financiar ce va rămâne din Ucraina.

Prelungirea războiului din Ucraina, care acum este exclusiv vina SUA și NATO (care pompează armament și muniție acolo) se face în speranța că ”poate moare Putin”, ”poate rușii fac revoluție că nu mai au McDonalds și Google Maps”, dar de fapt nu face decât să prelungească agonia și să afganistanizeze țara.
Desigur, există un val emoțional și de solidaritate. E și real (un val mai mic) dar e și propagandistic.
Fiecare lună de zile, cu facturi mari, explozie de prețuri, criză economică tot mai puternică, sting din emoția spectacolului cu războiul în care bunii ucrainieni se luptă cu rușii cei răi. Iar Zelenski, chiar dacă plusează sadic pentru a satisface masochismul occidentalilor (vedeți că tot ceartă Vestul că nu face suficient, că nu e destul de implicat), descoperă că nimeni nu are soluții favorabile Ucrainei în acest conflict.

Apoi mai e ceva. Da. E multă solidaritate declarativă. NATO e ”mai unit ca oricând” în discursuri. Dar nu vă iluzionați că în mai toate capitalele europene (poate chiar și în România) se mai și gândește la rece despre ce se întâmplă și ce va fi.

Povestea cu drona ucraineană care a parcurs nederanjată 700 de km de spațiu aerian NATO spune ceva despre capacitatea reală a NATO de a se apăra în fața unui război pe bune.
Întărirea flancului NATO, cu câteva mii de soldați americani și francezi, în contextul unui război pe bune, este deja ceva simbolic.
Multe state își pun deja întrebarea cum se vor putea relua legăturile cu Rusia după isteria aceasta emoțională.

Ungaria se felicită (când privește facturile la gaze și curent) că nu a luat parte la ea. Turcia la fel.
Popularitatea guvernului ”userist” (niște progresiști justițiari din Bulgaria) se duce în cap când Bulgaria se vede scoasă din alianța tradițională cu Rusia. Serbia se pronunță tot mai ferm anti NATO. În Bosnia Herțegovina cresc tensiunile.
Croația și Slovacia nu își ascund nemulțumirile.
De altfel și UE, și NATO, știu că acest război este de fapt pierdut pentru ele. Concluziile sunt previzibile:
1. Rusia va lua ce o interesează din Ucraina. Nu are cum să fie oprită.
2. Ucraina va deveni un afganistan ce nu doar că nu va permite extinderea UE și NATO, dar va trebui decontat de UE și NATO.
3. Sancțiunile economice aplicate Rusiei îi vor oferi acesteia autonomia economică dorită. Cu costuri la nivel economic și social, dar nu de nedepășit.
4. În câțiva ani, maxim 8, Rusia va fi din nou gata să meargă mai departe. Iar UE și NATO nu vor mai avea ce sancțiuni să îi aplice (chiar, aplicația Tinder mai e încă în telefoanele rușilor? Ar putea fi o sancțiune ”puternică” pentru viitor scoaterea ei).
5. Prietenii Rusiei prind curaj și văd slăbiciunea UE și NATO.

De aceea propaganda euro-atlantică sună perdant, își pune speranța că Putin are cancer de colon, că armata rusă face ”pana prostului”, că soldații ruși vor la mama, că opoziția la Putin va răsturna regimul și va aduce pacea.

Doar că opoziția la Putin este una cel puțin la fel de naționalistă. Occidentul mizează pe așa numita opoziție liberală, o ficțiune bine stipendiată sorosist, dar cam atât….
Rusia nu e Putin. Putin este însă președintele Rusiei, da. Iar Rusia nu vrea, cu Putin sau fără, să se reîntoarcă la derizoriul umilitor al anilor 90. Chiar dacă asta avea și gust de McDonalds.
Or asta nu înțelege Occidentul….
Dacă Occidentul ar fi învățat să respecte Rusia, dacă nu ar fi forțat circul maidanez, dacă nu ar fi iluzionat mai departe Ucraina cu un ”viitor euro-atlantic”, nu am fi fost aici.
Acum Occidentul va începe să plătească nota de plată.

