Etichetă: teologie

Călătorie prin Vechiul Testament- Episodul 3: Sodoma şi Gomora, sau despre cum Dumnezeu bate câteodată cu parul

Această istorie biblică începe cu Patriarhul Avraam primind o vizită neaşteptată. La umbra stejarului Mamvri i se alătură la masă trei Oameni, care se dovedesc a fi Însuşi Dumnezeu cel Unic dar totuşi Treime de Persoane.
Această vizită se face cu trei scopuri: primul este acela de a vesti Saarei, soţia lui Avraam naşterea unui fiu- Isaac, şi astfel îndeplinirea făgăduinţei că din Avraam va ieşi un popor mare şi sfânt: poporul lui Israel.
Al doilea motiv al vizitei este cel de a anunţa judecarea şi distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora. Iar al treilea scop, peste veacuri şi milenii, acela de a ne învăţa pe noi câteva lecţii importante.

sfanta-treime-Arubliov
Sodoma şi Gomora- nume deja asociate în mentalul colectiv cu păcatul. Şi nu cu orice păcat- cel al homosexualităţii, dar nu numai. În profeţiile lui Isaia, la capitolul 3, versetul 9, aflăm că o caracteristică a sodomenilor era aceea că îşi proclamau păcatele, se mândreau cu ele, profetul Ieremia (23, 14) atrage atenţia asupra a altor două aspecte ale vieţii în Sodoma- adulterul generalizat şi minciuna generalizată.
Iezechiel (16, 49-50) descrie astfel Sodoma: „Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit. Ele s-au mândrit şi au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut.”
Deci avem un tablou aproape complet al Sodomei: cetatea- stat în care revoluţia sexuală triumfase, în care homosexualitatea, adulterul şi perversiunile sexuale erau nu doar practicate liber, dar erau considerate fireşti şi subiect de mândrie ( ca acele „gay pride” din contemporaneitate), în care un amestec de bunăstare, minciună şi autosuficienţă acoperea ochii oamenilor, împiedicându-i să vadă pe cei în nevoi.
Hmmmm. Nu este aşa că ne recunoaştem societatea în acest tablou?
Însă şi în Sodoma existau oameni care nu se lăsaseră duşi de val, care nu fuseseră integraţi în stilul de viaţă al sodomenilor. Printre ei era şi Lot, împreună cu familia sa.
De aceea, atunci când Dumnezeu îi spune lui Avraam că a ajuns până la El glasul păcatului din Sodoma (de unde şi expresia „păcat strigător la Cer”) şi a venit să cerceteze şi apoi să pedepsească păcatul, Avraam încearcă să salveze totuşi cetatea de dragul nepotului său, Lot şi al familiei sale.
Cum o face? Părintele evreilor nu putea să nu o facă ca un …evreu. Merită să reproducem tot dialogul (Facere, 18, 23-33 )
„Şi apropiindu-se Avraam, a zis: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?”
Zis-a Domnul: „De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela”.
Şi răspunzând Avraam, a zis: „Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?”
Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi”.
Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: „Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?” Şi Domnul a zis: „Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!”
Şi a zis iarăşi Avraam: „Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi?” Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci”.
Şi a zis Avraam: „Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi”. Răspuns-a Domnul: „Nu o voi pierde pentru cei douăzeci”.
Şi a mai zis Avraam: „Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: „Pentru cei zece nu o voi pierde”.
Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.”
Însă ajuns în Sodoma, Domnul nu va găsi 10 drepţi…. Dar să vedem ce spune Scriptura mai departe:
Doi din Îngerii (noi ştim cine sunt Ei, de fapt; aşa cum ştia şi Avraam, dar nici Lot, nici sodomitenii nu ştiau) intră pe seară în cetatea Sodomei. Încă de la poartă sunt întâmpinaţi de Lot care îi pofteşte la el acasă.
Cei Doi refuză, dorind să rămână pe uliţele cetăţii. Lot, care ştia obiceiurile sodomenilor, insistă. Ca orice loc lipsit de moralitate, Sodoma era un loc periculos pentru străini, fie că erau bărbaţi, fie că erau femei.
De altfel la puţin timp după ce Lot şi Oaspeţii săi ajunseseră în casa acestuia şi se ospătaseră, o mulţime de oameni (tineri şi bătrâni- căci nu vârsta dă, din păcate, măsura înţelepciunii, pare a ne spune Scriptura) care doreau să violeze pe cei Doi Străini. Doar o minune săvârşită de Aceştia a împiedicat abominaţia şi a salvat pe Lot şi familia sa de un linşaj.
Soarta cetăţii a fost pecetluită- va fi distrusă cu foc din Cer. Lot şi familia sa au fost îndemnaţi să fugă repede din cetate şi să nu se mai uite înapoi- căci nu e niciun motiv de regret să părăseşti păcatul, iar cel care regretă păcatul se face părtaş de soarta păcătoşilor (soţia lui Lot s-a transformat în stâlp de sare privind înapoi, spre cetatea blestemată de Dumnezeu).

