Tot timpul când a fost vorba de povestea cu memoria fascismului şi comunismului românesc, sau de scandalurile provocate cu inconştienţă de Institutul Wiesel, am fost pentru o cale înţeleaptă şi de mijloc.
Cred, cu argumente care depăşesc graniţele României, că nu trebuie să existe loc pentru cultul personalităţii criminalilor de război şi responsabililor de genocid.
În România aceştia au fost condamnaţi de tribunalele poporului- făcute nu de comunişti, ci de rege, împreună cu toate partidele din România, susţinute de aliaţi, cu procese transparente- nimeni nu poate afirma cu bună-credinţă, după ce a citit stenogramele, că procesul Antonescu ar fi fost stalinist- fiind asimilate tribunalului de la Nuerenberg şi tribunalelor similare ce au funcţionat în cam toată Europa.
Aceste două tribunale au avut mandate limitate şi au funcţionat la Bucureşti şi Cluj (pentru criminalii de război horthyşti, dar şi colaboraţionişti evrei- ca să vedeţi că erau departe de a fi nişte tribunale subiective). Dacă le privim prin comparaţie cu tribunalele franceze, de exemple, vom vedea că justiţia românească a fost mult prea puţin dură, ci corectă.
Listele celor condamnaţi de aceste tribunale pot fi găsite, făcute publice şi introduse într-o lege care să interzică cultul criminalilor de război şi complicilor lor direcţi.
Un proces al comunismului românesc din păcate nu a fost. Dar nu este timpul pierdut pentru a identifica responsabilii pentru crimele comunismului şi , argumentat,, a cere prin lege interzicerea cultului memoriei lor.
Se pot aplica criterii administrative simple- aşa cum simpla prezenţă în guvernul Antonescu a constituit complicitate la crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise de acel guvern, prezenţa în guvern şi în biroul politic (ulterior comitetul politic executiv) al comuniştilor, poate fi considerată complicitate şi tratată ca atare.
Faptul că nu a existat niciun efort real şi serios de condamnare a comunismului nu scuză cu nimic un cult al complicilor naziştilor din România.
Deci problema este simplă:
-trebuie clarificată, prin apelul la deciziile acelor tribunale şi eventual ale unor procese ulterioare, lista criminalilor de război şi a celor vinovaţi sau complici moral şi nu numai la crime de război şi crime împotriva umanităţii.
– trebuie dezvoltată, în paralel, o analiză onestă, depolitizată şi pornind de la rigori obiective- apartenenţa la structuri de conducere ale PMR- PCR, de exemplu- o legislaţie a împiedicării cultului criminalilor şi complicilor lor comunişti.
– trebuie dedicat un an din studiul istoriei românilor în şcoli şi licee, studierii istoriei totalitarismelor în România- adică a întregii perioade cuprinse între 20 decembrie 1937, când cuziştii fascişti vin la putere, aduşi de Carol II, până pee 22 decembrie 1989, când regimul comunist se prăbuşeşte.
În acelaşi timp, faptul că un ideolog comunist, specialist în materialism dialectic, care şi-a începurt cariera intelectuală ca propagandist comunist, cum este domnul Alexandru Florian, conduce un institutul Wiesel este nu doar neinspirat ci şi semn de gravă incompatibilitate morală, domnul Florian întrunind toate condiţiile necesare pentru a fi lustrat, condiţii pe care le impune, de multe ori cu de la sine putere, când vine vorba de intelectualii ce au pactizat cu legionarismul şi fascismele româneşti.
E greu să găseşti texte angajant legionare ale lui Petre Ţuţea, de exemplu, care să egaleze angajamentul comunist din textele domnului Florian.
De aceea cred, tocmai pentru a putea avea o recuperare onestă şi dureros de sinceră a memoriei holocaustului comis de români, domnul Florian trebuie demis şi exclus, printr-o formă de lustraţie morală, din orice dezbatere pe această temă.
Bogdan DUCA 
Reblogged this on radupopescublog.
ApreciazăApreciază
Frumos articol, dar va indemn sa cititi urmatoarea erata:
„În varianta postată între 31.01.2016 şi 26.02.2016 pe site-ul http://www.revistadrepturileomului.ro, articolul „Temele ‘legii antilegionare‘ din perspectiva eticii memoriei” a inclus câteva date eronate, pe care dl. Alexandru Florian ni le-a notificat la data de 26 februarie 2016. Am făcut corecturile şi de astăzi, 27 februarie 2016, articolul apare cu următoarele modificări:
I. Întrucât Alexandru Florian, autorul lucrării Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1975, nu este acelaşi cu dl. Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a fost eliminată această identificare şi au fost şterse două paragrafe cu citate atribuite incorect actualului director al Institutului. […] Regretăm erorile şi ne cerem scuze dlui. Alexandru Florian.” Disponibila la sfarsitul acestui articol: http://www.revistadrepturileomului.ro/propunere.html
De altfel, o cautare in catalogul unor biblioteci universitare, coroborata cu datele din CV, ne sugereaza ca exista cel putin doi autori cu numele de Alexandru Florian, dintre care unul avea publicatii despre materialismul dialectic cand directorul de la „Elie Wiesel” avea 13, 16, 18, 21 ani.
ApreciazăApreciază