Civilizaţiile sunt fie urbane, fie nu sunt deloc.
Nu există alt motor pentru civilizaţie decât oraşul, cu toate plusurile şi minusurile sale, iar acest lucru este demonstrat de istorie încă din cele mai vechi timpuri.
Obsesia romantică faţă de ţărani, idealizaţi, vizualizaţi ca nişte proprietari individuali de pământ care între două recolte, cultivă tradiţii şi folclor, a fost cauza principală a retardului economic şi civilizaţional al României.
În loc să lăsăm istoria să îşi facă treaba şi să lichideze ţărănimea transformând-o în proletariat, elitele noastre moderne s-au încăpăţânat într-o fantezie pastorală, distrugând în etape marea proprietate agricolă (care putea să ofere României valoare ca putere economică agricolă), descurajând industrializarea prin iluzionarea ţăranilor că locul lor este la sapă şi nu în oraşe şi că stilul lor de viaţă ar fi unul veşnic, şi făcându-ne că nu vedem realitatea din mediul rural.
Comunismul a făcut târziu şi neinspirat (în 40 de ani a fost forţat un proces istoric care în Anglia durase 200 de ani, de exemplu) un efort de urbanizare a României- proces artificial şi ale cărui consecinţe le suportăm şi acum (trăiesc într-un cartier inventat de comunişti pentru a urbaniza ţărani, şi ştiu ce spun 🙂 ).
În plină societate post-industrială, România poartă încă povara miturilor păşuniste, care se încăpăţânează să nu vadă nici degradarea accentuată a mediului rural- ţărănimea ca structură socială este moartă de câteva secole în Europa, dar noi o tratăm ca fiind încă vie, nici absurdul propriului său crez.
Notă: Pentru cei care idealizează ţăranii există deja volume bine documentate despre ce însemna mediul rural românesc în secolele XVII- XIX, o lume a preoţilor analfabeţi (boscoroditori), în care majoritatea trăia foarte „modern”, în concubinaj, dar în care am avut şi…prima căsătorie gay din istorie, probabil :))- două femei dintr-un sat din Vâlcea (una travestită în bărbat) care s-au „măritat” şi au trăit fericite până să se prindă autorităţile şi să le închidă pe la mânăstiri-asta la început de secol XIX.
Însă sunt sigur că ei vor prefera tot timpul iluzii gen „Tezaur folcloric”, „Muzeul Ţăranului Român” (splendid concept, dar cât de străin de realitate) sau „Muzeul Satului” (unde e de admirat voinţa vizitatorilor păşunişti de a nu se mira de sărăcia crâncenă a ţăranului pe care îl idealizează).
Bogdan DUCA 