Ce cred că urmează pentru România?

Ce cred că urmează pentru România?
Desigur, suntem încă în plin val emoțional. Propaganda, cu toate gafele ei, este încă pe cai mari. Poveștile cu refugiați, amestecul grotesc de știri propagandistice care vin ”de pe front”, asigură încă presiune și pasiune emoțională pentru o parte a societății.

Iar presa mainstream alimentează de zor această pasiune și presiune.
Însă lucrurile sunt departe de a fi roz pentru UE și NATO.
Rusia a pornit la război și, în ciuda știrilor cu ucrainienii eroi și soldații ruși flămânzi își atinge toate obiectivele militare.
De asemenea, războiul economic provocat de Occident contra Rusiei nu a impresionat Kremlinul. Se aștepta. Mai mult chiar, Rusia a răspuns cu contra-măsuri economice, semn că de fapt ei își doresc acum independența economică față de blocul occidental.
De ce și-o doresc? Pentru că au văzut după 2014, după primul val mare de sancțiuni economice, că merge, că Rusia poate să își recapete suveranitatea economică.
Apoi tot mai mulți actori mari ai lumii sunt mai degrabă deschiși să încurajeze Rusia, căci în eventualitatea unui succes al ei, vor urma și ei calea aceasta. De asta vedem cum tot mai multe țări sunt dispuse, de dragul Rusiei, să renunțe la dolar.
UE, lovită și ea de acest război economic, trebuie să administreze o criză a refugiaților considerabil mai mare decât cea produsă de primăverile arabe.
Și mai trebuie să se pregătească să susțină financiar ce va rămâne din Ucraina.

Prelungirea războiului din Ucraina, care acum este exclusiv vina SUA și NATO (care pompează armament și muniție acolo) se face în speranța că ”poate moare Putin”, ”poate rușii fac revoluție că nu mai au McDonalds și Google Maps”, dar de fapt nu face decât să prelungească agonia și să afganistanizeze țara.
Desigur, există un val emoțional și de solidaritate. E și real (un val mai mic) dar e și propagandistic.
Fiecare lună de zile, cu facturi mari, explozie de prețuri, criză economică tot mai puternică, sting din emoția spectacolului cu războiul în care bunii ucrainieni se luptă cu rușii cei răi. Iar Zelenski, chiar dacă plusează sadic pentru a satisface masochismul occidentalilor (vedeți că tot ceartă Vestul că nu face suficient, că nu e destul de implicat), descoperă că nimeni nu are soluții favorabile Ucrainei în acest conflict.

Apoi mai e ceva. Da. E multă solidaritate declarativă. NATO e ”mai unit ca oricând” în discursuri. Dar nu vă iluzionați că în mai toate capitalele europene (poate chiar și în România) se mai și gândește la rece despre ce se întâmplă și ce va fi.

Povestea cu drona ucraineană care a parcurs nederanjată 700 de km de spațiu aerian NATO spune ceva despre capacitatea reală a NATO de a se apăra în fața unui război pe bune.
Întărirea flancului NATO, cu câteva mii de soldați americani și francezi, în contextul unui război pe bune, este deja ceva simbolic.
Multe state își pun deja întrebarea cum se vor putea relua legăturile cu Rusia după isteria aceasta emoțională.

Ungaria se felicită (când privește facturile la gaze și curent) că nu a luat parte la ea. Turcia la fel.
Popularitatea guvernului ”userist” (niște progresiști justițiari din Bulgaria) se duce în cap când Bulgaria se vede scoasă din alianța tradițională cu Rusia. Serbia se pronunță tot mai ferm anti NATO. În Bosnia Herțegovina cresc tensiunile.
Croația și Slovacia nu își ascund nemulțumirile.
De altfel și UE, și NATO, știu că acest război este de fapt pierdut pentru ele. Concluziile sunt previzibile:
1. Rusia va lua ce o interesează din Ucraina. Nu are cum să fie oprită.
2. Ucraina va deveni un afganistan ce nu doar că nu va permite extinderea UE și NATO, dar va trebui decontat de UE și NATO.
3. Sancțiunile economice aplicate Rusiei îi vor oferi acesteia autonomia economică dorită. Cu costuri la nivel economic și social, dar nu de nedepășit.
4. În câțiva ani, maxim 8, Rusia va fi din nou gata să meargă mai departe. Iar UE și NATO nu vor mai avea ce sancțiuni să îi aplice (chiar, aplicația Tinder mai e încă în telefoanele rușilor? Ar putea fi o sancțiune ”puternică” pentru viitor scoaterea ei).
5. Prietenii Rusiei prind curaj și văd slăbiciunea UE și NATO.