Ce va fi cu România? Desigur, acum aceeași masă critică de români mediatizați care au participat la circurile manipulatoare din 2012 încoace (de la ”hai Arafat!” la escrocheria cu vaccinarea) este iar pe val și lasă impresia că toată țara ar fi ca ei.
Însă România profundă tace, cum îi e obiceiul.
Dar nu despre ea vorbim aici. Vorbim despre statul român, condus acum de cea mai slabă, asevită și șantajată clasă politică din istoria României.
Iar acest stat român nu are capacitatea și viziunea să facă socoteli despre ceea ce va urma.
România va fi vecină cu un afganistan. De asemenea, Republica Moldova va renunța, o să vedeți, la ”parcursul european” în acest context.
Nu vă lăsați păcăliți de decizia Maiei Sandu de a cere aderarea la UE ”la pachet” cu Ucraina și Georgia. Orice analist politic serios vă va spune că a fost o mișcare (dorită și de UE) de a sabota procesul de aderare a Ucrainei.
De asemenea, Ungaria subliniază chiar și acum, în plin val emoțional, că vrea relații bune cu Rusia. Serbia este aliatul Rusiei și a obosit de atâta cerut UE.
Bulgaria are toate șansele să iasă din iluzia guvernării lor ”useriste” și nu privește spre Rusia și Putin cu dușmănie.
Erdogan are nevoie de Rusia ca de aer, a obosit de acest Vest, și vrea un rol tot mai proeminent în Ucraina și în Balcani. Pe care Rusia nu i le refuză.
Desigur, toate acestea pe fondul unor discursuri sforăitoare cu ”NATO e mai unit decât oricând”. Știți însă că atunci când propaganda încearcă să te convingă de ceva, acel ceva înseamnă că are probleme.
Deci viitorul se anunță foarte complicat. Până atunci măcar să ne bucurăm că Putin ne-a eliberat de „măscuță” și alte restricții stupide.

De ce este cenzurat Sputnik?

Oricine a citit și citește Sputnik în limba română, nu poate să nu remarce faptul că toți cei ce lucrează acolo sunt de o obiectivitate și profesionalism mult peste nivelul altor redacții românești de știri.

Nu o să citiți la Sputnik informații neverificate, articole făcute după un clip de pe Tik Tok sau analize militare bazate pe înregistrări din jocuri de pe calculator, așa cum a făcut, spre hazul unei țări întregi, partenerul CNN România, Antena 3. De asemenea nu o să vedeți pe Sputnik derapaje de tip tabloid.

Articolele Sputnik nu sunt plagiate (practică comună în presa mainstream de limba română) iar preluările de informație se fac cu menționarea sursei și cu link. Nu ne temem că ”facem reclamă” altor colegi din mass-media, așa cum se tem ei.

Da. Sputnik este ”incorect politic”, în sensul în care jurnaliștii și colaboratorii Sputnik nu sunt presați de redacție să evite probleme concrete, cum ar fi impactul negativ al mișcărilor de tip LGBTQ sau BLM asupra, culturii și educației din societățile occidentale. Avantajul Sputnik este acela că poate să spună ceea ce jurnaliștii CNN, FoxNews, Rai, Digi25 sau Antena 3 trec sub tăcere pentru că nu vor să riște.

Acoperirea cu știri a crizei din Ucraina de către Sputnik, se face, desigur, având la bază informațiile rusești oficiale și cele din presa mainstream rusească. Dar este și punctul de vedere al Ucrainei. Se acoperă și pozițiile oficiale ale UE, NATO și ale României. Nu sunt articole care să elogieze ”războiul” și nici măcar articole care să încalce în vreo formă profesionalismul jurnalistic.

Sputnik este șansa pentru publicul de limba română de a fi informat complet cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Atunci de ce Uniunea Europeană și România au lăsat deoparte și bruma de mimare a democrației și drepturilor fundamentale (libertatea de expresie fiind printre ele) și au trecut la cenzura Sputnik, RT și a altor platforme?

Sunt două răspunsuri complementare. Primul răspuns este legat de Ucraina. Uniunea Europeană (și România) nu au interesul ca cetățenii lor să fie cu adevărat informați cu privire la ce se întâmplă în Ucraina. Singurele informații trebuie să fie cele filtrate prin sitele propagandei euro-atlantice.

Căci da, e destul de vizibil cu ochiul liber că majoritatea jurnaliștilor din presa mainstream românească aplică niște șabloane propagandistice NATO pentru a filtra și deforma realitățile din Ucraina.

Fără un acces facil la alte surse de informare, poți ignora voit bombardamentele comise de ucrainieni în zonele locuite de ruși. Poți amesteca informații contradictorii, poți prelungi în timp, cât timp îți convine, narațiuni favorabile.

Un bun exemplu este cazul ”eroilor din Insula Șerpilor”, moment de mare intensitate emoțională transmis de mass-media atlantistă, ce s-a dovedit un fake news grosier. Sputnik spusese aceasta la câteva ore după eveniment.

