Am pus cruce stângii româneşti. La propriu :)

Discutam cu o prietenă de pe Facebook despre stânga românească.
Am sărit repede peste PSD (care e cel mai de dreapta partid pe care şi-l poate permite România în acest moment) şi am vorbit de stânga autentică, gen „Critic Atac”.
Dacă îi priveşti pe intelectualii români care se declară radicali de stânga, poţi să stai liniştit: nicio revoluţie neobolşevică nu va tulbura apele (aţi remarcat? tot mai curate) ale Dâmboviţei.
Stânga asta radicală este cel mult în stare, în vreo polemică pe tema unei interpretări lacaniene a lui Zizek, să spargă vreo halbă în Dianei 4 (şi apoi să îşi ceară scuze de la conducere, pentru că totuşi patronatul de acolo sunt „tovarăşi de drum” care hidratează cu folos revoluţia). Dar mai mult, nu.
Însă România are nevoie de o entitate civică care să privească atent- şi nu cu lentile ideologice de neomarxisto-gramsciano- critpoleninisto-lacaniano-postanarhisto-zizekian, spre oameni şi nevoile lor concrete.
Acei oameni îi găsim, zic eu, nu în partide, nu pe terasele stângii intelectual-bachice, ci în biserici.
Misiunea socială a cultelor din România, făcută într-o discreţie evanghelică, care se manifestă de la nivelul solidarităţilor sociale de parohie până la mari proiecte, este singurul sprijin real pentru sărmanii acestui popor…
Şi cu aşa „stânga”, parcă aş vota şi eu…..

646x404

Este Creştinismul de Dreapta sau de Stânga?

Am tot avut polemici pe tema: este Creştinismul de dreapta? Este el de stânga? Poţi fi comunist şi creştin? Poţi fi mason şi creştin? Poţi fi liberal şi creştin?
Rezolvarea genului acesta de dileme este simplă pentru oricine cunoaşte doctrina creştină şi o trăieşte. Sau măcar cele 10 porunci:
Uitaţi:
Porunca 1: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.

Un creştin nu poate fi nici membru, nici simpatizant al unei ideologii politice sau partid politic care îşi exprimă oficial caracterul ateist sau agnostic. Evident, nu poate fi nici membru, nici simpatizant al unei ideologii sau partid politic care se revendică din credinţa într-un alt Dumnezeu decât Cel al Bibliei.

Porunca 2: Să nu îţi faci chip cioplit, nici altă asemănareşi să nu te închini lor şi să le slujeşti.

Chipurile cioplite în politică sunt liderii politici. Ei sunt în general produse propagandistice menite să obţină loialităţi de multe ori în istorie au dus la fanatism.
Creştinul nu crede în lideri politici providenţiali, simpatiile sale politice sunt moderate şi nu are nimic în comun cu niciun „iubit conducător”, „fuhrer”, „duce”, „căpitan”, pentru că el ştie că, vorba psalmistului, în „tot omul este minciună” şi nu e niciodată bine să îţi iei modele în viaţă, căci şi un sfânt are, până la moarte, riscul de a ajunge un mare păcătos şi orice mare păcătos poate, până la moarte, să devină un mare sfânt.

Porunca 3: Să nu iei numele Domnului în deşert.

Deci creştinul nu trebuie să crediteze nici acele ideologii, nici acele partide, nici pe acei politicieni care „iau numele Domnului în deşert”, care speculează ordinar credinţa, invocând pe Dumnezeu, participând formal la ceremonii religioase, deşi faptele lor îi vădesc că nu sunt oameni „îmbisericiţi”.
Creştinul trebuie să fie contra oricărei forme de instrumentalizare electorală a credinţei.

Porunca 4: Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.

Dacă nu votăm nişte politicieni care transformă bisericile în platforme electorale sau care în campanii abuzează de cruci, pupat de moaşte, iconiţe în pliante electorale, etc., la fel un creştin nu poate vota politicieni care nu au viaţă creştină personală, care nu merg duminicile la biserică, nu se spovedesc, nu se împărtăşesc, nu postesc, nu se roagă, nu îşi trăiesc frumos şi matur credinţa creştină

Porunca 5: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca bine să îţi fie pe acest pământ.

Cum ar putea un creştin să voteze politicieni care nu sunt patrioţi, care nu îşi cinstesc strămoşii, care nu sunt mândri şi demni când vine vorba de ţara lor şi de istoria acesteia?
Politicianul trebuie să îşi iubească neamul, cu responsabilitate şi decenţă, să dorească să fie un urmaş vrednic al înaintaşilor săi iluştri şi nu doar un simplu politician.
Cinstirea propriului neam este generatoarea demnităţii naţionale. Un creştin nu poate vota politicieni care nu sunt demni, care nu sunt dispuşi să apere în mandatele lor demnitatea acestei ţări şi acestui neam.

Porunca 6: Să nu ucizi.

Creştinii nu pot vota cu niciun partid sau ideologie care susţine avortul, eutanasia, sinuciderea asistată. La fel, nu pot vota cu niciun partid sau ideologie care se întemeiază pe un mesaj de ură etnică şi pe o mentalitate războinică.
Creştinul va căuta să voteze acele partide şi ideologii şi pe acei politicieni care iubesc viaţa şi sunt dispuşi să o apere cu orice preţ, care nu caută motive de războaie şi care vor face orice pentru viaţă şi pentru pace.

Porunca 7: Să nu fi desfrânat.

Creştinii nu pot vota cu partide, ideologii şi politicieni care promovează revoluţia sexuală şi diverse degenerări ivite din acestea, care sunt de acord cu căsătoriile între cuplurile de homosexuali, care încurajează educaţia sexuală pornografică, pornografia şi industria sexuală.

Porunca 8: Să nu furi.

