Ce este de făcut? Oleacă de teologie a istoriei

Istoria este dialectică. Nimeni nu mai poate să îl contrazică pe Hegel în privința asta.
Așa cum nici Marx nu poate fi contrazis (mai ales că aici a fost foarte în duhul Evangheliei fără să știe) când spune la începutul cărțuliei sale despre Ludovic Napoleon Bonaparte că istoria se repetă degenerativ, ca o caricatură a ceea ce a fost…..
Pur și simplu ne rostogolim dialectic (teză- antiteză- sinteză, normalitate- revoluție- neo-normalitate) spre sfârșitul lumii.
Ce e important de reținut este că istoria nu merge cum își doresc conservatorii: lucrurile nu se mai ”întorc” la a fi la fel, ci inevitabilul ”normalizării” este doar o deradicalizare a revoluției.
De exemplu revoluția progresistă nu mai poate fi dată înapoi.
Desigur, vor dispărea accentele sale agresive: corectitudinea politică, woke-ul, blm-ul.
Însă vom rămâne cu „căsătoriile” homosexuale (să nu credeți că se va mai putea da înapoi), vom rămâne cu mai puțin creștinism în societate, cu mai puțin bun simț în societate, cu mai multe droguri legalizate, cu o disoluție a familiei în sensul clasic, etc..
Ce e de făcut?
Eu cred că singurul lucru ce trebuie făcut este să rămânem creștini, martori ai Împărăției în vremurile în care trăim și pentru care trăim- căci trăim în secolul XXI nu ca să aducem secolul XVIII (cum visează catolicii conservatori), secolul XVII (cum visează protestanții), secolul XIV (cum visează ortodocșii) și secolul I (cum visează neoprotestanții) înapoi….
Noi trebuie să aducem Evanghelia în secolul XXI.
Pentru asta trebuie mult realism și un efort de a nu cădea în paseism și în plâns prea mult ”ce a fost” (că ce a fost nu a fost oricum bine, oricât ar idealiza conservatorii alte vremuri).
La Judecata lui Dumnezeu și a istoriei vom răspunde după cum am fost creștini în vremurile noastre.
Asta înseamnă că trebuie să vedem cum să punem în contextul actual și pentru omul actual vestea bună a Împărăției.
Chiar putem veni cu un balast premodern în vremurile acestea? Nu riscăm de multe ori să confundăm forma cu fondul?
Apoi trebuie să răspundem provocărilor acestor vremuri. Cum poți duce vestea bună unui gay? Unui transexual? Unui om dependent de droguri? Unui activist de mediu? Unui vegan? Unui ateu de tip nou?
Căci ei sunt subiecții evanghelizării, pentru ei a venit Domnul și dacă eu nu le duc Evanghelia, ei poate că vor ajunge, salvați de alții (Estera, 4, 13-14) în Împărăție, dar eu îmi pierd șansa de a ajunge acolo…
Una din greșelile recurente în istorie ale creștinilor e aceea de a se agăța de forme vechi, de false memorii din trecut. De asta și supărarea mea constantă pe basmele de la noi, care și adevărate să fi fost (dar majoritatea nu sunt) nu doar că nu rezolvă nimic, dar și împiedică rezolvări….
Creștinii care trec prin astfel de vremuri de mare și radicală schimbare (au mai fost în istorie) trebuie să se elibereze de balastul trecutului, să accepte inevitabilul schimbării și să rămână loiali lui Iisus, nu copilăriei lor sau unui trecut idealizat.
”Iisus Hristos este același ieri și azi și în veci!” spune autorul epistolei către Evrei (13,8) iar în Apocalipsa este o temă recurentă: Dumnezeu este alfa și omega, începutul și sfârșitul și, implicit, contemporanul.
Această contemporaneitate a lui Iisus Hristos este cheia pe care trebuie să o utilizăm ca să ne descuiem mințile triste după un trecut idealizat sau speriate de un prezent stupid și un viitor incert.
El este cu noi și tot El va închide povestea istoriei la sfârșit. Ce trebuie însă noi să facem este să conștientizăm această contemporaneitate și să o aducem în vremurile noastre și să o adaptăm vremurilor noastre.
Pentru că fiecare epocă istorică a avut grila sa de lectură în care l-a citit pe Iisus.
Ce pasionați erau romano-bizantinii când polemizau pe teme care după ceva secole au devenit irelevante, precum cele două firi și voințe din persoana lui Iisus….
Asta era vremea lor.
Acum este inutil și stupid să punem de o ceartă între monofiziți și diafiziți.
În schimb vremurile noastre au alte provocări: inteligența artificială, transumanismul, schimbarea sexului, ecologia, totalitarismul tehnic, excesul de informații care duce deloc paradoxal la idiotizare.
Cum aducem Evanghelia aici, în modul cel mai concret?
Dacă viața te va pune (și nu vor trece mulți ani și contextele astea vor fi chiar „banale”) de a mărturisi pe Iisus în fața unei fete ce a devenit, prin operații și tot tacâmul, băiat, cum ai face-o?
Știu, majoritatea nu o vor face și vor boscorodi pe față sau încet „creatura”. Dar sufletul ei va fi cerut și din mâinile noastre.
Și e valabil și pentru biserici (indiferent de confesiune): cum vor face să rămână loiale lui Hristos și în slujba lui Iisus în acest veac?
Altfel, să ne jelim că vremurile sunt anormale (și sunt), ne pricepem toți foarte bine….