Adevărul despre Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu nu a fost legionar. Nu a fost nici măcar un antisemit. Ca intelectual, spre deosebire de mulți colegi de generație ai săi, care s-au lăsat vrăjiți de demența misticoidă legionară, el a fost cu picioarele pe pământ.

Creștin practicant, sociolog pasionat, filosof erudit, patriot bine temperat, Vulcănescu urma să devină una din marile minți ale culturii române.

Dar s-a întâmplat ceva: Vulcănescu a acceptat să fie demnitar (subsecretar de stat) în regimul Antonescu. Iar ceea ce este inexplicabil: a ales să rămână acolo, lângă Antonescu, până la capăt,  chiar dacă sub ochii lui, cu aprobarea lui, cu cuvintele și uneori cu inițiativa lui, atrocități inimaginabile au fost decise și comise de către autoritățile românești.

Vulcănescu a ales de bună voie și nesilit de nimeni (nu îți pune nimeni pistolul la cap ca să fii demnitar în guvern) să fie complicele celui mai criminal regim din istoria România: dictatura militar-nazistă a lui Ion Antonescu.
Când spun că regimul Antonescu a fost cel mai criminal din toată istoria României, îmi asum ceea ce spun. În nici 4 ani de zile (6 septembrie 1944- 23 august 1944), Antonescu a aruncat România într-un război care a dus la moartea a 71 585 de militari români, rănirea a 243 622 și la nu mai puțin de 309 533 de dispăruți.
De asemenea, 7 693 de civili au fost uciși în timpul bombardamentelor în perioada guvernării Antonescu.

Dar pe lângă aceste victime ale aventurii războiului în care România a fost aruncată de regimul Antonescu, există un număr înfricoșător de mare de crime comise de regimul Antonescu  ca parte și complicitate directă la crimele Holocaustului.

Aceste crime sunt făcute uitate de istoricii naționaliști și neacceptate, printr-un refuz rușinos al realității, de către bună parte din societatea românească.

Dar oricât ar nega ”bunii români”, complicitatea criminală a României la Holocaust, aceasta există și este bine documentată.

În ”Pogromul” de la Iași, numit impropriu astfel, pentru că nu a fost un progrom ci o operațiune a trupelor armate și trupelor de jandarmi și poliție, executată cu supervizarea lui Antonescu, au murit 13.868 de români evrei. În doar 3 zile…

Însă infernul adevărat a fost declanșat în timpul războiului, când armata română și jandarmeria, la ordinele directe ale guvernului, au organizat lagăre de exterminare dar și masacre (de ”represalii”).

Masacrul de la Odessa, a dus la uciderea a 29 de mii de evrei ”la fața locului” și deportarea a 33.885 de evrei spre lagărele din Transnistria, procesul deportării pe jos lăsând o dâră lungă de bătrâni, femei și copii uciși fără milă de trupele românești.

Lagărele de exterminare din  Ahmetcetka, Bogdanovca, Domanivka, Vapnearka și Pecera au fost locul următoarelor capitole ale crimelor comise de guvernul Antonescu, al cărui demnitar cu mașină și șofer era domnul Mircea Vulcănescu.

Lagărul de la Bogdanovca a fost lichidat pentru a se ”preveni” o epidemie de tifos, din pricina condițiilor mizerabile în care erau ținuți deportații. Lichidarea s-a făcut cu respectarea ”sfintelor sărbători ale Crăciunului”, căci regimul Antonescu se pretindea creștin, în trei etape: 21-24 decembrie, 28-30 decembrie1941 și 3-8 ianuarie 1942.

Circa 3,000- 5,000 evrei bolnavi, majoritatea originari din Odessa, au fost înghesuiți în niște grajduri și hambare cărora li s-a dat foc și au fost arși de vii. Alți 41,000-48 000 de evrei au fost uciși cu arme de foc și cu grenade de mână.

Lagărul de la Pecera a fost unul mai ”pragmatic”: fiind nevoie de gloanțe și grenade pentru front, autoritățile au dus o politică de exterminare prin înfometare și boli. Aproximativ 35 de mii de vieți au fost curmate de regimul Antonescu în acest lagăr.

Deținuții din lagărul de concentrare de la Vapnearka au fost mai ”norocoși”. Între timp, autoritățile românești învățaseră de la colegii lor din SS că nu dă bine la moral să faci măceluri de tipul celor de la Odessa și Bogdanovca.

Plus că deținuții de aici, mulți comuniști din România, au fost și ”beneficiarii” pragmatismului lui Antonescu, după ce acesta a văzut că Hitler pierde războiul.  Dar și aici numărul victimelor a fost de câteva mii.