De aceea propaganda euro-atlantică sună perdant, își pune speranța că Putin are cancer de colon, că armata rusă face ”pana prostului”, că soldații ruși vor la mama, că opoziția la Putin va răsturna regimul și va aduce pacea.

Doar că opoziția la Putin este una cel puțin la fel de naționalistă. Occidentul mizează pe așa numita opoziție liberală, o ficțiune bine stipendiată sorosist, dar cam atât….
Rusia nu e Putin. Putin este însă președintele Rusiei, da. Iar Rusia nu vrea, cu Putin sau fără, să se reîntoarcă la derizoriul umilitor al anilor 90. Chiar dacă asta avea și gust de McDonalds.
Or asta nu înțelege Occidentul….
Dacă Occidentul ar fi învățat să respecte Rusia, dacă nu ar fi forțat circul maidanez, dacă nu ar fi iluzionat mai departe Ucraina cu un ”viitor euro-atlantic”, nu am fi fost aici.
Acum Occidentul va începe să plătească nota de plată.

Ce va fi cu România? Desigur, acum aceeași masă critică de români mediatizați care au participat la circurile manipulatoare din 2012 încoace (de la ”hai Arafat!” la escrocheria cu vaccinarea) este iar pe val și lasă impresia că toată țara ar fi ca ei.
Însă România profundă tace, cum îi e obiceiul.
Dar nu despre ea vorbim aici. Vorbim despre statul român, condus acum de cea mai slabă, asevită și șantajată clasă politică din istoria României.
Iar acest stat român nu are capacitatea și viziunea să facă socoteli despre ceea ce va urma.
România va fi vecină cu un afganistan. De asemenea, Republica Moldova va renunța, o să vedeți, la ”parcursul european” în acest context.
Nu vă lăsați păcăliți de decizia Maiei Sandu de a cere aderarea la UE ”la pachet” cu Ucraina și Georgia. Orice analist politic serios vă va spune că a fost o mișcare (dorită și de UE) de a sabota procesul de aderare a Ucrainei.
De asemenea, Ungaria subliniază chiar și acum, în plin val emoțional, că vrea relații bune cu Rusia. Serbia este aliatul Rusiei și a obosit de atâta cerut UE.
Bulgaria are toate șansele să iasă din iluzia guvernării lor ”useriste” și nu privește spre Rusia și Putin cu dușmănie.
Erdogan are nevoie de Rusia ca de aer, a obosit de acest Vest, și vrea un rol tot mai proeminent în Ucraina și în Balcani. Pe care Rusia nu i le refuză.
Desigur, toate acestea pe fondul unor discursuri sforăitoare cu ”NATO e mai unit decât oricând”. Știți însă că atunci când propaganda încearcă să te convingă de ceva, acel ceva înseamnă că are probleme.
Deci viitorul se anunță foarte complicat. Până atunci măcar să ne bucurăm că Putin ne-a eliberat de „măscuță” și alte restricții stupide.

Publicitate

De ce este cenzurat Sputnik?

Oricine a citit și citește Sputnik în limba română, nu poate să nu remarce faptul că toți cei ce lucrează acolo sunt de o obiectivitate și profesionalism mult peste nivelul altor redacții românești de știri.

Nu o să citiți la Sputnik informații neverificate, articole făcute după un clip de pe Tik Tok sau analize militare bazate pe înregistrări din jocuri de pe calculator, așa cum a făcut, spre hazul unei țări întregi, partenerul CNN România, Antena 3. De asemenea nu o să vedeți pe Sputnik derapaje de tip tabloid.

Articolele Sputnik nu sunt plagiate (practică comună în presa mainstream de limba română) iar preluările de informație se fac cu menționarea sursei și cu link. Nu ne temem că ”facem reclamă” altor colegi din mass-media, așa cum se tem ei.

Da. Sputnik este ”incorect politic”, în sensul în care jurnaliștii și colaboratorii Sputnik nu sunt presați de redacție să evite probleme concrete, cum ar fi impactul negativ al mișcărilor de tip LGBTQ sau BLM asupra, culturii și educației din societățile occidentale. Avantajul Sputnik este acela că poate să spună ceea ce jurnaliștii CNN, FoxNews, Rai, Digi25 sau Antena 3 trec sub tăcere pentru că nu vor să riște.

