Tot timpul am fost trist şi revoltat de faptul că românii nu ştiu mai nimic despre vecinii lor, fiind mai interesaţi de cum mai e vremea la Paris decât despre ce bucurii, necazuri, gânduri au cei din Sofia, Belgrad, Budapesta.
Această aroganţă ne-a costat mult în istorie. Şi ne va mai costa (deja se anunţă o notă de plată).
Cu toate acestea Dumnezeu ne priveşte pe noi, moştenitorii culturii greco-romane (bizantine) din Balcani, ca pe o familie. Şi are grijă să ne dea părinţi spirituali independent de care să fie de-ai noştri, fără să ne încurajeze erezia naţionalistă.
De aceea naşul- în sensul de părinte spiritual- al Bucureştiului este un „bulgăroi cu ceafă groasă”, dar cu sufletul şi mintea pline de Duhul Sfânt- Sfântul Dimitrie Basarabov.
Ocrotitoarea Moldovei este o femeie dintre acei „grecotei cu nas subţire” – cuvioasa Parascheva. Părintele Sucevei, un negustor bizantin iubitor de Hristos, din Trapezunt- Ioan cel Nou.
Mare nebunie este naţionalismul- pentru că înainte de orice ne fură smerenia (ce nu e nimic altceva decât cunoaşterea „lungului nasului”). Apoi pentru că ne fură comuniunea, izolându-ne într-o falsă autosuficienţă (ce ar fi Creştinismul românesc fără cel grec, slav sau latin? Un mare 0). Şi, în sfârşit, pentru că ne înstrăinează de noi înşine. Naţionaliştii nu vor altceva decât să inventeze un popor după chipul şi asemănarea ideologiei lor, nu să simtă cu adevărat poporul al cărui fii sunt. Ei sunt îndrăgostiţi de o proiecţie ideologică, nu de o realitate istorică….
Însă Dumnezeu ne trimite Sfinţi iubiţi şi de minuni făcători care, sfidând stereotipurile, arată catolicitatea Bisericii şi faptul că în Hristos nu mai există „nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.” (Coloseni, 3, 11).
Bogdan DUCA 