Să menționăm și pe cei 25 de mii de evrei din diverse părți ale României care au murit pe drumul spre lagărele de exterminare din Transnistria. Periodic se mai descoperă gropi comune cu ei…

În 1942 Ion Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a 24.617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România. Circa 11.000 au murit de frig, inaniție și epidemii apărute în urma condițiilor inumane la care au fost supuși. 

Din fericire, regimul Antonescu a rezistat mai puțin de 4 ani. Însă avea planuri la fel de groaznice de viitor.
Știți cine urmau să ia locul evreilor și romilor după exterminarea în lagărele transnistrene?

Neoprotestanții, adică în limbajul oficial, ”sectanții”.  Și aici regimul Antonescu pusese ochii pe penticostali și adventiști, deși nici baptiștii nu se simțeau mai bine. Prea fuseseră cu americanii înainte de război…


Bine, dar unde e Mircea Vulcănescu în toată această poveste?

Era bine merci, demnitar al guvernului Antonescu,  cu secretara făcându-i cafeaua și șoferul așteptând să îl ducă la ședințele de guvern unde își exprima, vocal, solidaritatea și implicarea în toate aceste mizerii. Aveți răbdare până la sfârșitul acestui articol, vă rog…


E drept, intelectual și sociolog, nu militar, responsabilitățile sale țineau de spolierea economică a evreilor și romilor înainte de a fi exterminați de armată și jandarmerie. Deh, banii lor, afacerile lor, imobilele lor, puteau fi ”românizate”.

Ei bine, aici era Mircea Vulcănescu: solidar și complice cu cel mai criminal regim din istoria României. Complicitate și solidaritate răsplătite cu salariu și privilegii de demnitar.

Se putea altfel? Da.

Primarul Cernăuțiului Traian Popovici a salvat 20 de mii de evrei căutând soluții legale și paralegale să nu trimită oameni nevinovați la moarte. Când s-a prins Antonescu că omul ”său” e de fapt filosemit, l-a demis.

Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii din Roman, s-a pus în fața locomotivei unui tren al morții ce trecea prin gara din Roman ca să poată să ofere apă și hrană celor din tren.

Paramon și Tamara Lozan, din localitatea Nisiporeni, azi în Republica Moldova, el director al școlii din localitate, după ce școala a fost transformată într-un ghetto ad-hoc, au ajutat pe evreii de acolo cu mâncare și apă. Când a aflat că urmau să fie executați, a decis curajos să îi elibereze.

Paramon fost executat de trupele românești…

Mircea Sion, judecător care a făcut tot ce i-a stat în puteri să salveze evrei. În casa lui din Iași au stat ascunși 15 evrei în timpul demenței antonesciene…

Și lista poate continua, cu nume de oameni ce au demonstrat că sunt buni creștini, buni români, oameni normali în timpul unei demențe ideologice naționaliste, ca cea antonesciană.

Oameni care sunt uitați, nu au busturi, nu au memoria invocată de isterici ”patriotici”, care grăiesc enormități mai mari decât ei. Chiar auzeam ieri pe un participant la circul de la Primăria Sectorului 2 că în opinia lui, Noica l-ar fi plagiat pe Vulcănescu.  Asta ca să demonstreze puținilor ascultători educați peste medie, că e și sfertodoct grămadă, nu doar ”bun rrrromân”.

Dar să revenim la Mircea Vulcănescu, așa cum îl surprind stenogramele ședințelor de guvern ale lui Antonescu:
20 martie 1941:  în guvern se discuta despre un proiect de lege privind ex­pro­prierea bunurilor evreieşti. Vulcănescu in­ter­vine şi subliniază necesitatea intro­du­cerii unor criterii clare pentru iden­ti­fi­carea evreilor, astfel încât dispoziţiile legii să nu afecteze românii etnici. „Noi vom crea prezumţii obiective, prin care vom ară­ta cine trebuie să facă această do­va­dă (că este evreu, n.n.)… Ca să se evite abuzurile, trebuie ca să se spună pe ce ba­ză considerăm noi că o anumită per­soană este evreu. Vom enumera câteva criterii. Altfel se poate spune despre ori­cine că este evreu… Iar noi să spunem pe cine considerăm evreu.

21 martie 1941: Vul­cănescu este tot atât de implicat în pre­gătirea instrumentelor pentru spolierea evrei­lor. În urma pledoariei lui Mihai An­tonescu, pentru rezolvarea „problemei ro­mânizării proprietăţii întreprinderilor şi a funcţiunilor de viaţă românească aca­parate de evrei“, precum şi aceea a „mo­dului cum trebuie să se facă ad­mi­nis­tra­ţia provizorie a unor bunuri şi in­te­rese, pe care le-a expropriat deja Sta­tul…“, Mir­cea Vulcănescu afirma: „sunt, în total, de acord cu părerea d-lui Mihai An­to­nescu“.

