Ce se întâmplă zilele astea? O părere

Asistăm la o revoluţie.
Acest lucru trebuie să ne fie clar de la bun început.
Nu e vorba de schimbarea unui guvern. E vorba de forţarea unei schimbări de sistem- o schimbare profundă, care vizează clasa politică, Biserica şi societatea civilă.
Va reuşi această revoluţie? Timpul ne va putea spune. Deocamdată ne pregătim să înfruntăm zilele sale cele mai fierbinţi- se anunţă un weekend cu o vreme plăcută, când probabil vom avea vârful manifestaţiilor. Ce se va întâmpla atunci, va decide multe.

Asistăm la manifestaţii masive în practic toată România, manifestaţii fără precedent în istoria noastră recentă.
După prima zi de manifestaţie am asistat la demisia guvernului şi a unui primar de sector. Acest lucru, departe de a tempera spiritele, a făcut ca manifestaţiile de a doua zi să fie şi mai consistente.
Ce îşi doreşte lumea? Ceva… Ei o numesc „schimbare” însă dacă eşti atent la spusele lor vei vedea că sunt atâtea viziuni câţi oameni sunt în manifestaţie.
Există însă câteva elemente care se disting:

1. Ura faţă de clasa politică- indiferent dacă e la putere sau în opoziţie. Aceasta presupune dorinţa de a vedea lustraţi pe toţi politicienii de acum şi eventual şi actualele partide.

2. Obsesia corupţiei- acesta este conceptul cheie în jurul căruia se învârte ura faţă de clasa politică. Apare chiar o stranie sinonimie între politică şi corupţie.

3. Anticlericalismul- iniţial timid (ieri au fost doar câteva scandări) şi astăzi foate vocal şi agresiv ca mesaj (au fost lozinci care îi doreau patriarhului nu doar demisia ci şi moartea).
Pentru prima dată în istoria românilor, s-au huiduit biserici şi au avut loc manifestaţii explicit anti-clericale. Nici în anii negri ai comunismului stalinist românesc, nu o să găsiţi corespondent.

Toate aceste trei mesaje se consolidează- prin grija liderilor manifestaţiei (aceleaşi personaje şi ONG-uri care gravitează în jurul lui George Soros şi care au dresat mişcarea hipsterească de trei ani de zile)- într-un adevărat program.
Mass-media, trecută „de partea poporului”, încurajează făţiş aceste manifestaţii şi promovează mesajul şi liderii acesteia.

Instituţiile Statului sunt paralizate. Să nu uităm că practic nu mai avem guvern – limitele de acţiune ale unui guvern interimar sunt foarte strânse.
Criza politică este acutizată de presiunea străzii.
Niciun partid politic nu vrea să îşi asume riscul guvernării şi toţi politicienii ştiu că poartă deja un stigmat din partea străzii. Orice mişcare greşită a lor sau a partidelor ar putea să îi coste mult.
Preşedintele. un om slab şi puţin coerent, este obligat să administreze un cartof fierbinte- cel al scoaterii ţării din criza politică- fapt ce presupune tocmai abilităţile care îi lipsesc: acelea de a fi un bun comunicator şi un om credibil în faţa străzii.
Efectiv România este paralizată şi orice gest, act, evenimente din următoarele zile s-ar putea să aibă consecinţe istorice majore.

Soluţii sunt puţine pentru a salva democraţia şi statul de drept, dar a răspunde şi presiunilor străzii.
Alegerile anticipate- posibile- nu se pot desfăşura însă după noua lege electorală ci după cea veche. Aceasta înseamnă vot uninominal, parlament „mare”.
Un guvern nou nu poate fi politic dacă se doreşte detensionarea străzii. Dar nici un guvern de tehnocraţi nu este o soluţie.
Că vor fi în decembrie-ianuarie sau la termen, alegerile parlamentare riscă să fie nu pacificarea socială ci climaxul revoluţiei. Politicienii ştiu bine că un procent important din români, se vor duce la vot dar nu vor vota partidele din sistem.
Va apărea o forţă (sau mai multe) politică emanată de această revoluţie? Foarte probabil. Cine vor fi liderii? Din fosta clasă politică avem un singur nume: Monica Macovei. Dar cine ştie ce lideri vor apărea?

Cine e vinovat?
Principalii vinovaţi sunt actuala clasă politică în ansamblul ei- ea a consumat, prin comportamentul său nedemn, toate creditele democraţiei în faţa poporului român, decredibilizând instituţiile şi mai ales instituţia fundamentală a democraţiei, Parlamentul.
Apoi, în parteneriat cu mass-media şi pseudo-societatea civilă, dar şi la impuls extern, avem stafia corupţiei: monstrul hidos care a fost legendat de televiziuni, ziare, diverşi deformatori de opinie, ca fiind singurul duşman al poporului român.
Legenda spune că corupţia ucide- şi accidentul provocat de nişte cântăreţi de muzică care au făcut un joc de artificii într-un mediu uşor inflamabil, a adus primele victime ale….corupţiei.
Legenda spune că toţi politicienii sunt corupţi. Şi acuzele reciproce ale puterii şi opoziţiei cum că ar fi corupte, a dus la crearea acestei imagini. Căci, rar în istorie, de data asta opinia publică chiar s-a uitat în gura politicienilor şi i-a crezut.
Legenda spune că corupţia controlează România şi acţiunile unor forţe externe (SUA, UE) de distrugere a oricărui pol de putere din România, prin instrumentalizarea DNA-ului, a făcut foarte veridică această legendă.

După ani de propagandă şi de prostie a unei clase politice sub nivelul mării, era firesc ca întreaga Românie să ajungă să creadă că de fapt ţara este în mâna unei masonerii a corupţilor.
Că există şi corupţi mulţi între politicieni- aceasta este indubitabil. Corupţia nu este însă un fenomen străin de nicio societate din lumea aceasta, în fapt ea fiind legalizată prin legi ale lobby-ului şi alte mecanisme juridice, cam peste tot în lume.
Problema care afectează pe cetăţeni- cea a micii corupţii, este, trebuie să recunoaştem, o problemă de mult depăşită în România. Dar cum gloata pariziană a cucerit Bastilia- ce nu mai era demult închisoare politică, pentru că acest gest era un simbol al luptei pentru eliberare, la fel gloata românească trebuie să îşi inventeze un adversar simbolic de mare anvergură. Iar acesta este corupţia, care ne „afectează” pe toţi.

Biserica nu este un adversar natural al românilor, ba din contră. Însă această revoluţie are mare nevoie de decredibilizarea Bisericii, de înfrângerea ei la nivel de imagine, pentru că ….aceasta este dorinţa coordonatorilor mişcării.
Liderii ei sunt oameni fabricaţi la o anumită şcoală ideologică, care aşează secularismul anti-creştin ca valoare fundamentală.
Apoi distrusă Biserica, se distruge ultimul centru cu potenţial autonom, într-o Românie care trebuie să înceteze să mai fie suverană şi românească, pentru a fi integrată în valorile unei alte brave lumi noi.

Am scris de multe ori despre faptul că forţe externe, prin intermediul DNA, în numele justiţiei, lichidează orice centru de autonomie din România. Întrebarea firească era: ce vor pune în loc. Şi cum vor legitima politic înlocuirea?
S-ar putea ca această revoluţie care deja a avut un efect puternic asupra ţării, să ofere răspunsul la dilema mea.
Trăim istorie, asta este sigur.