Acoperirea cu știri a crizei din Ucraina de către Sputnik, se face, desigur, având la bază informațiile rusești oficiale și cele din presa mainstream rusească. Dar este și punctul de vedere al Ucrainei. Se acoperă și pozițiile oficiale ale UE, NATO și ale României. Nu sunt articole care să elogieze ”războiul” și nici măcar articole care să încalce în vreo formă profesionalismul jurnalistic.

Sputnik este șansa pentru publicul de limba română de a fi informat complet cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Atunci de ce Uniunea Europeană și România au lăsat deoparte și bruma de mimare a democrației și drepturilor fundamentale (libertatea de expresie fiind printre ele) și au trecut la cenzura Sputnik, RT și a altor platforme?

Sunt două răspunsuri complementare. Primul răspuns este legat de Ucraina. Uniunea Europeană (și România) nu au interesul ca cetățenii lor să fie cu adevărat informați cu privire la ce se întâmplă în Ucraina. Singurele informații trebuie să fie cele filtrate prin sitele propagandei euro-atlantice.

Căci da, e destul de vizibil cu ochiul liber că majoritatea jurnaliștilor din presa mainstream românească aplică niște șabloane propagandistice NATO pentru a filtra și deforma realitățile din Ucraina.

Fără un acces facil la alte surse de informare, poți ignora voit bombardamentele comise de ucrainieni în zonele locuite de ruși. Poți amesteca informații contradictorii, poți prelungi în timp, cât timp îți convine, narațiuni favorabile.

Un bun exemplu este cazul ”eroilor din Insula Șerpilor”, moment de mare intensitate emoțională transmis de mass-media atlantistă, ce s-a dovedit un fake news grosier. Sputnik spusese aceasta la câteva ore după eveniment.

De aceea se tem. Pentru că nu vor ca poveștile lor să fie deranjate de informații care să le contrazică. Pentru că nu vor ca publicul larg să iasă din narațiunea propagandistică în care sunt ”băieți buni” și ”băieți răi” în acest conflict. Pentru că nu vor ca să vedeți deciziile statelor NATO de a trimite arme și muniții în Ucraina ca fiind ceea ce sunt de fapt: forme de prelungire a conflictului, de ”turnare a gazului pe foc”.

Desigur, toate minciunelele propagandistice au o calitate- sunt cu impact emoțional, dar și un defect- au picioare scurte.

Multe din lucrurile pe care le puteți citi pe Sputnik astăzi, dacă intrați pe Telegram și pe unde mai supraviețuim cenzurii, vă vor fi confirmate, desigur, cel mai probabil fără scuzele de rigoare, de presa ce va trebui să se conformeze realității.

Al doilea motiv este acela că un război se poartă în tot Occidentul. Un război care se duce împotriva drepturilor și libertăților cetățenești, împotriva democrației, împotriva valorilor creștine, împotriva normalității.

Acest război nu are treabă cu Ucraina decât în măsura în care forțele conservatoare, suveraniste, patriotice, naționaliste, sau pur și simplu normale la cap din tot Occidentul, sunt asociate de propagandă cu Rusia. Știm toți ce campanie a fost în SUA pentru a convinge publicul că Trump e ”omul lui Putin”.

De aceea restricțiile lovesc și vor lovi și pe acea parte normală a societății civile, care nu vrea ”mare resetare”, nu vrea ”noua normalitate”, nu vrea globalism, nu vrea să își vadă copiii distruși psihic și moral de droguri și de revoluția gender.

Occidentul nu e bine. Dincolo de ce păreri aveți și avem despre ce se întâmplă în Ucraina, să nu uităm că vorbim de cenzură în Uniunea Europeană și în România.

Dincolo de ce părere aveți și avem despre Federația Rusă, să nu uităm că aceeași presă care prezintă filmulețe tik tok din Ucraina a ignorat mitinguri în care oameni au fost bătuți pentru că cereau libertate în Ottawa sau Amsterdam.

Dincolo de ce credem că ar trebui să facă sau să nu facă Putin în țara lui, Rusia, să nu uităm că în țările noastre, libertatea, normalitatea, bunul simț, au fost înlocuite de cenzură, dictatură și corectitudine politică. Iar asta nu poate fi scuzat.