19 noiembrie 1941: susținea impozite mai mari pentru evrei, pe lângă munca obligatorie. „Pro­blema trebuie privită astfel: sunt evrei care au bani, care sunt în viaţa eco­no­mică. Aceştia pot plăti. Dar sunt alţii, ca­re sunt scoşi din viaţa economică şi aceş­tia nu pot plăti… Comunitatea dispune de această sumă. Poate plăti această su­mă“.

5 august 1941: prezent la discutarea impunerii obligatorii la stelei galbene cu 6 colțuri (măsură revocată câteva luni mai târziu, la presiunea patriarhului Nicodim și a reginei mamă, Elena), Vulcănescu lăuda pe germani cum au organizat ghetto-urile:  „ger­ma­nii au făcut un sistem de organizare foar­te bun în această privinţă: i-au pus în ghetou şi lucrează ca cizmari, ca croitori etc., satisfăcând în felul acesta chiar ne­voile germanilor“.

În septembrie 1941, Mircea Vulcănescu a mai avut un rol important: jefuirea deportaților și celor din teritoriile ocupate. Iată cum suna în cuvintele lui Ion Antonescu stabilea un curs de 1/1 la schimbul dintre rublă şi leu pentru populaţia din Trans­nistria. „În ceea ce privește moneda din Transnistria, o vom lua gratis… Dacă nu mi se dă monedă de aceasta, atunci am să viu cu moneda noastră, care va avea aceiași valoare… prin urmare, problema monedei este clară… Am fixat cursul de un leu pentru o rublă ca să nu vină jidanii încoace și să facă contrabandă cu ruble… Rublele pe care le avem le vom da jidanilor care vor trece în Ucraina la cursul de 8 lei o rublă… Deci, d-l mi­nis­tru al Finanțelor și d-le Vulcănescu, vă rog să luați măsuri ca să nu se mai în­tâmple ceea ce s-a întâmplat după răz­boiul trecut, când tot felul de corbi au fă­cut contrabandă de monede. Am să in­tro­duc și pedeapsa cu moartea pentru cei care vor fi prinși că fac contrabandă de monedă… Cred că avem interesul ca să re­tragem, cu o monedă care nu are nicio va­loare, o monedă care are valoare. Sta­tul rusesc va reprezenta ceva. Și atunci, va trebui să ridicăm pe nimic aceste ru­ble. De ce? Pentru că noi avem zeci de mii de jidani, pe care am intenția să îi arunc în Rusia și care vor avea nevoie de ruble. Vom face deci o operațiune du­blă: vom cumpăra ieftin rublele și le vom vinde scump“.

După aia s-a răzgândit: rubla a fost vândută la ”paritatea”: 1 rublă- 40 de lei. 

De asemenea, a fost discutată și problema cumpărării bijuteriilor vândute de deportați: ”Pie­trele și alte obiecte prețioase vor fi plă­tite pe baza unei evaluări făcute de un expert specialist și numai pe o cotă de 20% din aceste evaluări, care ar fi echi­va­lentă cu proporția dintre aurul la cursul oficial și aurul la cursul liber“.

Vulcănescu, în celebrul său ”ultim cuvânt” nu a simțit nevoia să își ceară scuze pentru complicitatea sa la această demență. S-a lăudat, în schimb, că a îmbogățit România prin spolierea cetățenilor români de alte etnii…


Citatele din Vulcănescu se găsesc în stenogramele publicate ale ședințelor de guvern Antonescu:
 ANRStenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. II (ianuarie-martie 1941), Bucureşti, 1998, pp. 671, 672. p. 688, p. 692.

NRStenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. IV, pp.458, 598, 599.

8 gânduri despre „Adevărul despre Mircea Vulcănescu

  1. Din pacate acest articol este un esec total, pare scris de Alexandru Florian sau de membrii Elie Wiesel si se rezuma la o insiruire de fapte impotriva evreilor. Desigur, fiind doar o descriere impartiala, articolul nu mentioneaza un cuvintel macar despre ideologia marxista / comunista pe care nimeni de pe planeta nu are curajul sa o numeasca ideologie evreiasca. Si nici despre punerea in practica a ideologiei de catre Trotsky – parintele comunismului. Spre surprinderea noastra a tuturor Marx, Trotsky erau evrei. Ah, nu se mentioneaza aproape niciodata originea etnica a parintilor comunismului cand mentionam atrocitatile de acest regim. Cifra universal acceptata ar fi de 100 milioane de oameni desi sunt voci sau studii care o dubeaza sau tripleaza.
    Uitam, impartial desigur, sa mentionam faptul ca in 1933 evreii din intreaga lume au declarat razboi Germaniei sau de atentatul din 08.12.1920 din senatul Romaniei comis de 2 evrei comunisti ce a avut ca rezultat uciderea ministrului justitiei, a altor 3 senatori si ranirea presedintelui senatului si a 2 episcopi ortodocsi.
    Primii 50 sau 60 de ani ai secolului trecut au fost ani de comitere de atrocitati de catre majoritatea europenilor. Incepand cu genocidul burilor in al doilea razboi cu participarea, sustinerea lui Churchill, masacarea enticilor germani pe teritoriul cedat polonezilor dupa primul razboi mondial, infometarea intentionata cu 200 000 decese din Bucovina de nord si Basarabia in 1946 de catre „mostenitorii” conducerii comuniste demarata de evreul Trotsky, samd.
    Sa extragi cu penseta 2 personalitati ale acelei perioade cumplite la nivel european, Antonescu si Vulcanescu, si sa ii condamni proletar ca au luptat impotriva comunismului si ticalosiilor evreiesti cu metodele pe care le aveau la dispozitie si conform intelegerii si viziunilor personale si poate nationale, nu este cel mai bun mod de gandire.