De aceea se tem. Pentru că nu vor ca poveștile lor să fie deranjate de informații care să le contrazică. Pentru că nu vor ca publicul larg să iasă din narațiunea propagandistică în care sunt ”băieți buni” și ”băieți răi” în acest conflict. Pentru că nu vor ca să vedeți deciziile statelor NATO de a trimite arme și muniții în Ucraina ca fiind ceea ce sunt de fapt: forme de prelungire a conflictului, de ”turnare a gazului pe foc”.

Desigur, toate minciunelele propagandistice au o calitate- sunt cu impact emoțional, dar și un defect- au picioare scurte.

Multe din lucrurile pe care le puteți citi pe Sputnik astăzi, dacă intrați pe Telegram și pe unde mai supraviețuim cenzurii, vă vor fi confirmate, desigur, cel mai probabil fără scuzele de rigoare, de presa ce va trebui să se conformeze realității.

Al doilea motiv este acela că un război se poartă în tot Occidentul. Un război care se duce împotriva drepturilor și libertăților cetățenești, împotriva democrației, împotriva valorilor creștine, împotriva normalității.

Acest război nu are treabă cu Ucraina decât în măsura în care forțele conservatoare, suveraniste, patriotice, naționaliste, sau pur și simplu normale la cap din tot Occidentul, sunt asociate de propagandă cu Rusia. Știm toți ce campanie a fost în SUA pentru a convinge publicul că Trump e ”omul lui Putin”.

De aceea restricțiile lovesc și vor lovi și pe acea parte normală a societății civile, care nu vrea ”mare resetare”, nu vrea ”noua normalitate”, nu vrea globalism, nu vrea să își vadă copiii distruși psihic și moral de droguri și de revoluția gender.

Occidentul nu e bine. Dincolo de ce păreri aveți și avem despre ce se întâmplă în Ucraina, să nu uităm că vorbim de cenzură în Uniunea Europeană și în România.

Dincolo de ce părere aveți și avem despre Federația Rusă, să nu uităm că aceeași presă care prezintă filmulețe tik tok din Ucraina a ignorat mitinguri în care oameni au fost bătuți pentru că cereau libertate în Ottawa sau Amsterdam.

Dincolo de ce credem că ar trebui să facă sau să nu facă Putin în țara lui, Rusia, să nu uităm că în țările noastre, libertatea, normalitatea, bunul simț, au fost înlocuite de cenzură, dictatură și corectitudine politică. Iar asta nu poate fi scuzat.

„Dacă există un interes naţional…”

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: „Dacă există un interes naţional al României, Rusia este gata să îl susţină”.
Hai să trecem peste partea a doua a afirmaţiei domnului ambasador. Evident că e o declaraţie diplomatică.
Însă prima parte a afirmaţiei ar trebui să ne dea fiori: există vreun interes naţional?
România e o ţară fără viitor gândit, fără idealuri pragmatice şi obiective naţionale.
Suntem populaţia cea mai optimistă din UE cu privire la viitorul acestui proiect şi cea mai dispusă să cedeze suveranitatea naţională funcţionarilor de la Bruxelles. Suntem singura ţară în care euroscepticismul e doar un fenomen de Facebook.
În România este o bucurie deloc onorantă că trupe armate străine staţionează pe teritoriul naţional şi românii par să creadă foarte sincer că o ţară este independentă doar dacă este ocupată de trupe străine care să îi garanteze independenţa.
Adevărul trist este acela că foarte mulţi români au mai mare încredere în ambasade ale unor mari puteri, decât în propriile lor instituţii democratice şi suntem ţara în care orice ingerinţă a puterilor hegemone în viaţa noastră politică internă este aplaudată ca un soi de „normalitate”.
Nici „naţionalismul” românesc nu stă mai bine. Avem un cult lozincard faţă de Eminescu, „Biserica Neamului” şi nostalgia României Mari, dar tot naţionalismul românesc se rezumă la aceste lozinci şi patetisme lăcrămoase.
Eminescu e iubit fără să fie citit, „Biserica Neamului” poate fi rezumată la un mega-proiect arhitectonic, care să rivalizeze „Casa Poporului”, în rest, BOR-ul fiind marele absent din orice dezbatere cu privire la România sau cu privire la Creştinism, iar „unirea cu Basarabia” este o lozincă care, în ciuda frumuseţii ei, vine în totală contradicţie cu opţiunile geopolitice agreate de întreaga societate românească.
Românii vor bine ţării lor- dar ideal acest bine să se întâmple fără implicarea lor.
De altfel cei mai activi patrioţi- disperaţi de binele ţării- sunt românii emigraţi, plecaţi definitiv din ţară, din raţiuni economice, dar pe care i-a lovit patriotismul când au pus între ei şi ţară câteva mii de kilometri şi se bucură de garanţiile de securitate socială, medicală, fizică, ale altor state.
Desigur, sunt câteva teme fierbinţi pe agenda zilei: lichidarea foarte populară a fostei clase politice sub lozinca, la fel de populară, a „luptei anticorupţie”.
Însă nimeni, absolut nimeni, nu se întreabă: ce punem în loc după ce toţi politicienii pleacă la „beciul domnesc”? De aceea nu e de mirare că alegerile locale sunt deja terenul de joacă pentru nişte candidaţi sub-mediocri, nulităţi la costum sau la blugi, marionete ale unor cercuri de interese care nu vor să cedeze uşor puterea sau pur şi simplu viitoare piese de mobilier umane în primăriile patriei.