„Dacă există un interes naţional…”

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: „Dacă există un interes naţional al României, Rusia este gata să îl susţină”.
Hai să trecem peste partea a doua a afirmaţiei domnului ambasador. Evident că e o declaraţie diplomatică.
Însă prima parte a afirmaţiei ar trebui să ne dea fiori: există vreun interes naţional?
România e o ţară fără viitor gândit, fără idealuri pragmatice şi obiective naţionale.
Suntem populaţia cea mai optimistă din UE cu privire la viitorul acestui proiect şi cea mai dispusă să cedeze suveranitatea naţională funcţionarilor de la Bruxelles. Suntem singura ţară în care euroscepticismul e doar un fenomen de Facebook.
În România este o bucurie deloc onorantă că trupe armate străine staţionează pe teritoriul naţional şi românii par să creadă foarte sincer că o ţară este independentă doar dacă este ocupată de trupe străine care să îi garanteze independenţa.
Adevărul trist este acela că foarte mulţi români au mai mare încredere în ambasade ale unor mari puteri, decât în propriile lor instituţii democratice şi suntem ţara în care orice ingerinţă a puterilor hegemone în viaţa noastră politică internă este aplaudată ca un soi de „normalitate”.
Nici „naţionalismul” românesc nu stă mai bine. Avem un cult lozincard faţă de Eminescu, „Biserica Neamului” şi nostalgia României Mari, dar tot naţionalismul românesc se rezumă la aceste lozinci şi patetisme lăcrămoase.
Eminescu e iubit fără să fie citit, „Biserica Neamului” poate fi rezumată la un mega-proiect arhitectonic, care să rivalizeze „Casa Poporului”, în rest, BOR-ul fiind marele absent din orice dezbatere cu privire la România sau cu privire la Creştinism, iar „unirea cu Basarabia” este o lozincă care, în ciuda frumuseţii ei, vine în totală contradicţie cu opţiunile geopolitice agreate de întreaga societate românească.
Românii vor bine ţării lor- dar ideal acest bine să se întâmple fără implicarea lor.
De altfel cei mai activi patrioţi- disperaţi de binele ţării- sunt românii emigraţi, plecaţi definitiv din ţară, din raţiuni economice, dar pe care i-a lovit patriotismul când au pus între ei şi ţară câteva mii de kilometri şi se bucură de garanţiile de securitate socială, medicală, fizică, ale altor state.
Desigur, sunt câteva teme fierbinţi pe agenda zilei: lichidarea foarte populară a fostei clase politice sub lozinca, la fel de populară, a „luptei anticorupţie”.
Însă nimeni, absolut nimeni, nu se întreabă: ce punem în loc după ce toţi politicienii pleacă la „beciul domnesc”? De aceea nu e de mirare că alegerile locale sunt deja terenul de joacă pentru nişte candidaţi sub-mediocri, nulităţi la costum sau la blugi, marionete ale unor cercuri de interese care nu vor să cedeze uşor puterea sau pur şi simplu viitoare piese de mobilier umane în primăriile patriei.

Deci: are România un proiect naţional? Cred că ambasadorul Rusiei , dacă e sincer interesat, va trebui să se intereseze la….ambasada SUA la Bucureşti. Nu de alta, dar la Bruxelles nu au timp de gândit interesul naţional al României.

 

Minions

Care o fi „somnul cel de moarte” din imnul naţional?

Înainte de a vorbi de imperialism, de colonialism, de neocolonialism, de cât de „răi”, în fapt doar pragmatici, sunt cei mari cu noi, ar trebui, zic eu, să ne întrebăm dacă nu cumva la noi este problema.
Astăzi mă gândeam la imnul nostru naţional şi mă întrebam care o fi „somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani”? Nu cumva o fi mentalitatea asta slugarnică, care ne face să ne manifestăm, ca ţară, aproape tot timpul ca fiind câinele câte unui stăpăn?
Oare „somnul de moarte” nu este obişnuinţa asta proastă de a ne căciuli şi nu de a negocia?
Istoria noastră de ultimii 300 de ani e plină de astfel de umilitoare slugărnicii şi prostie de câine obedient. Chiar şi în momentele în care demnitatea naţională era în joc, noi ne întrebam cum „dăm bine” pentru alţii.
Şi uitaţi-vă la halul în care am ajuns- comedii ale comediilor lui Caragiale, alergând disperaţi să avem şi noi faliţii noştri, dacă Anglia, Franţa sau Germania îi au pe ai lor.
Ne-am făcut un soi de mândrie din faptul că la noi nu se negociază. Ba mai mult: vor americanii o bază militară în România? Noi le oferim două baze. Vor trei? Noi le oferim şase.
Aţi auzit ca România să se bată la nivel de UE împotriva ineptelor directive ale molohului de la Bruxelles? Ba din contra. „Liberalizăm” (adică le scumpim) preţurile la servicii, deşi salariile ne sunt foarte…”ieftine”. Li s-a pus pata ueuropenilor să ceară să băgăm bani în altfel puţin productivele centrale eoliene? Am făcut în Dobrogea cel mai mare câmp de centrale eoliene din Europa. De la atâtea elice, putem să ne luăm zborul.
Ce contează că avem spitale în care şi germenilor le este scârbă să intre? Noi băgăm subvenţii în prostii UE. Bucureştiul are cartiere fără canalizare, dar are piste super-scumpe pentru biciclişti. Că aşa e în Occident…..