    Putina lumina despre victimele deplanse in acest articol ar putea sa aduca discursul lui Benjamin Freedman din 1961, evreu consilier al presedintelui americam Wilson, participant direct la deciziile americanilor legate de primul si al doilea razboi mondial, si colaborator al lui Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy:

    https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/14/istoria-care-nu-se-invata-la-scoala-un-discurs-despre-sionisti-tinut-de-benjamin-h-freedman-consilierul-presedintelui-w-wilson/

    Apreciază

  2. Bogdane, trebuie sa scri un articol prin care raspunzi la interebarea DE CE? De ce s-a ajuns la politici statale in Europa impotriva evreilor? Care sunt marii industriasi si bancheri evrei victime ale acestor politici? Ca pana una alta, victime au fost tot „guvizii”, ca azi in Ucraina, unde deja au murit 100,000 de oameni fara nume, dar Zelensky, Rezhnikov, Shithal sunt bine mersi. DE CE?

    Apreciază

  3. să presupunem că dl Bogdan Duca are dreptate: e drept, că au fost măsuri de represalii tragice, la grămadă, dar tot nu e ok să nu mentionăm sabotajele și crimele impotriva armatei române in timpul legii marțiale, fanatici comuniști evrei care prin crime și au expus toată comunitatea represaliilor din starea marțială) .

    totuși nu aici e problema mare ci faptul că de exemplu in loc să se discute cum statul Israel impușcă acum o jurnalistă palestiniană și nimeni nu spune nimic, in timp ce statul Israel epurează etnic masiv palestinienii de decenii intregi), in toată lumea se discută tot crime de acum 70 de ani ca un paravan minunat pentru a culpabiliza și intimida intelectualii critici din Occident și a paraliza continuu simțul critic privitor la segregarea și purificarea etnică din Israel, adică crime contemporane de care nu se ocupă nimeni, doar arabii, fără „comunitatea internațională”.

    Apreciază

    1. Peste tot în lumea civilizată, răzbunările pe populația civilă sunt văzute ca crime de război și crime împotriva umanității. Nu există o scuză în atentatul cu bombă de la Odesa pentru masacrarea a zeci de mii de oameni.

      Iar complicitatea lui Vulcănescu nu este nici măcar la represalii ci la politicile de exterminare a comunităților de evrei și de romi duse de regimul Antonescu. O politică calculată și executată după modelul german.

      Apreciază

  4. Doamne-ajuta! E cu precadere de ascultat si de analizat orice parere a oricarui om, in mod firesc, ca semen al nostru, cu atat mai mult cand din modul initial de abordare iti este captata atentia; mai apoi esti trecut prin lucrurile pe care nu le stiai/ pe care nu le crezi/ cu care nu esti de acord, mai apoi exista oarecum un punct culminant si concluzia. Sunt ultimul in masura sa combat in general lucruri mai ales de sfera politica, insa incerc o saraca abordare crestineasca: oare calendarul de ce fel de oameni e plin? sunt multi pocaiti. Oare care este unul dintre cei mai iubiti dintre Apostoli de multi dintre crestini? este Sfantul Pavel.

    Este adevarat ca situatiile incordate din viata comunitatilor impart oamenii dupa parerile lor, unii devin mai abrupti/ radicali, unii nu stiu, altii pe fond emotional devin poate subiectivi.

    Adevarul este unul singur, iar noi oamenii nu ne putem da decat o parere, dar cu siguranta Dumnezeu va randui si privitor la Mircea Vulcanescu. De va fi recunoscut Sfant, cum ca si-a sfintit viata si noi acum nu stim, ne va fi mai greu cu constiinta noastra. Sau poate ca si printre sfinti sunt oameni pe care nu ii agream cu totii. Cartea Psalmilor este plina de cuvantul „dreptul”, iar opozitia cu el e dificila.

    Sa ne-ajute Dumneazeu pe toti!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s