Despre legea care interzice fumatul în spaţiile publice

Atâta ipocrizie ca cea legată de legea interzicerii fumatului în spaţiile publice, nu am văzut.
Vedete se implică să ceară politicienilor să voteze legea. Politicienilor li se excită simţul civic şi promit solemn că vor vota legea.
Toată lumea lasă impresia că vom asista la un moment istoric, care va face lumea mai frumoasă.
Dar mai întâi.
Eu cunosc deja vreo trei prieteni- fumători înrăiţi care vor renunţa la cafele şi şezători prin baruri şi crâşme, pentru că, nu e aşa? nu e nicio plăcere să mai stai într-o cafenea fără ţigara aprinsă.
Ceea ce e bine de ei- cafeaua e chiar scumpă în cafenelele din Bucureşti- şi e rău pentru patronii de cafenele.
Desigur, mulţi fumători se vor „adapta”, dar mulţi dintre ei- mai bine de jumătate, nu o vor face. Şi chiar vor descoperi, probabil, plăceri de mult uitate- cum ar fi plăcerea de a merge în vizite la prieteni, unde se poate fuma, bea, mânca şi mai ieftin, şi în voie.
Eu însumi voi rări aceste ieşiri- iar bine pentru buzunarul meu, rău pentru mediul de afaceri 🙂
După lovitura primită de accidentul de la Colectiv, care a obligat toate localurile să iasă din logica lui „merge şi aşa” (şi mergea şi aşa, serios vorbind), această lege va mai reduce profitul cu vreun 10 la sută, acolo.
În sfârşit, nu plâng eu patronii de cârciumi şi baruri….
Însă mă amuză tare ipocrizia unui stat care, dacă nu ar fi fumătorii, ar avea o mare gaură în buget, dar care o ţine langa cu hipsterisme la modă.
Mă amuză discursurile incendiare ale anti-fumătorilor, care descoperă că au trăit într-un infern, din pricina faptului că cineva fuma lângă ei. E haios că nu îi deranjează fumul de la ţevile de eşapament- poate că mulţi au maşini? :). Evident că sunt mult mai toxice şi poluante decât ţigările, dar…. nu e cool să faci caz public de ele. Nu încă.
Mă amuză ipocriţii care în acelaşi timp sunt foarte porniţi să „facă aerul respirabil” în baruri dar să ceară în acelaşi timp legalizarea drogurilor uşoare.
Lumea noastră cea atât de uşor dusă de nas, de mode şi de mofturi…. Nu că fumatul nu ar fi o modă şi un moft….
churchill_vs_hitler_cigar
Publicitate

5 gânduri despre „Despre legea care interzice fumatul în spaţiile publice

  1. Am avut ocazia sa stau de vorba cu unul din initiatori si I-am propus sa accepte crearea unor localuri excusive pentru fumatori! raspunsul: inacceptabil! Personal, fiind fumator consider ca prin aceasta lege sunt discriminat!

    Apreciază

  2. Desi sunt fumator, nu am nimic impotriva nefumatorilor, care cer sa aiba locuri unde nu se fumeaza. Insa, din discriminati, prin discriminare pozitiva, nefumatorii au capatat o atitudine discriminatorie fata de fumatori si chiar patimasi in cererile lor exagerate de a exila fumatorii afara din baruri, restaurante, hoteluri, in strada. Pentru ca pretentiile nefumatorilor, de a putea intra oriunde, sunt exagerate. Parerea mea este ca, daca nu iti place opera, nu te duci acolo, dar nu inchizi Opera si ii dai afara pe cantareti, in strada.

    Mai mult, cererea ca toate barurile si restaurantele sa fie de nefumatori este echivalenta cu pretentia ca toate locurile din lume sa iti faca pe plac. Gresit! Daca esti vegetarian, nu ai ce cauta intr-un restaurant grill, unde se perpeleste o fleica pe gratar si tu sa faci nazuri ca e fum de gratar!

    Daca e vorba de sanatate publica, de ce trebuie sa fumam in picioare, afara, in frig, vant si ploaie, luand si o raceala, cand nefumatorii stau la caldurica, comod pe scaune, la masa? Nu inteleg de ce, pentru fericirea nefumatorilor, trebuie sa ii nefericim pe fumatori in strada!?

    Libera mea alegere de a fuma nu trebuie pedepsita, pentru ca nu este nimic ilegal in ea. Platesc toate taxele, inclusiv pe tutun, ca un bun cetatean (in schimb, in unele tari consumatorii de droguri sunt mai bine tratati, in camere incalzite si seringi sterile, chiar daca drogul este ilegal).

    Proiectul de lege incerca sa repare o gresala, facand o alta gresala, sarind peste cal. Solutia nu este in a-i exila pe fumatori afara, ci este de a-i trata pe fumatori si pe nefumatori DE LA EGAL LA EGAL.

    Afirmam dreptul nefumatorilor de a putea alege un restaurant sau bar cu aer curat si de a nu respira sau a nu mirosi a tutun. OK, este dreptul si optiunea lor. Dar eu, cetatean egal cu nefumatorii, daca vreau un restaurant sau bar in care sa pot fuma la masa, de ce sa nu am voie? Solutia cea mai corecta mi se pare aceea de a crea zone separate pentru fiecare tip de client.

    La fel se pune problema si la servici: cum credeti ca va rezista un fumator adevarat, nu ocazional, 8-10 ore fara sa fumeze la locul de munca?! Solutia nu este de a interzice fumatul in toate spatiile publice, inclusiv la birou, pentru ca ne intoarcem la situatia cu fumatul afara, in frig si ploaie. Solutia corecta este crearea de spatii adecvate pentru fiecare tip de cetatean, lasand libertatea fiecaruia de alegere in mod egal. Libertatea unora nu trebuie sa o ingradeasca pe a altora, in nici un caz: fumator sau nefumator.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s