Nu mai vorbesc de naţionalismul nostru, care este „copy-paste” după naţionalismul occidental. Până şi aroganţele tâmpe pe care le generăm periodic nu sunt altceva decât pastişe hilare ale nevoii noastre de a ne compara cu stăpânitorii pe care în egală măsură îi venerăm şi duşmănim,
Dar chiar suntem noi aşa? Au lipsit acestor locuri conducătorii curajoşi şi demni? Inteligent politici fără să fie slugarnici?
Evident că nu.
Însă de la un moment dat aşa am înţeles să ne trăim prezenţa în istorie- ca slugi. Acesta este „somnul de moarte” al poporului nostru, al popoarelor balcanice (mai puţin sârbii şi, iată, grecii).
Dar cât vom mai dormi? Eu, vă asigur, m-am săturat de somn. Iar dacă nu vă treziţi şi voi, mă ridic şi plec.

maxresdefault

Despre referendumul din Grecia. Cum aş vota dacă aş fi grec? Cum aţi vota dacă aţi fi greci?

Referendumul ce va avea loc duminică în Grecia, este dovada că ţara asta nu va rămâne în istorie doar ca prima în care s-a trăit democraţia ci că va fi printre ultimele în care flacăra democraţiei se va stinge.
Nici nu contează care va fi rezultatul la referendumul de duminică.Important este că are loc acest referendum, că pentru prima dată în Europa, politicile de austeritate sunt supuse formei supreme de dezbatere şi decizie democratică: votul.
Căci aceasta este esenţa democraţiei, ceea ce afectează pe toată lumea, trebuie să fie bine înţeles şi aprobat de toată lumea. Iar măsurile de austeritate economică afectează chiar pe toţi.
Referendumul acesta este important în sine pentru că nu este dorit, pentru că este temut. Un vot al grecilor împotriva austerităţii ar pune la grea încercare mecanismul politic al Uniunii Europene şi ar putea să fie începutul sfârşitului mai întâi pentru euro, apoi pentru tot proiectul ideologic de masificare al ţărilor europene sub conducerea birocraţiei bruxelleze.
Iar cum Uniunea Europeană se construieşte tot mai mult ca un proiect ideologic antidemocratic şi nu voi înceta să atrag atenţia asupra faptului că nu există niciun mecanism democratic de alegere şi validare al Comisiei Europene, că actualul tratat constituţional al UE nu a fost validat prin votul cetăţenilor, că Bruxelles-ul nu întreabă pe cetăţenii statelor europene, cu privire la niciuna din deciziile pe care le ia, că Parlamentul european este doar o spoială de democraţie, impotentă politic.că Uniunea Europeană este intolerantă cu orice voce eurosceptică, favorizând direct şi deschis doar pe cei ce îi sunt favorabili.

De aceea, acest referendum este prin el însuşi un manifest democratic într-o Uniune Europeană tot mai străină de ideea de democraţie.

Cât despre vot: o spun sincer, mă bucur că nu sunt grec. Nu ştiu cum aş vota dacă aş fi grec: desigur, sufletul mi-ar spune să votez împotriva austerităţii, împotriva chiar a Uniunii Europene (deşi Grecia nu va ieşi din UE după referendumul acesta). Însă pe de altă parte, aş fi conştient de faptul că un vot de Nu, mă va arunca în sărăcie.
Dar şi un vot pentru austeritate nu doar că ar fi împotriva credinţei mele că Uniunea Europeană nu este calea cea bună, dar ar fi un vot pentru prelungirea agoniei până….până la un sfârşit la fel de puţin previzibil.
Voi cum aţi vota?

wall-street-insiders-arent-sweating-the-greek-referendum-mess--yet

Zece motive pentru care nu sunt de acord cu existența Uniunii Europene

Am spus de mai multe ori de ce nu sunt de acord cu Uniunea Europeană. Am sintetizat aici zece puncte (cu dedicație pentru prietenul meu drag, Dinu Lungu).

