Schizofrenie identitară

Problema cea mai mare a României, ca și a întregii regiuni balcanice este proasta arhitectură identitară.

Problema românilor nu este că a venit comunismul. Problema românilor este aceea că și-au construit în secolele XVIII- XIX o identitate națională întemeiată pe dorința de a fi altceva decât sunt.

Românii și-au dorit și își doresc încă să fie „ca afară”. Să fie nemți, să fie francezi, să fie englezi, să fie americani, să fie și italieni sau spanioli, dacă chiar nu se poarte altceva, dar să nu fie români sau estici.

Asta deși românii sunt….români și estici.
România este o țară balcanică, oricât ar vrea românii să se creadă „mitteleuropa”.
România are o puternică amprentă slavă, atât lingvistic cât și etnic și cultural, oricât au încercat intelectualii să latinizeze limba și oricâte războaie s-ar purta între „filo-daci” și ”filo-romani” în cultura și istoriografia noastră.
România este o țară predominant creștin-ortodoxă, dar cu o ortodoxie de tip slav. Dar și celelalte denominațiuni creștine de aici poartă amprenta specificului locului. Și romano-catolicismul românesc este puternic amprentat de un filon balcanic (puțini știu că cine nu e ungur sau român între romano-catolicii din România e….bulgar).

Cu toate acestea puține popoare din istorie își urăsc până la sinucidere identitatea precum o fac românii.
Și aceasta este vina elitelor intelectuale- cele pașoptiste- care au construit o identitate românească falsă vestică.
Românilor le-a fost indus în 180 de ani de construcție identitară românească trei idei false dar care au prins:

1. ideea că ar fi o ”enclavă occidentală„ în mijlocul Orientului apropiat. Tâmpenia cu „insula de romanitate”- nu că limba română, chiar și fără latinizarea forțată din secolul XIX, nu ar fi avut un fond latin;

2. ideea că singurul model viabil este cel occidental și că la el putem ajunge fie și printr-un mimetism funcțional (teoria formelor fără fond);

3. ideea că specificul locului este ceva de disprețuit. De la „bulgăroi cu ceafa groasă”, la „mujici ruși”, antisemitism, disprețuirea ”grecoteilor cu nas subțire”, un complex hilar de superioritate față de turci, românii și-au construit (nu dau deloc întâmplător citate din Eminescu, transformat într-un idol național), un complex de superioritate față de toți ceilalți din regiune.

Chiar și reacția la occidentalizare a fost gândită pe același calapod: anti-balcanic.

Dacopatia este o reacție protocronistă, tot după model occidental (Decebal și Burebista, așa cum au fost reinventați de istoriografia naționalistă sunt …..Asterix și Obelix ai noștri).

De asemenea, naționalismul românesc militant s-a construit tot după calapod occidental. Legionarismul- e un lucru ușor de demonstrat- este un plagiat după fascismul italian și nazismul german. Naționalismul lui Ceaușescu și apoi al lui Vadim, dar și al AUR, este un baroc ideologic, între legionarism, fascisme și….filo-occidentalism.
Deci este un numitor comun identitar între linia mainstream ”liberală” și naționalism: disprețul față de propria identitate de origine și față de propriile vecinătăți culturale.

Însă această identitate schizofrenică, în care ajungi să crezi ca adevăr istoric și identitar că ești altcineva decât ești, este garanția eșecului.
Maiorescu s-a înșelat: să îți construiești în jurul tău o mizanscenă vestică nu te va ajuta să devii vestic în timp (formele care dau ulterior fondul) ci te va face schizoid și alienat, incapabil să înțelegi, să te adaptezi și să folosești propria ta identitate.

De aceea România este un furnizor de imigranți. De asta din România s-a plecat încă de dinainte de comunism (acum se pleacă en gros pentru că sunt condițiile politice care facilitează migrația spre vest- ieșirile doar cu buletinul, transport mai ieftin, etc.).

Și de asta din România se pleacă mai ales din mediile educate. Pentru că mediile educate, sunt educate după schizofrenia modernității noastre greșite.
Un tânăr educat este educat să se vadă ca un occidental prizonier într-o mare ungro-slavă, să disprețuiască ce e ”balcanic”, să se teamă de ruși, să admire pe occidentali.
De aceea pentru el a pleca în Occident este ca o plecare ”acasă”.
Iar cine nu pleacă, vrea să continue efortul pașoptist de a transforma pe români în ceea ce nu sunt: niște ”occidentali” în mijlocul Levantului….

Demersul lui Papahagi, Baconschi, Bănescu și al altora, eiusdem farinae este exact despre asta: ”ok, rămânem ortodocși, dar facem o ortodoxie vestică, catolică, ecumenică, căci românii nu sunt nici ca rușii, nici ca grecii”.
De asta am numit demersul lor „filetism”, pentru că deși nu este un naționalism legionaroid, ceaușist, vadimist sau aurist în spatele lor, este însă evident acest naționalism pașoptist.