Deci: are România un proiect naţional? Cred că ambasadorul Rusiei , dacă e sincer interesat, va trebui să se intereseze la….ambasada SUA la Bucureşti. Nu de alta, dar la Bruxelles nu au timp de gândit interesul naţional al României.

 

Minions

Despre România altfel decât din perspectiva cătuşelor DNA

Ce poate fi mai rău decât să fii slugă?
Să fii slugă proastă-adică să îţi alegi prost stăpânul.

Atenţi să nu deranjeze mofturile vreunui congressman american sau liniştea cine ştie cărui funcţionar de la Casa Albă (căci Obama probabil ştie despre România cât ştiu eu despre Botswana),politicienii români ignoră ce se întâmplă în propria curte-Balcani.
Să le aducem aminte?
Ucraina este în haos. Minoritatea românească de acolo refuză să joace pe cartea guvernului de la Kiev şi este implicit trădată de Statul Român, care are ordin de la stăpânii săi să joace pe o singură carte.
Republica Moldova este praf economic şi partidele politice susţinute de SUA şi de Occident au picat examenul competenţei. Uniunea Europeană nu are niciun interes să discute serios cu privire la aderarea Moldovei la structura ueuropeană.
Serbia s-a resemnat. Ştie că nu va intra în UE, cât despre NATO- nu s-au vindecat rănile de când a intrat NATO peste sârbi. Putin şi nu Obama este eroul zilei în Serbia, deci viitorul acestei ţări mici dar războinice este unul alături de Rusia.
Dar hai să trecem la colegii noştri din NATO şi din UE.
Turcia e în NATO. Dar cu toate astea relaţiile dintre Ankara şi Moscova cunosc o îmbunătăţire pe zi ce trece, în timp ce Washingtonul simte, tot pe zi ce trece, cum îşi pierde aliatul la Marea Neagră.
Bulgaria este ruptă sufleteşte între alianţa tradiţională cu Rusia-bulgarii nu au complexe rusofobe, ca românii,din contra- şi condiţionările impuse de SUA şi de UE. Iar cum aceste condiţionări fac ca bulgarii să piardă mulţi bani, vă daţi seama că nimic nu încurajează pe bulgari să fie pro-occidentali.
Grecia? Este o bombă cu ceas pentru UE iar opţiunile grecilor în politica internaţională nu au altă direcţie decât….Moscova.
Ciprul? S-a oferit să găzduiască o bază rusească în Mediterana.
Ungaria a ales. Relaţii bune cu Rusia şi un nu politicos dar ferm măscăriilor ideologice transatlantice.
Gândiţi-vă că oricare din aceste state poate să blocheze decizii la nivel de UE şi de NATO şi….aveţi imaginea.
Cum unii de pe aici cred în influenţa globală a Israelului, merită să aruncăm o privire şi acolo în curte.
Israelul se simte trădat de către Statele Unite, angrenate în alianţe complexe cu ţări islamice pentru a putea sărăci economic Rusia.
Îmblânzirea relaţiilor dintre Washington şi Teheran reprezintă o ameninţare directă pentru Israel, dar lobby-ul israelian din capitala SUA este tot mai neputincios de când un Hussein este preşedinte al Americii.

Uitaţi-vă acum pe hartă şi vedeţi cum România este o ţară tot mai izolată, pierzând pe zi ce trece, încrederea cu vecinii săi.
Dar cum clasa politică,mass-media şi societatea civilă românească suferă de o formă de schizofrenie istorică, nu o să vedeţi pe nimeni punându-şi astfel de întrebări. În definitiv nu există alte probleme în lumea asta decât ce a mai povestit Dorin Cocoş despre Elena Udrea la DNA…..

797px-Balkans_regions_map