Mai întâi pentru că nu sunt de acord cu ideea ca țara mea să își cedeze suveranitatea unui corp birocratic,ce nu are nicio legitimitate democratică și care funcționează în capătul celălalt al continentului. Fără să fiu naționalist, sunt suficient de patriot ca să țin la suveranitatea dobândită de strămoșii mei nu cu puține sacrificii.

În al doilea rând pentru că nu am încredere într-o organizație internațională ce și-a făcut deja un soi de ambiție în a eluda consultarea prin vot a cetățenilor săi în toate chestiunile- mai ales cele importante, precum tratatul constituțional sau tratatul de stabilitate fiscală.

În al treilea rând pentru că Uniunea Europeană este foarte unitară…ideologic. Îmi pare rău, dar orice proiect unitar ideologic nu poate decât să dăuneze libertății. Departe de a încuraja diversitatea de opinii, Uniunea Europeană încurajează doar unitatea ideologică într-o diversitate de limbi.

În al patrulea rând pentru că Uniunea Europeană are un program constant liberticid, iar reglementările impuse de Uniunea Europeană, care merg până la diverse amănunte ale vieții- de exemplu, croiala unui hanorac pentru copii, sunt conforme cu orice definiție a totalitarismului.

În al cincilea rând pentru că nu cred în unitatea Europei. Europa nu este și nu a fost niciodată un continent unit- nici de limbă, nici de apartenența etnică, nici de cea confesională și nici măcar- dacă ținem cont de statele musulmane, de vreo unitate religioasă. Europa a fost și este un continent al națiunilor și istoria Europei este constant istoria concurenței între națiunile europene.

În al șaselea rând nu sunt de acord cu asumarea de către Uniunea Europeană a secularismului. A cere europenilor să nu fie creștini sau musulmani decât la ei acasă, este o încălcare flagrantă a libertății de conștiință pe care nu numai UE ci și alte state pretins democratice din UE, precum Franța, o practică.

În al șaptelea rând pentru că, privită la rece, Uniunea Europeană s-a dovedit a fi un eșec economic, care a încetinit creșterea economică a țărilor membre, a înglodat în datorii statele membre, a fost un factor prohibitiv pentru inițiativă economică. Desigur, țări precum România au avut mai mult de câștigat decât de pierdut până în acest moment.
Mai mult decât atât- moneda euro și-a demonstrat plenar falimentul economic având în vedere crizele bine temperate politic din Portugalia, Spania sau Italia, sau scăpate de sub control precum criza greacă. S-a dovedit a fi o monedă fără acoperire economică ci doar politică, însă cu rol de capcană pentru statele membre din zona euro.

În al optulea rând, pentru că multiculturalismul profesat de autoritățile europene a dus la un veritabil dezastru, valurile de imigranți ilegali care au pătruns în Uniune distrugând armonia etnică și pacea socială în majoritatea marilor țări europene.

În al nouălea rând, pentru că Uniunea Europeană a facilitat interesele economice ale unor mari puteri în defavoarea țărilor mai mici. Normele europene- gândite de cele mai multe ori cu dedicație pentru interesele greilor din UE, s-au dovedit un adevărat blestem pentru țări mai mici, pentru inițiativa liberă și buna dezvoltare a acestora.

În al zecelea rând, pentru că Uniunea Europeană a avut și are o contribuție majoră la distrugerea învățământului european de calitate, în ideologizarea politicilor culturale și distrugerea standardelor de calitate academică și culturală la nivelul întregii Europe.

eurosceptic

Anatomia unui cancer

De ce decizia Curţii Supreme a SUA, care impune practic legalizarea „căsătoriilor” homosexuale (voi pune tot timpul ghilimele de acum înainte când voi face vorbire de acest fenomen) ar trebui să ne îngrijoreze foarte tare?

Nu (doar) pentru că o astfel de decizie este o sfidare a normalităţi, nici nu (doar) pentru că ar fi o lovitură dată fundamentului iudeo-creştin (biblic) al civilizaţiei noastre.
Problema este mult mai complicată şi nu este decât o piesă dintr-un puzzle totalitar care se asamblează sub ochii noştri.
Pentru că am fi chiar miopi să credem că povestea aceasta este o poveste cu homosexuali. Homosexualii sunt doar instrumentalizaţi, iar problema „căsătoriilor” gay este doar o piesă- să îi zicem „Nebunul”, de pe marea tablă de şah.