Un creştin nu poate vota politicieni corupţi. Va fi atent să voteze acei politicieni şi acele partide care propun măsuri economice echilibrate, care asigură o bună şi corectă administrare a banului public.

Porunca 9: Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

Un creştin nu poate vota acele partide, acele ideologii şi pe acei politicieni care îşi atacă necinstit adversarii, calomniindu-i, acuzându-i de diverse lucruri în timp ce, tot mincinos, îşi trec cu vederea propriilor neputinţe şi lipsuri.

Porunca 10: Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Un creştin nu poate vota acele partide, ideologii şi acei politicieni care atacă proprietatea privată, o neagă, vorbesc de confiscări, naţionalizări, „redistribuiri”.
El ştie că încă din Decalog, proprietatea privată este păzită prin poruncă de la Dumnezeu şi nu se va ridica împotriva lui Dumnezeu votând cu duşmanii proprietăţii private.

Pe lângă Decalog, creştinul mai cunoaşte liste de păcate „sistematizate” de Sfinţii Părinţi din Scriptură. Cunoaşterea lor este un foarte bun barometru politic. Să luăm, spre exemplu, păcatele „strigătoare la cer”:

1. Uciderea pruncilor şi celor nevinovaţi.
Cum ar putea vota un creştin cu acei politicieni care îndeamnă şi ordonă războaie care vor duce la uciderea nevinovaţilor?

2. Sodomia
Cum ar putea vota un creştin pe acei politicieni care vorbesc despre drepturile homosexualilor şi ale altor perverşi ca despre drepturi fundamentale ale omului? Nu se face el vinovat de acest păcat strigător la cer dacă va încuraja astfel de politicieni?

3. Oprirea plăţilor lucrătorilor.
Creştinul este un om al dreptăţii sociale. Şi ştie că vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu trebuie să aibă niciun pic de milă faţă de politicienii care propun „relaxaţi” curbe de sacrificiu, tăieri de pensii şi de salarii, nu caută absolut toate soluţiile posibile cu putinţă înainte de a decide trimiteri în şomaj şi disponibilizări.

4. Asuprirea văduvelor şi orfanilor şi 5. Batjocorirea părinţilor.
Creştinul nu poate fi de acord cu politici anti-sociale şi care batjocoresc demnitatea cetăţenilor dar şi a naţiunii în ansamblul ei.

El se va uita la politician să vadă la acesta şi dacă se ghidează după faptele milosteniei trupeşti:
1. Vrea politici care să permită ca fiecare om să îşi poată câştiga pâinea sa?
2. Va susţine în politicile propruse de el creşterea nivelului de trai al tuturor cetăţenilor?
3. Va avea grijă ca cei bolnavi, indiferent de veniturile lor, să primească bună îngrijire?
4. Va cerceta pe cei în temniţi şi va avea grijă ca aceştia să fie pedepsiţi în aşa fel încât să îşi recapete umanitatea pierdută prin crimele comise?
5. Va acorda cinstirea cuvenită memoriei celor răposaţi din neamul acesta al nostru?

Dar se va ghida şi el după faptele milosteniei sufleteşti?
Va avea el grijă să promoveze doar o legislaţie corectă şi morală creştineşte?
Va avea grijă ca educaţia să fie una creştinească dar şi accesibilă tuturor?
Va fi el capabil să colaboreze şi cu adversarii săi politici pentru binele comun?
Va fi el un om suficient de puternic ca să nu folosească poziţia de putere pentru scopuri personale şi răzbunări meschine?

La sfârşit vedem că un creştin nu e nici de dreapta, nici de stânga. El trebuie să fie creştin şi atât în alegerile sale politice.

Column-Christian-politics-unholy-alliances-VJIGSU2-x-large

Ce este neoliberalismul?

O marotă a discursului Dreptei este „comunismul”- termenul-stafie util pentru a cataloga şi calomnia în acelaşi timp adversarul.
O marotă a discursului Stângii este un alt cuvânt magic: „neoliberalismul”- eticheta pe care oamenii de stânga o lipesc pentru a îşi identifica adversarul. Mai folosesc şi un alt termen „magic”, la fel de „neo”-neoconservatorismul. Stânga radicală foloseşte şi eticheta de „fascist” sau „neofascist” pentru catalogarea adversarilor.

Ieri am pus întrebarea: „Ce este neoliberalismul”?
Am primit, exact aşa cum mă aşteptam, mai multe răspunsuri, unele radical diferite, altele substanţial diferite între ele, fluctuând de la definiţia libertarianismului la un totalitarism de tip „big brother”- deci acoperind toate posibilele opţiuni politice.
Mai demult am pus întrebarea „Ce este comunismul?”
Am primit, la fel, mai multe răspunsuri din care majoritatea ar fi determinat pe Marx, Engels şi Lenin să se întrebe dacă ei sunt comunişti sau nu.

Să mai aduc aminte de cât de contradictorii au fost răspunsurile la întrebări precum „Ce este dreapta?” sau „Ce este stânga?”, concepte mult mai generoase intelectual, dar şi ele acum în plină disoluţie.

Fenomenul nu este doar românesc. El este specific postmodernismului şi felului postmodern de a face politică. Ideile se diluează, ideologiile se amestecă, doctrinele îşi pierd substanţa, conceptele devin toate slabe, simple etichete, stickere, bune de lipit de amorul artei.
Eu nu vă ascund faptul că de fiecare datâ când sunt etichetat ca „neoliberal”, „neofascist”, „neoconservator” sau „comunist”, am un zâmbet, recunosc, superior, dar şi nostalgic: mi-ar fi plăcut să trăiesc în timpurile când aceste etichete asumau idei, aveau un conţinut intelectual clar, năşteau nişte pasiuni cu un conţinut.