Deci Dumnezeu mai bate şi cu parul.

mantuirea_in_sodoma_si_gomora_rugaciunea_sfintilor1._jpg

Publicitate

Părintele Ioan Buga- Profesorul meu

Fie doar şi pentru părintele Ioan Buga şi tot s-ar fi meritat să fac facultatea de teologie.
Primul său curs: un amfiteatru plin de studenţi în anul I la Teologie Pastorală, Teologie Istorie, Teologie Litere, adunaţi grămadă să învăţăm „Studiul Noului Testament”.
Intră un bărbat înalt, de nici 50 de ani, cu o barbă sură, părul rărit, privire pătrunzătoare, tenul măsliniu, cu un aspect de grec coborât din dialogurile lui Platon- un bărbat care inspira în acelaşi timp virilitate, frumuseţe şi înţelepciune.
„Grecul” ne-a privit lung cu oareşce milă şi a trecut direct la treabă. Şi-a deschis Biblia şi….reportofonul şi a început să lucreze pe text. Urma să aflăm abia că de fapt el era foarte puţin interesat să ne predea nouă cine ştie ce manual de studiul Noului Testament. El avea un proiect- în mijlocul căruia întâmplarea făcuse să ne nimerim şi noi- acela al unei exegeze complete a Scripturii, verset cu verset. Cursurile de Noul Testament erau doar pretextul pentru a putea să facă acest lucru.
Trei ore ne-a vorbit despre un singur verset din Faptele Apostolilor: „Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.” (cap. 13, vs. 4). Acolo rămăsese el cu exegeza de semestrul trecut şi noi, ca nişte autostopişti ai spiritului, ne trezeam aruncaţi din prima zi în…mijlocul Faptelor Apostolilor.
Ei, trei ore ne-a vorbit de ce înseamnă să te „mâne” Duhul Sfânt, de ce Seleucia şi, mai ales, de ce Cipru.
Şi să nu credeţi că era omiletică goală. Acolo, în încercarea de a suprinde şi explica versetul, au fost invocate nu doar surse teologice ilustre ci şi marea filozofie clasică, şi mitologia, şi filologia. Şi totul povestit cu naturaleţea oratorului.
Nu am uitat aproape nimic din ce ne-a spus atunci, aşa cum nu am uitat că cea mai mică notă am luat-o la sfinţia sa. Ne ceruse să scriem fiecare câte un eseu teologic, după puterile noastre. Am scris, mai ţin minte, despre pocăinţă ca metanoia-întoarcere. Şi Dumnezeu ştie cât am muncit la el ca să îl impresionez pe părintele. Feedback-ul a fost însă dureros: nota 7 şi un comentariu scris cu roşu pe text: „Nu m-ai convins. Dar poţi să mai încerci…”. Nici nu vă daţi seama ce frustrat m-am simţit…
Peste ani însă, înainte să îmi dau licenţa, mă cheamă părintele secretar să îmi spună că am o problemă- nu am nota de la Noul Testament (semestrul I) trecută în catalog şi deci nu pot să intru în examen dacă părintele Buga nu rezolvă problema.
Îl sun pe părintele şi îi spun de problemă. Mă întreabă dacă mai ştiu ce notă am primit atunci şi i-am răspuns că ….7. La care părintele: „Frate Bogdanule, şaptele ăla era pentru smerirea ta. Însă pentru catalog şaptele ăla e zece.”

Dacă am învăţat de la cineva teologie, acela a fost părintele Buga. El ştia ce e aia teologie şi avea curajul să o facă. Iar riscurile au fost nu puţine. Părintele a fost marginalizat, scos din Universitate, apoi din parohie şi lăsat „la vatră”. Însă nu cred că a fost un moment- nici măcar cel al somnului- în care părintele să nu teologhisească curajos.
„Un teolog adevărat este tot timpul cu un picior deasupra prăpastiei ereziei” avertiza părintele. Sau, vorbindu-ne de geniul teologic al lui Pavel, spunea despre el „omul acesta făcea teologie şi dintr-o lingură de ciorbă. Dacă nu vedem, ca el, totul teologic, nu ne putem considera teologi”.

Aşa profesor am avut, măreţ şi puternic intelectual ca Nae Ionescu, dar fără generaţia pe care să o formeze. E drept, dintre ucenicii săi unii s-au lansat ca oameni de cultură, alţii ca politicieni la dreapta şi la stânga (ministrul pesedist al Culturii, Ionuţ Vulpescu, dar şi strategul „băsist” Felix Tătaru, vin din aceeaşi Şcoală teologică a părintelui Buga.
Acum, în fiecare joi seara, la sala Dalles, părintele Buga îşi continuă lucrarea de tâlcuire a Scripturilor. Sper să nu se oprească niciodată această sfântă şi erudită trudă a sa.

Buga