Problema este aceea că de la un moment dat s-a întâmplat ceva în codul genetic al societăţii de o numim occidentală. Prea ocupaţi să ne ocupăm cu despotismele totalitare comunist şi nazist, sau mai recent să privim spre barbaria islamistă, nu am remarcat succesiunea de mutaţii care au deformat civilizaţia pe care ne-o luaserăm ca reper.
Noi, românii, avem şi acum probleme de receptare- blocaţi încă în reveria unui Occident idealizat, Edenul pierdut după 45 de ani de comunism.
Însă Occidentul de acum este tot mai departe de a fi ceea ce fusese într-un moment al istoriei sale. Din 1968, ca să dăm un an de referinţă-
Libertatea nu mai e demult virtutea cheie a Occidentului. Libertatea de expresie a fost deja îngropată atât în mediile universitare, cât şi în cele politice şi jurnalistice, Delictul de opinie- crima prin definiţie în orice sistem totalitar, a înviat şi în sistemele penale occidentale.
O simplă opinie care nu este „corectă politic” poate pune capăt unei cariere, unui destin profesional şi chiar şi libertăţii personale.
Democraţia- mecanismul care asigura nu doar o largă participare a societăţii la binele comun, dar şi o dinamică doctrinară a societăţii, alternarea bună între dreapta şi stânga- utilă pentru bunul mers al oricărei ţări, a fost ucisă.
Şi nu mă poate nimeni contrazice- simplul fel în care Uniunea Europeană a evitat să îşi treacă constituţia- Tratatul de la Lisabona- prin votul cetăţenilor săi, dar chiar şi faptul că decizii de gravă importanţă, precum avorturile sau „căsătoriile” homosexuale au fost legiferate nu prin proceduri democratice în Statele Unite, arată gradul foarte scăzut de democraţie şi declinul instituţiilor democratice din ultimii 50 de ani.
Capitalismul- motorul economic al civilizaţiei occidentale pe care o admiram noi, a eşuat în corporatism- monstruozităţi multinaţionale care distrug creiere, deformează caractere şi răstoarnă întregi rânduieli sociale şi politice.
Iar peste tot se aude acelaşi cântec de sirenă propagandistic-la fel de imbecilizant ca şi cel care obişnuise urechile şi minţile bunicilor şi părinţilor noştri din cealaltă noapte totalitară.
Politic, deşi avem pluralism partinic, nu mai avem nicio ideologie- totul este controlat de acelaşi melanj ideologic- amestec apartent straniu, dar iată că funcţionabil, între socialism şi liberalism.
Priviţi politicile administraţiilor republicane şi democrate la americani după anii 80 (epoca Reagan- ultimul zvâcnet vag conservator), priviţi la socialiştii şi popularii europeni şi o să descoperiţi că nu există deosebiri ci doar nuanţe. Chiar şi la nivel local, singurul lucru care face diferenţa între politica pesedistă şi cea liberală este dat de mutrele antipatice sau nu ale celor care coordonează aceste politici.

Desigur, cazurile de deţinuţi politici sunt destul de puţine, prin comparaţie cu celelalte totalitarisme. Dar aceasta doar pentru că sistemul este mult mai eficient. Şi ştie că e mai eficient să marginalizezi, să arunci în derizoriu adversarul, decât să îi conferi aură de martir.
Şi am spus „sistem”- nebunia aceasta despre care fac vorbire şi care deraiază pe zi ce trece, este un totalitarism aparte. Este acefal- nu o să găsiţi un centru de coordonare al lui. Putem să îl asemănăm cu un cancer în metastaze: nu e localizabil răul, nu e uşor operabil, nu e uşor identificabil- loveşte peste tot şi este prezent peste tot.
Iar acest rău canceros roade până la distrugere nu doar un sistem politic care, timp de câteva sute de ani a stat sub semnul libertăţii- civilizaţia occidentală, dar- ce este mai grav cauterizează şi ucide suflete.

cancercell

Kosovo independent?

Circulă o bârfă cu parfum de credibilitate cum că Iohannis și Ponta au ajuns la un acord pe tema recunoașterii oficiale a statului Kosovo.
Bănuiesc că această decizie, dacă e adevărată, nu este luată de bună voie ci este impusă de către adevărații factori de decizie din politica românească: Bruxelles și Washington.

