Doina Cornea este de acum o istorie. O istorie adevărată despre o virtute pe cât de necesară, pe atât de mult uitată.
Este vorba despre virtutea curajului de a spune ceea ce crezi, fără să calculezi oportunități, să faci socoteli cinice.
Doina Cornea și-a ”nenorocit” cariera universitară, statutul social, confortul relativ al intelectualului în comunism pentru a spune adevărul , pentru a mărturisi credința catolică în plină persecuție.
Doina Cornea a ales să fie mărturisitoare a adevărului și a credinței în loc să ….”reziste prin cultură”, să aleagă calea comodă.
Și a făcut-o în comunism, plătind un preț mare…. Iar după căderea comunismului nu a ocupat nici fotolii ministeriale, nici parlamentare, nu a făcut caz niciun moment de autoritatea morală pe care o dobândise prin curajul mărturisirii.
Acum nu mai e comunism. Nu mai există riscul să te umfle poliția pentru ceea ce crezi. Iei cel mult o amendă de la CNCD. Dar desigur e celălalt preț: al blocării unei cariere, al șomajului, al interzicerii de a fi publicat, dat pe tv, la radio sau cenzurat pe internet.
E un preț mult mai mic decât cel plătit de doamna Doina Cornea atunci. Dar câți sunt dispuși să îl plătească? Și să nu se gândească la cine știe ce răsplată după aceea, ci doar la necesitatea de a își mărturisi credința.
Și aici e un test mare al crezurilor noastre: toți ne dăm lei paralei, ne luptăm cu ISIS din fotoliu, cu Kim Jong Un, cu Putin, cu Erdogan. Iar dacă am fi trăit în comunism, s-ar fi prăbușit regimul de la puterea mărturisirii noastre, zicem noi.
Însă tăcem oportun ca să nu ne pierdem cumva jobul, acceptăm compromisuri la prețuri foarte mici, tăcem oportun în fața unor ticăloșii pentru a obține avantaje meschine. Deh, dacă ar fi Kim Jong Un, ne-am lua la trântă cu el. Dar cu șefulețul nostru, cu nenea sau tanti de la care așteptăm bunăvoința pentru câte ceva, nu ne putem pune….
Dumnezeu să o odihnească în pace pe doamna Doina Cornea. Și să ne dea curajul mărturisirii.
Bogdan DUCA 