Pe 25 ianuarie Martirologiul roman şi calendarul ortodox român menţionează pe un sfânt episcop al Tomisului, Bretanion.
Care este povestea ce l-a făcut pe Bretanion celebru în epoca sa şi care ar trebui să îl facă un exemplu şi un erou pentru episcopii creştini din timpurile noastre, dar şi un personaj cheie pentru constănţeni?
Ne aflăm în Imperiul Roman, în a doua jumătate a secolului al IV-lea.
Creştinismul ieşise din catacombe dar intrase în epoca marilor dezbateri doctrinare şi a tensiunilor-ce deveneau foarte uşor politice- presupuse de acestea.
Dezbaterea care frământa pe romanii acelor vremuri era cea cu privire la divinitatea lui Iisus Hristos. Arianismul, învăţătura care nega divinitatea Domnului Hristos, fusese deja condamnată ca erezie la conciliul ecumenic de la Niceea, din 325, însă supravieţuise, fiind folosită politic de diverşii împăraţi romani ce au urmat lui Constantin cel Mare.
Valens (364-378), împărat roman pentru părţile răsăritene ale Imperiului, îmbrăţişase învăţătura ariană şi încerca să o impună chiar cu forţa în provinciile Imperiului pe care le conducea.
Ajuns la Tomis, probabil în timpul celei de-a doua expediţii contra goţilor, din anul 369, Valens a dorit să participe duminica la liturghia oficiată de episcopul Bretanion, care rămăsese fidel credinţei de la Niceea.
Atât Valens cât şi Bretanion ştiau foarte bine care ar fi mizele participării împăratului la liturghie. Dacă Bretanion ar fi primit pe împărat la slujbă, acest gest ar fi fost considerat practic o recunoaştere de către episcop a doctrinei ariene. Dacă l-ar fi dat afară pe împărat din biserică, acest gest ar fi fost o crimă de les-majestate care putea să îl coste chiar capul pe episcopul nostru.
Dar să vedem ce s-a întâmplat. Când Valens a intrat în biserica-catedrală a oraşului (probabil basilica ale cărei ruine se găsesc în subsolul liceului Eminescu din Constanţa) , Bretanion l-a întâmpinat şi în faţa credincioşilor i-a explicat că el nu are cum să oficieze Liturghia cu împăratul.
Nu l-a dat afară din biserică ci a luat Sfintele Vase şi împreună cu toţi credincioşii a părăsit biserica episcopală îndreptându-se spre o altă basilică (probabil cea ale cărei ruine se găsesc la intrarea actuală în portul Constanţa).
Umilit, împăratul a încercat să înlăture din episcopat pe Bretanion, însă loialitatea tomitanilor faţă de episcopul lor a făcut imposibilă o astfel de măsură.
Acum, când episcopii sunt foarte „ghiocei” când vine vorba de periat personaje politice minore, prin comparaţie cu un împărat ca Valens (pe care istoria l-a reţinut ca „ultimul roman”), când ierarhiile bisericeşti par dispuse la orice compromis, exemplul lui Bretanion este de o usturătoare actualitate.
Poate de aceea el este un sfânt aproape ignorat (Constanţa nu are nici măcar o străduţă cu numele acestui ilustru tomitan)…
Bogdan DUCA 