De altfel asistăm la o altă strategie proastă made in E.U.. Dorind să aplaneze criza mocnită din Balcani, UE va încerca să mituiască Albania, investind în Kosovo. Mai mult chiar, prin recunoașterea independenței Kosovo de către state care nu o făcuseră pănă acum, se încearcă- delicat- să se transmită un mesaj Tiranei: Albania Mare este o utopie imposibilă așa că nu vă faceți iluzii că regiunea Kosovo se va alipi Albaniei și deci… poate reduc presiunea făcută asupra Macedoniei.
Numai că genul acesta de politici nu va duce decât la subminarea oricărui proiect de stabilizare pentru Balcani.

Pentru că:
1. UE nu își permite să se extindă mai mult decât este acum. Iar prin recunoașterea independenței Kosovo se afirmă doar naționalismul albanez.
2. Tensiunile în Balcani vor crește- pentru că Serbia se va simți trădată și va renunța la orice proces de integrare european.
3. Albania, Kosovo: sunt….islam european. Și acolo unde UE și SUA își arată incompetența, își va arăta Turcia influența.
4. Grecia este o bombă nucleară economică pentru UE, care în loc să se întărească în Balcani, îl destabilizează.
5. România ar fi obligată să își tensioneze relațiile cu Serbia și să accepte un precedent periculos pentru ea, în contextul în care Ungaria ar putea susține un scenariu Kosovo în Harcov.
6. Susținerea pentru Kosovo este încă o dovadă a dublei măsuri a puterilor occidentale, având în vedere ce s-a întâmplat în Ucraina. Sau poate că….?

Cert este că se anunță o perioadă tot mai dificilă în Balcani. Iar România este iar în situația ingrată de a reprezenta interesele altora în loc să își vadă de propriile interese…..

desecrated-church-in-kosovo

Klausul

Ce este un klaus?
Un klaus este politicianul român al viitorului, corespondentul românesc al politicianului ueuropean.
Îl recunoaşteţi uşor. A fost fabricat să fie funcţionar public, să (nu) te asculte zâmbitor din spatele unui ghişeu, să fie impasibil dar politicos în faţa nevoilor tale reale, să fie obedient şi perfecţionist în obedienţa sa, să fie disciplinat, corect şi fără iniţiative.
Klausul nu trebuie să fie inteligent. Ba chiar inteligenţa e periculoasă- duce la, Doamne fereşte!, opinii şi chiar convingeri care pot să nu fie mainstream. E suficient să pară inteligent. Pentru asta trebuie să tacă, să vorbească plat, folosind o limbă de euro-lemn (bine perfecţionată la Bruxelles), bine presărată de lozinci şi crase banalităţi politice.
Trebuie să fie cât mai prezentabil, să stea costumul pe el bine, trebuie să inspire sănătatea aia, sportivă, germanică. De asta nu e o întâmplare că variantele ueuropene ale klausului sunt cam toate germanice (că vorbim de seriosul juncker sau de rompuyul- varianta pentru caricaturi)
Dar klausul este produs românesc, pentru piaţa românească. Este cu nume nemţesc pentru că studii de piaţă au arătat că publicul românesc este înebunit după modelul nemţesc, dar este perfect adaptat drumurilor politice româneşti. Klausul are reflexe perfect dâmboviţene. Bine manevrat, este maestru în băgat cuţitul în spate (a se vedea eficienţa modelului klaus 1 (Iohannis) în lichidarea politică a miticului standard, Crin Antonescu, sau (în colaborare cu varianta pentru femei, klaus gorghiu) în scoaterea de pe carosabil a unui model politic mai…etilic, dar simpatic, ludovicul.
Klausul este supra-doctrinar şi supra-partinic. El funcţionează la fel şi la dreapta, şi la stânga. De asta, în timp, s-a dat directivă europeană ca întreaga clasă politică să fie dominată şi controlată de klauşi. Nu ştiu încă dacă s-a creat şi o procedură de klausificare- reciclarea unor politicieni vechi, băsişti sau iliescişti, că deh! ecologismul este parte importantă a doctrinei europene.

Toate prognozele ne arată că se doreşte ca acest model să umple clasa noastră politică. Are toate standardele UE şi, pe de altă parte autoturismele politice mai vechi sunt deja scoase prin programul DNrAbla din circuit.
Klausul